Frumoşii bătrâni ai credinţei noastre


Dintre clipele cărora le voi duce lipsa de-acum încolo pentru o lungă bucată de vreme, după ce Vasile şi Victoria au plecat dintre noi, aniversările din familie ocupă un loc special. Bunici, părinţi, nepoţi, cumnaţi, cu toţii împărtăşeam bucuriile fiecărei pietre de hotar din viaţă, fie că era vorba de onomastici, absolviri sau evenimente speciale din umblarea creştină a celor mai tineri.

  

Unul din ingredientele care dădeau farmec acestor întâlniri erau şi discuţiile purtate între bărbaţi; de regulă, în astfel de momente, eu şi cu cumnatul meu făceam front comun în a-i pune întrebări grele (speram noi) socrului meu, Vili, pe diverse teme ce ţin de credinţă. ( Una dintre aceste ultime discuţii, foarte animată, împlicându-le şi pe fete, s-a întâmplat în sufrageria noastră şi avea ca subiect viaţa de după moarte …)

Tineri (încă) şi impetuoşi, iuţi în a face observaţii, avizi de polemici (constructive!) dar şi receptivi la ce ni se spune, eu şi cu Vio ne foloseam de aceste ocazii pentru a ridica la fileu subiecte delicate; asupra unora dintre ele simţeam că nutrim convingeri diferite, dar asta nu ne împiedica să le discutăm deschis, cu toate cărţile pe masă.

Deşi nu o afirma cu voce tare, lui Vili îi plăceau aceste dispute. Se vedea acest lucru din minuţiozitatea cu care îşi expunea argumentele şi din provocările, nu puţine, pe care ni le servea pe contra-atac. Nu ne cerea să dăm din cap a aprobare, nici să-i înghiţim pe nerăsuflate argumentaţia. Avea o singură pretenţie: să nu îl întrerupem până nu îşi încheie răspunsul. După aceea, desigur, puteam şi noi să intervenim cu aprecierile sau obiecţiile noastre.

Am observat în timp un fapt interesant pe care, din păcate, nu am mai apucat să i-l comunic, cu privire la fundamentul răspunsurilor sale. Da, desigur, e Scriptura, aşa zic toţi; despre altceva vorbesc aici. Nu l-am auzit niciodată să spună “Am ajuns la această concluzie …”, “Într-o vreme credeam asta dar acum …”, “Am descoperit următorul lucru …”. Nu se obosea să ne ofere păreri personale. Argumentele sale plecau de pe băncile seminarului teologic, din cele învăţate de la profesorii pe care i-a avut în şcoală. Cum a primit credinţa, acum peste cincizeci de ani, aşa ne învăţa şi pe noi … Lucrurile memorate atunci, din care a dat şi examenele, pe baza cărora a absolvit şi a primit diploma de pastor sunt aceleaşi cu cele pe care le propovăduia astăzi. Nu s-a abătut nici măcar cu o iotă de la cele primite din partea celor ce l-au învăţat.

În mintea lui Vili chestiunile dogmatice erau bine puse la punct: afirma cu convingere faptele scripturale, cele pe care le-a primit, şi, pentru că ştia că “cunoaştem în parte”, avea tăria de a răspunde unor dileme cu “nu ştiu, Scriptura nu are o învăţătură categorică în această privinţă”. Îmi dădea impresia, supărătoare uneori, că a şi-a primit porţia de învăţătură de la bun început, că nu mai are nici măcar nuanţe de adăugat doctrinelor pe care le credea şi propovăduia. Înţelegea că rolul său era acela de a le păzi şi de a le preda mai departe nealterate.

Siguranţa şi statornicia faţă de credinţa în care a păşit acum cincizeci de ani erau dezarmante pentru unul ca mine. Aşa cum unii aţi observat din unele articole de pe acest blog, eu sunt altfel; spre deosebire de Vili, eu mă văd în continuare pe un drum şi încă unul foarte lung. Am fost deja nevoit să purced, cu toată smerenia o spun, la nişte redefiniri, la reconsiderări ale unor perspective. Nu am ajuns la statura care să îmi permită a fi atât de înrădăcinat în credinţa mea încât ea să nu mai lase loc pentru periodice (re)evaluări. Ceva îmi spune mie, aşa cum mă cunosc, că nici nu voi atinge acea statură vreodată …

