Aventuri carismatice (12) – Tineri Pentru Misiune – Rising to the challenge!


Primele două părţi despre Tineri Pentru Misiune sunt AICI1 şi AICI2.

Vă voi relata în detaliu despre acest festival, unul dintre cele mai mari ale mişcării Tineri Pentru Misiune (TPM) dacă ţinem cont de dimensiunea sa globală, din două motive: (1) el a adunat acolo cam tot ce înseamnă spuma acestei mişcări in materie de personalităţi marcante, practici, învăţături şi ethos TPM-ist şi (2) pentru mine a fost un moment definitoriu în relaţia mea cu ei. Practic, începând cu acel festival, la care am fost invitat de către nişte prieteni în speranţa că expunerea la un astfel de climax misionarial mă va “converti” în sfârşit, distanţa dintre mine şi TPM-iştii cu care am conlucrat până atunci în diferite proiecte – unele foarte frumoase – a început să se mărească tot mai mult …

Rising to the challenge! a avut loc în Herrnhut în zilele de 25-28 mai ale anului 2007 şi a adunat, fiind un Festival al Naţiunilor, reprezentanţi de pe toate continentele alături de personalităţi de prin rang ale mişcării; Loren Cunningham, Lynn Green, Braulia Ribeiro şi Jeff Fountain sunt câteva exemple notabile, despre care vă voi vorbi mai pe larg ceva mai târziu.

Herrnhut, pentru necunoscători, este un loc cu rezonanţă în creştinismul pietist vestic, mai exact pentru Biserica Moraviană. Între anii 1727 şi 1732 câteva grupuri de creştini devotaţi, dedicaţi rugăciunii, au avut o serie de experienţe spirituale unice – similare, se spune, celor din Fapte 2 – care, ulterior, au modelat o misiune moraviană extrem de viguroasă, întinsă în ambele Americi, în Africa, în Asia şi până chiar în zonele arctice.

Astăzi el este un orăşel liniştit (ca multe alte oraşe din fosta Germanie de Est), frumuşel, puţin populat, ideal pentru recreere în plimbări atât în centru, cât şi prin împrejurimi. Unele case aduc aminte de vremea când pe aici locuiau nobili înstăriţi; unii probabil aveau aici conace de vacanţă. Astăzi, destul de multe dintre aceste case sunt neîngrijite, locuite de oameni care, după vorbă şi port, arată a emigranţi veniţi de tare departe şi care, evident, nu îşi pot permite să le întreţină cum trebuie …

TPM a cumpărat aici un mic castel, cu domeniul aferent, pe care l-a transformat într-o solidă bază de misiune. La istoricul zonei, unul care se pliază de minune peste profilul mişcării având în vedere focalizarea ei pe misiune, se adaugă şi poziţia ei strategică: Herrnhut este situat în apropierea intersecţiei graniţelor a trei state:Germania, Polonia şi Cehia.

Marea majoritate a participanţilor a fost “cazată” în corturi la Festival. Eu, din pricina unei scăpări oranizatorice a echipei cu care am venit, am dormit în maşină (pe scaunele din faţă!), fapt care, trebuie să recunosc, a avut şi el un rol asupra “mood”-ului pe care l-am avut în timpul Festivalului, îndeosebi în ultima lui parte.

Întâlnirile plenare s-au ţinut într-un cort imens plasat în spaţiul generos care înconjura castelul. Seminariile s-au ţinut fie în corturi mai mici, fie în săli din oraş, aparţinând probabil unor şcoli locale. Deoarece seminariile aveau loc în acelaşi timp – a multiple-choice festival! – erai provocat să alegi din tot ceea ce ţi se oferă temele care prezentau interesul cel mai mare pentru tine.

Cam atât despre aspectele generale. Voi intra acum în detalii, respectând pe cât posibil ordinea cronologică a derulării “ostilităţilor”.

Lynn Green

A vorbit chiar în prima seară, cea de deschidere. Abia ne ocuparăm un loc un spaţiu, după câteva ore bune de condus (trafic surprinzător de greu pe unele autostrăzi germane!), şi ne înregistraserăm ca participanţi oficiali la festival, că am şi mers la cort pentru a-l auzi pe acest TPM-ist foarte respectat în cadrul mişcării. Am stat în picioare, deşi eram frânt de oboseală.

