Pledoarie pentru o dizidenţă evanghelică


Una din sugestiile regăsite în comentariile postării lui Teofil despre (in)capacitatea evanghelicilor de a produce literatură creştină de calitate are pentru mine o interesantă mireasmă a unor vremi apuse de demult. Nu prea s-au agăţat mulţi de ea; o voi face eu în rândurile următoare.

Dorin Mureşan zice acolo despre autorul creştin cam aşa: “… trebuie să fie subtil şi să evite cateheza explicită.”

Nu ştiu cum  percep alţii treaba asta, dar ideea cu subtilitatea îmi aduce aminte de perioada dictaturii, cea în care unele lucruri deranjante nu puteau fi spuse în gura mare. Scriitorii care doreau să supravieţuiască “la vedere” în acele condiţii vitrege şi totuşi să emită semnale relevante publicului plictisit de ingineri şi oameni ai muncii însufleţiţi de edificarea socialismului erau nevoiţi să recurgă la subtilităţi. Se numeau “şopârle”. Suficient de evazive în înţelesurile lor pentru a trece sita de cenzurii, aceste reptile scriitoriceşti constituiau pentru publicul avid de suspans un real deliciu.

Am prins şi eu vreo câteva, în zilele când mai adăsta şi pe la noi, în mândra urbe a Năsăudului, vreo trupă de teatru. Aveam ocazia să aud altceva; cele două-trei sentinţe bine ţintite atârnau în aprecierea spectacolului mai mult chiar decât restul piesei.

Asumarea unei dizidenţe mai puţin făţişe faţă de un regim opresiv cerea din partea autorului un har special, talentul de a-şi livra convingerile într-un ambalaj care să păcălească cenzura şi să ajungă într-o stare comestibilă pe masa consumatorului de literatură. Să fie oare scriitorul evanghelic într-o situaţie similară astăzi, chiar în condiţii de democraţie? Să fie acest tip de dizidenţă soluţia?

Eu zic că se pot identifica unele asemănări. Ele sunt prezente însă nu la nivel social, oricât de “oprimat” ar pretinde evanghelicul că este în societatea noastră seculară (mă rog, ortodoxă, pentru cei deranjaţi mai mult de acest aspect), ci la nivelul conştiinţei cititorului de carte obişnuit, cu preocupări care nu prea au multe de-a face cu domeniul teologiei. El ia o carte de pe raft şi dacă în timp ce o răsfoieşte vede că este “depre religie” şi că abundă în citate din Scriptură, poate că are numele Mântuitorului scris cu un singur “I” … hopa, intră propria sa cenzură în funcţie: beneficiind de o acceleraţie cu mult peste cea gravitaţională obişnuită, cartea va face cale întoarsă înspre locul ei de odihnă pe raft.

În mod asemănător vremurilor comuniste, când producţiile celor ce se împotriveau comunismului “pe şleau” se adresau unui public restrâns (cei de încredere din cercul de opozanţi), astăzi scrierile evanghelice, aşa cum corect s-a observat până acum, îşi găsesc cititori doar în rândurile celor ce s-au dat pe brazdă, au ieşit din această lumea rea şi, într-un fel sau altul, s-au alăturat cauzei celor ce nu se conformează mersului acestui veac.

Ei bine, aici ar putea să intervină “şopârlele”. Scriitorul evanghelic trebuie învăţat să îşi ambaleze marfa. Scrierile evanghelice sunt prea lesne de identificat de către cenzura vigilentă şi extrem de suspicioasă a cititorului plictisit de poveşti metafizice.

Vor fi scoase afară toate citatele din Scriptură (sunt prea “ofensive”!) şi orice referire la Dumnezeu. Se va face apel doar în treacăt, odată la vreo patru-cinci pagini, la creştinism, privit nu ca o religie, ci ca un sistem de gândire care încă mai are lucruri interesante o oferit cugetătorilor (liberi) de astăzi. Se va încerca, ocazional, inducerea unei stări de discomfort datorate vieţuirii în acest veac păcătos şi corupt; eventual i se va pune la îndoială cititorului şi bruma de fericire de care credea că are parte.

