Să ne bucurăm sau să ne întristăm cu Părintele Necula?


Am avut în sfârşit ocazia să ascult să aud şi eu mesajul pe care l-a avut Părintele Necula la Beiuş, găzduit de Fundaţia Cireşarii, datorată invitaţiei făcute de Vladimir Pustan. Da, este mesajul acela ocazionat de Duminica ortodoxiei, unul “de natură să îndurereze şi să semene incertitudine în rândurile credincioşilor” penticostali, cum zicea într-un comunicat Comitetul executiv al cultului.

Pentru cei ce au deschis mai târziu calculatoarele, iat-o aici:

Acum, nu ştiu câţi credincioşi au fost realmente îndureraţi şi confuzaţi de predica Părintelui Necula. Pot să vă spun cum am auzit eu mesajul, evanghelicul de mine, ca unul care, ipotetic vorbind, dacă circumstanţele ar fi permis acest lucru, aş fi putut lua parte la acea adunare a Cireşarilor la Beiuş. Chiar dacă nu am fost în sală, m-am aşezat confortabil în fotoliu şi l-am ascultat pe părinte – chiar l-am văzut! – vorbindu-ne despre ortodoxie.

Ce am simţit? Îndurerare? Nici cât negru sub unghie. Dimpotrivă, am văzut un om radiind de pasiune şi de bucurie în împărtăşirea credinţei sale. Am văzut un om care ştia pentru ce face umbră pământului, fericit că Dumnezeu i-a dat un rost pe lume. Am văzut un o care găsea împlinire în fiecare aspect, excentric în opinia noastră, ce ţine de chemarea sa preoţească.

Am văzut un om găsit de Dumnezeu. Ajuns la Cristos el se bucură de harul ce i s-a dat în biserica sa, aşa ortodoxă cum este. Unii dintre noi ar zice că nu prea are de ce să se bucure, noi cei care atât de puţin ştim să ne bucurăm ce ni s-a dat de către Dumnezeu în umblarea nostră evanghelică (botezaţi în oţet, cum se spune, nu fără un pic de temei).

Spuneţi-mi voi, oameni buni, cum să pot fi eu îndurerat de bucuria lui?

Poate voi fi rămas cumva în dubii ascultându-l pe părinte? Să-mi fac bagajul spre ortodoxie acum?

Părintele Necula sugera că pot fi diverse mărturisiri ale umblării cu Dumnezeu şi că ele nu înseamnă neapărat duşmănie: Evanghelia nu ni s-a dat înspre dezbinare în Cristos. Nu şi-a propus să ne facă pe toţi ortodocşi, ci să ne-o prezinte, conştient fiind de miturile ce o înconjoară în percepţiile noastre cu privire la ea. A cunoscut mai multe tipuri de relaţionare la Cristos, adventistă, baptistă, penticostală şi le-a mărturisit fiecăreia recunoştinţă pentru amprenta lor în viaţa sa. Aici ne-a dat o lecţie: adesea văd evanghelici care mătură din umblarea lor anterioară pocăinţei tot ce avea odată iz ortodox, ca şi cum acea parte a vieţii lor este ruptă de întreg. ( Mă rog, s-ar putea ca paradigma conversionistă să ne joace feste aici: pentru ca trecerea să fie cât mai spectaculoasă, e musai ca groapa din care ai ieşit să fie cât mai neagră şi mai adâncă.)

Vă readuc aminte că eu mi-am început căutarea de Dumnezeu – sau invers, El a început să mă atragă spre Sine – prin ortodoxie. Nu am rămas acolo pentru că, spre deosebire de Păr. Necula, eu am avut trasată de Dumnezeu o altă cale, cu alte rosturi. Dar nu am socotit niciodată trecerea prin ortodoxie drept o rătăcire (rătăcirea a fost ateismul în care m-am complăcut până pe la vârsta de de 20 de ani); dimpotrivă, am rămas recunoscător revelaţiei pe care am primit-o în acele vremuri despre faptul că nu trăiesc într-o lume haotică, supusă doar unor oarbe legi naturale, ci într-un Univers aflat sub controlul Creatorului său. Ştiu de unde am plecat şi unde am ajuns; la fel şi părintele. De aceea pot să îl ascult, să mă bucur cu el, călcându-i pe urme în spiritul mărturisitor, dacă nu în tipul de umblare pe acest pământ.