Chiar şi aşa, a meritat. Lynn Green m-a impresionat în mod plăcut. Era unul dintre puţinii lideri din TPM pe care îl putea auzi vorbind pe bune, cu pasiune şi cu determinare, despre importanţa caracterului creştin în misiune.

Spre deosebire de ceilalţi vorbitori principali, focalizaţi mai degrabă pe numere, pe cantităţi, Lynna pus accentul pe calitatea mărturiei vieţii unui misionar. Într-o perioadă în care DTS-urile (şcolile de bază ale TPM-ului despre care am vorbit într-un episod anterior) explodau peste tot în lume, oferind statisticilor şi rapoartelor cifre tot mai impresionante, el vedea pericolul diluării mărturiei trăite de fiecare dintre uncenicii care ieşeau de pe băncile acestor şcoli. Mai grav, se adresa şi misionarilor cu vechime, celor care trăiau într-o lume a lor, plasată cumva deasupra unor astfel de chestiuni care sunt mai degrabă destinate “vulgului” creştin.

TPM va prospera nu atât prin cantitate, cât prin caracterul misionarilor formaţi de mişcare, spunea în esenţă Lynn Green. Aici ar trebui să fie identificat AND-ul unul misionar din TPM.

Mesajul său mi-a mers la suflet. Nici că se putea un început mai bun pentru un Festival al Naţiunilor. Până să duci Evanghelia la marginile pământului, ca să poţi mărturisi puterea ei de a transforma vieţi, erai provocat să priveşti în primul rând la tine. Minunat!

Închinarea de dimineaţă

Timpul de închinare de dimineaţă era, ca şi modalitate de expresie, la alegere. În general, TPM promovează o închinare creativă, una care nu de puţine ori adună laolaltă aspecte controversate, cel puţin în ochii celor mai “conservatori”. Este o anumită atitudine mistică, pe care eu am numit-o la vremea aceea – şi nu m-am răzgândit încă! – mistica creativităţii. În opoziţie cu mistica clasică, una contemplativă, statică, pasivă, mistica închinării în TPM are valenţe dinamice evidente; ea cere implicare, participare activă, asumarea publică a unor gesturi “simbolice”. Creativitatea descătuşată în faţa Creatorului devine, prin ea însăşi, închinare.

Desigur, existau şi oferte clasice pentru închinarea de dimineaţă: în cortul principal, adică pentru cei mai mulţi dintre participanţi, se oferea un timp “Classical charismatic”, denumire care nu cred că mai necesită explicaţii. Însă erau şi oferte mai non-comformiste: într-una din dimineţi am participat la o “Meditaţie cu muzică şi imagine”. Practic ne-au proiectat pe perete nişte imagini, pe un fond sonor liniştitor, iar noi ne închinam privindu-le şi meditând la Dumnezeu. Vă mărturisesc că nu am reuşit, deşi nu se poate spune că nu am încercat, să îmi scot din minte felul în care schimbătorul de viteze mi-a făcut somnul un calvar în noaptea care tocmai se încheiase … Închinare? Să zicem aşa ca ei …

“Breakfast with Jesus” era o altă opţiune; vă voi spune doar că aici erai invitat cât se poate de serios să vii cu cafeluţa după tine …

Plantare de biserici, care va să zică

Fiind o organizaţie non-denominaţională (ar vrea ei să fie inter!) TPM nu este propriu-zis nici cult, nici denominaţiune, nici “biserică”. Le-au fluturat lor, la un moment dat, prin creştete idei cum că ei sunt burdufurile noi pentru Biserică, alternativă la burdufurile vechi ale bisericilor clasice, dar le-a trecut repede (din fericire). Pentru unii – cel puţin dintre cei pe care i-am cunoscut pe la noi –TPM ţine loc şi de biserică locală, în condiţiile în care se călătoreşte mult şi se schimbă multe contexte de autoritate din mers.

Măcar din pricina unor astfel de considerente, la care adăugăm faptul că nu eram străin de acest tip de lucrare şi eram interesat să învăţ mai multe, am ales pentru prima dimineaţă seminarul cu această temă.

Dacă vă voi spune că a fost o experienţă dezamăgitoare, voi exagera într-un mod pozitiv. Moderatorul seminarului, un tip nordic pe care fără prea mare efort l-aş fi putut costuma pentru a juca într-un film cu vikingi, n-a făcut altceva în prima jumătate de oră decât să colecteze dintre noi, învăţăceii, răspunsuri la întrebarea “De ce resurse este nevoie pentru a planta o biserică?”.