Trebuie neapărat semănată neîncredere faţă de alte căi, religioase sau seculare. Una din strategiile care rareori dă greş în această privinţă este preluarea unei istorii care relatează un exces al acelei căii ce trebuie evitate şi transformarea ei într-o învăţătură de minte. Mă rog, s-ar putea să nu fie prea subtilă metoda asta: au eşuat lamentabil în privinţa ei autorii unor scenarii precum Philadephia, Agora sau Expelled (ca să dau doar trei exemple, de culori diferite) …

Un bun artist evanghelic poate să încerce – cu maaare grijă – zămislirea unui palid sentiment de vinovăţie datorat, de pildă, îndepărtării de un ideal abstract. Aici terminologia folosită joacă un rol esenţial. Nu-i nimic, se găsesc soluţii şi în această privinţă. În loc de “credinţă” ar putea folosi expresia “hobby”. În loc de “păcat” se poate încerca cu “rană sufletească”. În loc de “rugăciune” merge “meditaţie”. “Mântuire” se poate înlocui oricând cu “fericire”; adesea este confundată în felul ăsta şi pe la noi …

O problemă va fi, deocamdată, cu termenul de “biserică”. El va trebui evitat cu mare grijă, cel puţin până când subiectul va trece pragul şi va fi dispus să citească şi literatură de-a noastră, d’aia care le zice pe bune, cum îi place românaşului evanghelic …

Ar mai trebui …

Vai mie! M-am apucat de această sfătoasă proiecţie a unei strategii strălucitoare dar nu am pus întrebarea cea mai importantă: vrea el, evanghelicul, să iasă cu creaţiile sale în afara spaţiului din care face parte? Hm?

Trebuie să vrea! Nu există ieşire din acest impas. Altfel, vom putea să ducem mai departe discuţia la întrebarea pusă de Teofil până la sfârşitul veacurilor, tot fără să ajungem la concluzia master.

Nu mai bat apa’n piuă: aţi prins ideea. Soluţia este evidentă, sper, pentru toată lumea: dizidenţa mascată. Ajunge cu această împotrivire oarbă faţă de rigorile cenzurii umanisto-ortodoxe! Nu merge, fraţilor: trebuie să schimbăm frontul de atac! Hadeţi să le arătăm că dacă am fi vrut, am fi putut scrie cărţi de geniu. Le vom dovedi că alde Kierkegaard, Tolstoi, Kafka sau Camus pot fi depăşiţi! Vor subtilitate? Asta vor vedea!

Evanghelici subtili … Să nu ţise facă pielea ca de găină doar meditând la această perspectivă?

S’apoi cu cine să spargem gheaţa? Am eu un gând, aşa, evaziv şi complex totodată: cum ar fi să vedem o carte subtilă, necatehetică, despre subtilităţile creştinismului românesc în Epoca de Aur … semnată de Iosif Ţon? De ce râdeţi? Nu glumesc.

25 de gânduri despre “Pledoarie pentru o dizidenţă evanghelică

  1. Cum spuneam: vrem literatură de calitate, fie ea teologică, beletristică sau ce-o mai fi? Atunci trebuie să scriem. Nu să vrem să scriem, sau să ne dorim să scriem sau să comentăm – îndemnându-ne unii pe alții sau îndemnându-i pe alții să scrie – sau chiar criticându-i pe alții (mai cu seamă pe cei din universități) că nu scriu sau că nu scriu mult sau bine, ci punând mâna pe creion, stilou, pix sau tastatură și SCRIIND. De ce nu au evanghelicii literatură de calitate? Pentru că, în loc să scrie, stau pe bloguri și cârtesc privind cu jind la un trecut, prezent sau viitor plin de cărți scrise de ei, dar la care ei n-au contribuit decât cu vaiete și scuze de tot felul. În concluzie: cine vrea literatură de calitate să facă bine să scrie. E și asta o formă de dizidență față de un status quo lipsit de actul scrierii. Warning: am face bine să începem să scriem ACUM, dacă vrem să avem literatură de calitate peste vreo 20 de ani. Unul sau doi oameni care scriu mult, dar și bine, nu vor vrea niciodată un trend. Pot inspira o cultură a scrisului, dar dacă asta nu devine o trăsătură a identității evanghelice, eforturile celor puțini care încep sunt moarte în fașă. Așadar, la scris, fraților, înainte marș!