Văzând chipul molipsitor de fericit al părintelui Necula, m-am întrebat cum ar fi să vorbesc eu într-o dumincă, a baptiştilor, într-o adunare de ortodocşi. Ar fi un test interesant pentru mulţi dintre noi. Unii ne-am trezi că trebuie să le predicăm Evanghelia, aşa cum ştim noi că se face … cine ştie. Nu vă spun răspunsul meu: asta e o taină pe care doar Domnul o cunoaşte. Vă pot spune altceva: m-am bucurat să îl aud, am fost încurajat de mesajul lui către o tot mai caldă apropiere faţă de Dumnezeu şi de copii Săi cei multi-denominaţionalizaţi.

Se cere un alt tip de aluat, o altă naştere (?) poate, ca să putem avea parte de bucuria lui Cristos peste graniţele noastre omeneşti, artificiale, lipsite oricum de rosturi practice. Credeam că ni se trage din vremile de demult, din comunism. M-am înşelat: virusul inchizitorial, cel care l-a infectat pe Torqemada provocându-i teribila intoleranţă la orice este necatolic, a suferit doar nişte mutaţii minore în ultimele secole. Nu îl interesează ce fel de regim este la putere; îşi poate împlini lucrarea în orice vreme. Şi-a schimbat doar armele: nu se mai joacă cu focul, ci cu bloguri, communicate şi clarificări.

Şi, uite aşa, Filipeni 4:4 rămâne în continuare pentru noi o frumoasă – şi mincinoasă – lozincă de paie. Bună de pus pe calendare pocăieşti cu floricele, peisaje şi animăluţe drăguţe.

41 de comentarii

  1. Salut apariția, providențială?, a acestui articol taman în ziua cînd Vladimir Pustan împlinește 45 de ani.

    Ar putea fi cel mai frumos cadou de ziua lui….

      1. Facebook-ul ne ajută în astfel de momente. 🙂

        Atașăm și noi urarea la pomelnicul de pe un cont, de exemplu la Cireșarii.

  2. @Ana
    Mesajul tau a intrat la spam si, ma crezi sau nu, l-am sters din greseala.
    Nu-i nimic, raspunsul meu pentru el este simplu si sunt convins ca il vei intelege: aceeasi indoiala este valabila si in cazul Parintelui Necula.

      1. Din Spam, după Delete permanently? S-a topit într-o clipită … 😦
        Dacă vrea, poate să îl mai pună odată …

    1. daca exista indoiala, poti sa afirmi ceva de genul „spre deosebire de Păr. Necula, eu SPER (ca) am avut trasată de Dumnezeu o altă cale”.
      Adica nu punem in sarcina lui Dumnezeu convingerile personale.

      1. Cu toate astea … eu cred că Dumnezeu mi-a călăuzit paşii până acum. Aş putea chiar să îţi motivez această încredere, dar ceva îmi spune că e mai bine să ne oprim aici.

  3. Ar merita ca acest videoclip sa-l urmareasca si Cristian Ionescu pentru a se linisti si intelege in ce greseste in momentul cand ataca gresit confratii slujitori in slujba ce o detin!!!Cat despre Vladimir Pustan putem sa-i tranzmitem multi ani plini de binecuvintari divine si multa sanatate si bucurie alaturi de toti cei dragi.

      1. Salut si eu, cu multa bucurie, mesajul dvs. La fel, parcursul meu spiritual a inceput in Biserica Ortodoxa, de unde am si unele amintiri placute, alaturi de durerea asteptarilor neimplinite. Am sesizat adesea, inclusiv mediatic, fundamentalismul sectar atat al Bisericii rasaritene, cat si al celor evanghelice revizioniste. Am fost adesea acuzat de ecumenism, doar pentru faptul ca am pastrat si am intretinut un dialog teologic in spatiul media si-n cel eclezial sibian. Nu-nteleg cum putem fi marturisitori ai lui Cristos lovind puternic in cautarea lui Dumnezeu, fie ea firava, a oricui roman. Va invit sa ascultati un mesaj al meu pe aceasta tema: http://static.trilulilu.ro/flash/player/audioplayer2011.swf?userid=mariaeschimos&hash=750844510f5310&referer=aHR0cDovL2RyYW5kcmVpcGF0cmluY2Eud29yZHByZXNzLmNvbS9wcmVkaWNpLWFuZHJlaS1wYXRyaW5jYS8%3D&rs=a93d391b07&miniMode=true.
        Inca o data, felicitari pentru articol si „la multe inainte”!