Pe cât de ferm era în învăţătura pe care a primit-o, pe atât de interesantă era atitudinea sa faţă de cei ce priveau diferit de el chestiunile dogmatice. A fost un baptist pur-sânge: cum a primit credinţa din Seminarul teologic baptist, aşa a ţinut-o o viaţă întreagă, fără să-i adauge revelaţii ulterioare, fără să o modeleze după tiparele noilor tendinţe teologice care au invadat ţara noastră după 89’, fără să se dezică de unele părţi ale ei. Pentru că ştia ce crede, ştia să spună “nu” unor practici, asta fără să eticheteze şi fără să jignească. Nu şi-a pătat cugetul pe altarul compromisului de la valorile ce i-au fost încredinţate. Nici circumstanţele (adesea nefavorabile), nici trădările fraţilor, nici loviturile primite în viaţă, nici nepriceperea Comunităţii în a-i sprijini activitatea, nici alunecările confraţilor săi nu i-au clintit credinţa primită, fără ironie o spun acum, odată pentru totdeauna.

Dar aici e frumuseţea: înţelegea să respecte dreptul apropelui său de a gândi altfel. În cei aproape zece ani în care eu şi cu familia mea am făcut parte dintr-o biserică carismatică nu ne-a reproşat nici măcar odată această alegere. El a continuat să îşi ducă lucrarea mai departe, aşa cum a fost învăţat. Şi-ar fi dorit să fim parte dintr-o biserică baptistă, sunt convins. Chiar şi aşa, în aceste condiţii, atât el, cât şi Victoria, ne-au încurajat la slujire şi implicare activă în lucrarea Domnului,  pe măsura darurilor puse de El în noi. De câteva ori a şi predicat în astfel de biserici carismatice, aducând o mireasmă specială în aceste medii cu totul diferite de cele baptiste tradiţionale.

Mă gândesc că într-o epocă a atâtor vânturi de învăţătură, care au înclinat în diverse direcţii capete luminate ale credinţei evanghelice autohtone, modelul de statornicie al lui Vili şi al altor confraţi din generaţia sa este pilduitor. A iubit credinţa baptistă, nu s-a abătut de la ea, dar nu privit-o ca pe un pat al lui Procust aplicabil apostaţilor; în acelaşi timp, fără să cadă în relativism, fără să spună că albul e negru, a ştiut să convieţuiască cu demnitate printre cei de convingeri dogmatice diferite de a lui.

Îmi vor lipsi onoarea cu care şi-a păzit convingerile, una care nu ştia să arunce cu anateme, şi consecvenţa de a modela, cu o sfântă încăpăţânare, loialitatea faţă de Cristos, faţă de Biserica şi lucrarea lui. Într-o vreme în care cei ce apără redute nu ştiu să o facă fără a împroşca cu noroi prin curţile altora, Vili m-a învăţat în modestia lui, în felul onorabil cu care şi-a trăit viaţa de credinţă, cum să umblu drept pe cale şi, în acelaşi timp, să mă pot bucura în Domnul alături de cei îşi măsoară diferit paşii.

Depăşiţi poate de mersul prea rapid al vremurilor, de viteza cu care circulă informaţiile, de agitaţia ideilor în agora modernă, îmi pare că bătrânii noştri – câţi mai sunt – încă mai au de predat lecţii preţioase generaţiilor noastre. Avizi de a face cât mai spectaculoase valuri în jurul nostru, privim la ei şi cu greu pricepem cât de mult am schimbat noi vremurile sau, mai corect, ne-am lăsat schimbaţi de ele: auzeam nu demult despre un slujitor al Domnului care spunea că îşi începe lucrarea până nu are la dispoziţie resursele necesare, recte maşină, suport material ş.a.m.d. Între timp, încă mai sunt printre noi – puţini, e adevărat – oameni care au bătătoresc în lucrare poteci de puţini ştiute, prin ploaie, vânt şi colb, ai căror paşi în slujire sunt încă pilduitori pentru cei ce au ochi de văzut şi urechi de auzit.

Se duc dintre noi. Rămânem tot mai stingheri. Ar fi trebuit să le furăm meseria la vremea potrivită. Acum ne fură lumea de tot ce credem că avem. Totuşi, încă mai avem mărturii demne de de observat cu cea mai mare atenţie …

Problema este că nu vom putea privi cu băgare de seamă la felul lor de vieţuire dacă în continuare o să ne scoatem ochii pentru nimicuri confesionale …

Anunțuri

4 gânduri despre “Frumoşii bătrâni ai credinţei noastre

      1. …l-am cunoscut, l-am ascultat si mai tot timpul m-am intrebat:”Cum poate un om sa fie atat de bland?”
        …mai tarziu am inteles.Il avea pe” Hristos rastignit”, in viata lui!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s