    1. Eu nu as minimaliza scrisul pe bloguri, mai ales in contextul actual in care oamenii isi fac tot mai putin timp sa citeasca si se multumesc cu ciupituri din diferite feluri ce li se ofera pe piata. In plus, blogurile evanghelice le permit unora dintre noi sa fie ceva mai incisivi decat in „viata reala”, mai apropiati de pulsul cetatii in care traim. Evident, exista si riscuri aici: proasta crestere s-a democratizat si in virtual …

  2. Din păcate, în general, internetul este – cum spunea cineva, nu mai știu cine – portavocea tuturor neavizaților. Adevărat, nu-i sută la sută adevărat, dar până să dai peste ceva de calitate, îți crește barba de doi coți… Editurile serioase sunt bune pentru singurul motiv că, recunoscând un dram de valoare într-o carte, au curajul să investească în ea și s-o publice. Când vor găsi și blogurile o modalitate de promovare a calității voi fi mai îngăduitor. Până atunci, fiecare scrie ce-i trece prin cap și, desigur, își apreciază producțiile prin simplul fapt că nu se lasă de scris. Referitor la așa-zisa libertate a blogurilor care ne permit să fim mai incisivi decât în viața reală, nu vă împărtășesc părerea. A fi incisiv pe un blog e una și în viața reală alta? N-ar trebui să fim așa. Dacă nu putem fi incisivi în viața reală, degeaba scoatem colții pe bloguri. Nu zic că am dreptate, zic doar că asta-i părerea mea. În plus, a fi incisiv, cum spuneți, nu-i garanția calității, iar nouă ne trebuie literatură de calitate – parcă ăsta era subiectul – nu neaparat una care iese din anumite tipare socotite, în unele cercuri, înguste, închistate sau mai știu eu cum. De la scosul colților până la a oferi o scriitură de calitate e cale (mai) lungă decât… incisivii unora dintre noi.

    1. Pai, daca am inteles eu bine, evanghelicii nu scriu literatura buna din lasitate, dintr-o dulce complacere in mediocritate, din lipsa de competitivitate … adica nu sunt suficient de incisivi la nivelul unui demers normal de comunicare artistica. Altul, vreau sa zic, decat cel in care repetam obsesiv niste versete si lozinci in care parca nici noi nu mai credem.
      Blogurile pot sa aduca si o calitate a discursului dintre oameni – evanghelici sau outsideri – cu conditia, deloc imposibila, a respectarii unei conduite care sa cuprinda nu doar norme de relationare intre blogeri, ci si aspiratii de ordin calitativ (corectitudine in exprimare, gramatica corecta etc).
      Ca unii oameni sunt altfel pe bloguri decat in viata de toate zilele … n-ar trebui sa surprinda pe nimeni; putem fi de acord sau nu: asta e realitatea. Sa nu uitam ca acelasi lucru se poate intampla in orice domeniu al culturii noastre, nu doar in sporovaiala din blogosfera … Istoria artei este plina de exemple in aceasta privinta.