  4. Editorialul Pastorului Pustan din 5/25/2012

    De două nopți visez marea…
    Mi-am dorit în adolescență să fiu arheolog scafandru și să caut epave și orașe scufundate.

    Așa am rămas să caut comori pe pământ, în sufletele oamenilor ce-mi dau bună ziua, dar și a celor ce nu-mi dau, pentru că nu este suflet să n-ascundă o comoară. Doar trebuie căutată cu răbdare. Împreună cu alți marinari din copilărie navigăm din oraș în oraș și căutăm epave ce reparate de mâna Marelui Meșter plutesc iarăși încrezătoare pe mările lumii având de data asta o destinație clară, portul numit Paradis. Că ne mai pierdem câteodată busola, compasul, sextantul e probabil, dar să nu uităm că din greșeală Columb a găsit America. Că uneori ne simțim ca în triunghiul Bermudelor în ceață lăptoasă, se mai întâmplă. Dar asta e călătoria prieteni! Din port lucrurile se văd cu totul diferit. Va veni și vremea când vom sta pe chei cu o pălărie Panama pe cap pescuind plevușcă și bârfind.

    Până atunci, toate pânzele sus și vânt la pupa, prieteni! Comorile încă sunt multe și nu-i vreme de băut cafele turcești pe lângă cherhanale.
    Cititi-l in intregime aici – http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Visand-marea-iarași–Vladimir-Pustan-

  5. La multi ani! lui Vladimir Pustan pt curajul sau de marturisitor si felicitari si dvs pt rabdarea si interesul de a revedea perspectiva ortodoxa, de care v-ati departat.
    Totusi: Dumnezeu nu are cum sa legitimeze mai multe cai de a ajunge la El, pt ca ar insemna ca oricine sa se mantuiasca, potrivit drumului pe care si-l alege, nu potrivit Cai existente deja!
    De la o destinatie la alta, nu poate exista decat un singur drum drept si multe alte drumuri ocolitoare, ca sa nu zic ratacite, dar care trebuie sa se uneasca tot cu cel drept inaintea atingerii tintei.
    Prin urmare, Hristos ne-a inspirat evanghelia ca sa fim crestini, dar calea aceasta doar ortodoxia o prezinta corect, celelalte culte nereprezentand altceva decat pledoarii evanghelice personale, cu sens invers decat a fost indicat initial: adica dinspre om spre divin, nu dinspre Dumnezeu spre om, cum e normal.

  6. Corect.”De la o destinatie la alta,nu poate exista decat un singur drum drept…” si acesta
    este cel mai simplu: (numai) Isus Christos. ‘ Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.
    „Prin uramare,Hristos ne-a inspirat Evanghelia ca sa fim crestini,dar calea aceasta…” este
    una directa,simpla si reala,intre suflet si Mintuitor,fara intermediari,obiceiuri,traditii sau per-
    soane interpuse,oricat de inaltate spiritual ar fi…Evanghelia este data spre cetire tuturor de-
    opotriva,mare ,mic,bogat ,sarac…Atat.Cine crede si (apoi marturiseste) se boteaza,va fi
    mantuit.Cred ca se refera la oameni maturi.Slava Domnului pentru…simplitate. !

  7. Interesant este ca pe paginile virtuale ne intilnim si comunicam coplesiti de puterea doctrinala si totusi formam o unitate in continutul subiectului .Asa este si cu calea ce duce la mintuire .Multi sustin ca numai prin anumit grup se poate ,dar sa nu uitam ca ;invitatia este facuta spre pocainta;(FAPTELE AP.17;”30. Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca;

    31. pentru ca a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a inviat din morti…”
    SI CREDINTA IN DOMNUL ISUS HRISTOS;(2 Timotei cap3;15. din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Hristos Isus.
    16. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire,
    17. pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.”
    Mesajul este scris de foarte mult timp si dealungul secolelor nu sa schimbat in puterea lui,dar se vede ca pentru uniii nu detine valoarea esentiala fiinca nu este inteles.Daca ar fi inteles indiferent de grupul in care sintem am dovedi implinirea lui si am fi destoinici „pentru orice lucrare buna.”in credinta DOMNULUI ISUS .Lucurile sint simple daca dorim sa le intelegem prin puterea mesajului scriptural si nu ne lasam influientati de alte cerinte doctrinale omenesti care ne indeparta de la invatatura DOMNULUI ISUS .ESENTA PENTRU FIECARE ESTE SA INTELEGEM ACEST MESAJ SIMPLU ;
    2. Harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos! 3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, 4. prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este in lume prin pofte.
    5. De aceea, dati-va si voi toate silintele ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta, cunostinta;
    6. cu cunostinta, infranarea; cu infranarea, rabdarea; cu rabdarea, evlavia;
    . cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni. 8. Caci, daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste deplina cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos.
    9. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umbla cu ochii inchisi si a uitat ca a fost curatat de vechile lui pacate. 10. De aceea, fratilor, cautati cu atat mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata. 11. In adevar, in chipul acesta vi se va da din belsug intrare in Imparatia vesnica a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos. „Aceste versete ne releva conditiile si principiile ,depinde acum de noi daca dorim sa le cunoastem si in viata sa le asimilam pentru ceea ce este promis.