Odată încheiat acest assessment tipul ne-a dat de înţeles că habar n-avem – eram peste treizeci de persoane acolo – ce înseamnă aia plantare de biserici, dovadă răspunsurile noastre neputiincioase, pe lângă subiect. Aşa că, ne-a zis, uitaţi ceea ce ştiaţi până acum despre plantare de biserici, că o să vă spun eu cum stau lucrurile.

Ironic, ridicol şi provocator în acelaşi timp: nu îmi mai amintesc absolut nimic din minunata lui lecţie de plantare biserici! Îmi amintesc de la fiecare eveniment al festivalului câte ceva, chiar la nivel de citate în limba engleză, însă de la momentul în care acest individ, Maarten pe numele lui, ne-a demolat bruma noastră de iluzii despre cum se înfiinţează o biserică nu îmi mai amintesc o iotă

Mă opresc deocamdată aici … Ca să vă ţin în priză – he, he! – vă voi spune că am ajuns abia în a doua zi. Mai sunt multe de spus, despre Braulia, despre feminismul TPM-ist dar mai ales despre prestaţia fondatorului acestei mişcări, “papa” Loren … Ţineţi aproape!

Publicitate

2 comentarii

  1. Apropo de calitate Dyo în ce privește misiunea. Mai bine de 20 de prieteni(inclusiv soția mea) a cunoscut un așa zis misionar american(nu-i dau numele fiindcă nu-i important) care făcea misiune. Misiunea lor se ocupa de tot, de la întemeierea unei formații de muzică creștină, până la cuplarea tinerilor, ”după voia Domnului”, care erau acceptați într-un fel de orfelinat. Misionarii erau un soț și o soție, care cu toate că erau americani, se purtau ca Mao comunistul. Toți cei care nu ascultau ordinelele lor, erau out. Primeau fonduri din afară, de la cei care vedeau statisticile umflate cu cifre ireale. Cifrele aduc bani, asta era filozofia. Știu asta fiindcă soșia mea era secretară acolo.
    Comuniatatea asta era independentă de orice biserică neoprotestantă, cu toate că slujba și ritualul era asemănător penticostalilor sau mai degrabă carismaticilor. Cei care cutezau să pășească într-o altă biserică, erau convocați la curtea marțială, aduși martorii(spionii) și dați afară. Ei legau cupluri după buna cuviință , că așa le spunea lor Domnul.
    Mi-am dat seama că misiunea lor este departe de ce dorește Hristos să fie, când am aflat despre comportarea lor cu a mea soție, care era membră în biserica lor.
    S-a întâplat să se îmbolnăvească Vera mea de hepatită, și fusese spitalizată 2 săptămâni, timp în care doar două prietene de-a ei au vizitat-o. Niciuna din biserica lor cea adevărată. După două săptămâni se văzuse cu pastorul. Acesta nu o întrebă de sănătate, ci a început s-o muștruluiască că a lenevit prin spital. I-a spus că era obligatoriu să stea 2 săptămâni, fiindcă era contagioasă boala. A repezit-o cu un ”Lasă că știu eu, că și eu am avut hepatitis în America, și în 3 zile am fost externat”.
    Pastorul ăsta nesuferit încă mai face ”misiune” în poporul nostru idolatru. Eu cred că și niște oi de-a lui nenea Jiji ar fi traumatizate de ”misiunea ” lui. Nu merită să fie numit nici cioban de oi.

  2. @horvathliviu;pentru multi este greu sa inteleaga comentariul tau si te cred ca in experienta trista acum este greu sa mai redobindesti increderea in anumite persoane care apar in viata sub anumite pretentii!Dar nu trebuie sa ne dezamagim si ar trebui sa ne gandim bine la mesajul Scripturii in ce consta cu privire la aceste lucruri fiinca sint indemnuri care ne ajuta sa punem o balanta in comunicare si incredere !Doar sa fim atenti fiinca in Matei capitolul 24 cu 24 gasim ceva scris.Iar prin cuvintele din Matei capitolul 7 cu 15 la 23 ,DOMNUL ISUS HRISTOS reda un mesaj aparte !Un mesaj care azi are o mare implinire cu cei care se expun doar in pretentii si multi nu ajung sa-i cunoasca dupa fapte si pretentie!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s