    1. Deasemenea este corect „…invitatia este facuta spre pocainta” si se adreseaza
      fiecaruia in parte.Este o invitatie strict personala la care se raspunde personal,prin
      marturisirea credintei si nu pe cai ocolitoare,traditii,obligatii,biserici oricat de impunatoare
      si incarcate de istorie ar fi, sau prin intermediul unora
      care se interpun si predind ca prin ei este calea…Tot respectul ,dar Isus se adreseaza
      direct…pacatosului ! iar pacatosul raspunde (sau nu),direct lui…Isus ! Slava Domnului !

  8. Ma bucur sa vad cum UNITATEA ceruta de Mantuitorul primeste contur, reusind temerar, cu nebanuit curaj si tenacitate ,sa treaca si sa penetreze deocamdata doar „ilegal” si clandestin Cortina de Fier ce imprejmueste Gulacul Divizarilor Dogmatice ! .Singur ADEVARUL ne da puterea si curajul sa ajungem cu adevarat liberi !.Dumnezeu sa-l binecuvinteze cu multa sanatate pe Parintele Necula !

  9. The Last Leaf, de O. Henry.
    Unora ca acestora le este Imparatia lui Dumnezeu, caci „nu este mai mare dragoste decât sã-si dea cineva viata pentru prietenii sãi”.

    Si totusi Scriptura nu a fost scrisa numai pentru a teologhisi. Nu e tot una cu a consuma la Cina un simbol sau a consuma Insusi Trupul si Singele Mintuitorului. Nu e tot una cu ati marturisi altuia pacatele si a nu pune in practica porunca biblica.
    Nu orisice sofist mosteneste Imparatia lui Dumnezeu.

    Cred ca era mai bine pentru np nostrii sa nu fi auzit de BO; acum sunt responsabili pentru ce au auzit.

  10. „Ma bucur sa vad cum UNITATEA ceruta de Mantuitorul primeste contur” (NouaOrdineCrestina).
    Care unitate?

      1. Ai dreptate Ana.
        Dragilor, porunca iubirii si a pocaintei nu poate fi indeplinita de fiecare cum simte, ci dupa o indrumare. Fara reper s-a ajuns la starea de acum, adica o mie de oameni cu o mie de pareri si doar o singura credinta. Parintele Necula mi-a fost profesor si are o expresie „sa nu ne mintim”: adica sa recunoastem ca Dumnezeu poate fi accesat direct, dar nu din orice pozitie (doctrinara si duhovniceasca). Daca nu dorea un reper Doamnul nu-si lua apostoli, nu le dadea puterea iertarii pacatelor, nu le mai dadea nici Duhul Sfant, deci nu infiinta Biserica, ci ne lasa pe fiecare sa ii apreciem invatatura dupa „inima” / plac. Mantuitorul S-a rastignit pe Cruce si noi sa consideram ca asta e o chestie de feeling, de puncte de vedere?!? Hai sa fim seriosi…

      2. Sunt absolut de acord cu dvs, parinte! Motiv pentru care inca mai sper ca fratii nostri ortodocsi se vor intoarce cat mai curand la „pozitia corecta”, indeosebi in ce priveste buchisirea Sfintelor Scripturi, daca Patristica este (inca) atat de putin inaccesibila …

      3. Ai dreptate, Ana! Nu orişice sofist moşteneşte Împărăţia lui Dumnezeu. Numai unii cu feeling corect din punctul Lui de vedere…

      4. Cu amendamentul că musai trebuie studiată Patristica în limba greacă! Altfel poate apărea un sectarism interpretativ. Serios vorbesc, am citit în paralel două traduceri ale celor 5 discursuri teologice ale Sf. Grigorie Teologul şi diferenţele erau fantastice!

  11. Hai sa vedem unde suntem fiecare la o prima vedere, decisiva din perspectiva momentului propovaduirii Domnului. http://dragocip.wordpress.com/2010/08/19/o-harta-istorica-a-cultelor-crestine/ Citirea Scripturii ramane principala sursa de Viata, dar ca si in alimentatie, sunt bune multe produse, dar e important si cum le combini, dupa cum e esential de inteles ca cea mai buna reteta nu o are decat prima Biserica infiintata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Restul adunarilor crestine, desi au partea lor de bunatati, sunt improvizatii pe seama acelorasi „produse”.

    1. Din harta-istorica-a-cultelor,intelegem ca „reteta cea mai buna nu o are decat prima
      Biserica” adica ortodoxa-sustineti dvs., iar „restul adunarilor crestine sunt doar improvizatii”
      Atunci cum se explica transformarile,sau nasterea din nou a multor persoane din cadrul
      acestor adunari crestine de tip „improvizatii”…Cum se explica atitudinea de tip inchizitoriu,a
      Bisericii traditionale fata de miscarea parintelui Iosif Trifa,care nu propaga alceva decat
      o trezire spirituala printr-o „nastere din nou” a enoriasilor.
      „Citirea Scripturii ramane principala sursa de Viata” Corect.Atunci sa nu mai facem im-
      provizatii ( sau ,dupa unii fel de fel de „matanii”-nu stiu daca e bine), ci sa oferim Biblii
      spre cetire fiecaruia.Exista un singur produs spre alimentare spirituala:Eu sunt Calea,Ade
      varul si Viata. Daca acesta se combina cu alte produse,obiceiuri si ritualuri de prin diferite secole si prin diferiti intermediari,(ca nici nu mai stii cum sa le spui.)..atunci unde ajungem.
      Pai ajungem sa facem un labirint…

      1. Asa se explica „transformarile sau nasterea din nou a multor persoane din cadrul acestor adunari crestine” np.: improvizatii pe o tema data.
        Se incearca sa se copieze Simfonia a 9-a.
        Se imporovizeaza.
        Suna OK pentru cei novice.
        Suna a muzica dar Simfonie nu este.

        Iar asa zisa „atitudine inchizitoriala” a BO vis a vis de Pr. Trifa , e fabulatie.
        Trifa nu a fost tras in teapa, ars pe rug si nici excomunicat din BO (nici nu exista asa ceva in BO). Pr. trifa s-a nascut ortodox si a murit ortodox. Nu a trecut la evanghelici.

        Si exista labirit, intr-adevar, prin care te pierzi in mod sigur dar trebuie sa-l vezi in acele mii de denominatii si grupuri crestine aparute dupa sec XVII (majoritatea sec XX), fiecare din ele cu deosebiri de interpretare ale aceleiasi Scripturi.

  12. „Motiv pentru care inca mai sper ca fratii nostri ortodocsi se vor intoarce cat mai curand la “pozitia corecta”, indeosebi in ce priveste buchisirea Sfintelor Scripturi”.
    Vis a vis de buchisirea Scripturilor amintesc dictonul rotodox: „cunoasterea fara indumnezeire, e stiinta dracilor”.

  13. Am vazut un om care se mandrea cu superioritatea sa ca ortodox. Iar reactia unora din sala era conforma cu ceea ce simteau: inferioritate.

    1. E o perspectivă. Eu zic că nu e rău ca, din când în când, să avem parte de câte un astfel de duș. Prinde bine la smerire.

      1. Dyo , stii ce mi se pare fascinant ? Crestinismul nu poate fi inteles decat daca e perceput de jos in sus ! Ramane memorabil ( in a cui memorie nu stiu) dialogul dintre Mantuitorul si Petru :

        – Doamne cum sa-mi speli Tu picioarele mie ?
        – Petre , daca nu ma lasi sa-ti spal picioarele nu vei avea parte de Mine !

        Ciudat test , ciudata invatatura , nu ? In momentul in care afirmi superioritatea religiei tale in detrimentul celorlalte religii , din punct de vedere crestin admiti intaietatea lor , pentru ca asa zice Hristos : Vrei sa fii primul , fii atunci ultimul pentru ca in cei slabi imi arat Eu puterea !

        Cei puternici nu au nevoie de Dumnezeu . Fata de ceilalti ei sunt dumnezei chiar daca legitimitatea i-o atribuie unui dumnezeu superior ! Acel dumnezeu nu spala picioarele supusilor ….

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s