  3. Am dat de ceva „literatura” gen beletristica prin librariile crestine np americane: toate un fel de love story apos si ieftin, amestecat cu credinta si Iisus. Ceva de genul „George era un crestin f. bun care iubea pe Iisus si care…..odata a intilnit-o pe Emilly la o conferinta crestina si atunci…” 🙂

    PS. trebuie sa precizez (musai) ca n-am cumparat si nici citit romanele respective, doar scurta recenzie de pe coperta. 🙂

  4. Evanghelicii nu scriu literatură bună pentru că-s prea buni de gură și cu prea multe ifose de intelectuali. Deci, buni de gură, nu buni de mână. Comentariile și criticile – omniprezente în blogosferă – sunt la îndemâna oricui; oricine, în ultimă instanță, poate scrie pe blog. Vă asigur că nu chiar oricine și scrie literatură de calitate, asta pentru că nu oricine are pregătirea necesară să scrie materiale demne de investiția unei edituri. Cu alte cuvinte, pentru a scrie bine, nu-i suficient să fii inteligent; trebuie să fii și pregătit, educat în această privință. Cu inteligența te naști, educația ți-o faci, iar aceasta din urmă ia ani și ani de muncă. Oameni inteligenți am văzut și văd cu carul; educați mai puțin. Evanghelicii au o cultură a inteligenței critice (în sensul de comentatoare, guralive și plângăcioase), nu au însă și o cultură a educației constructive. Se chinuie unii și alții prin școlile teologice să scrie, dar ies la înaintare cutare și cutărică și le dau direct în freză cu chestii de genul: că nu-i literatură de calitate, că scriu la comandă, că scriu că-i musai, că scriu pentru că trebuie să se suie pe un post și așa mai departe. Oare? Nemulțumiții să scrie ei înșiși o carte măcar, s-o publice ca investiție într-o editură serioasă, după care să comenteze. Numai că la noi meserie de comentator e mult prea răspândită și are la bază doar sentimente pe care nu le comentez aici… Am spus-o și-o mai spun: vorbele, plângăcioase sau militante, nu-s deajuns: trebuie să și facem ce zicem că vrem să facem. Vrem să avem literatură de calitate? Păi, să începem s-o scriem. Când o avem, mai discutăm. Unii s-au pus pe scris, mai ales cei din universități și institute teologice. Scriu bine sau prost? Rămâne de văzut – deocamdată băieții stau și scriu. Cine vrea să le critice scrierile să facă bine să le citească mai întâi; CV-urile le sunt pe net. DAR, să nu le citească CV-urile, ci cărțile… Atunci, abia atunci, începem să avem o bază de discuție vizavi de existența sau inexistența unei literaturi evanghelice de calitate.

    1. Spatiul blogosferic este, prin natura lui, unul democratic. Imi place lucrul ăsta, în ciuda riscurilor pe care trebuie sa ni le asumam: prea stufos, încâlcit, dezordonat, predispus isteriilor personale ale unor neaveniţi etc.
      Nu scrie nicăieri că un evanghelic trebuie să fie blogger, după cum nu este obligatoriu nici ca el – în cazul că se pretinde a fi scriitor – să publice cărţi la edituri de prestigiu, adresate publicului larg. Tocmai în asta stă frumuseţea dilemei noastre:
      Putem să oferim mai mult acestei lumi (altceva decât catehezele noastre specifice)?
      Vrem să oferim mai mult?
      Ce înseamnă pentru un evanghelic calitate? Operăm cu aceleaşi criterii în evaluarea unui produs literar?
      *
      În ce priveşte „editurile de calitate” … poţi să îmi dai un exemplu? Nu cunosc nici una de pe la noi (poate sunt eu ignorant) care să nu se fi dat în stambă prin unele dintre cărţile pe care le-au promovat ….

      1. N-am nimic împotriva blogurilor, doar că nu-s un fan al lor. Citesc, din când în când, câteva, dar și atunci când îmi zice cutare și cutare că s-a pus de un subiect interesant. Putem să oferim mai mult aceste lumi – ca să răspund la întrebare – dar nu sunt atât de sigur că și vrem s-o facem. De zis, zicem multe; de făcut, nu prea. Edituri de calitate? În afara țării. Iertați-mi lipsa de patriotism, dar atâta mă duce mintea în clipa de față. Orice editură mare care încă n-a dat ortul popii: Cambridge University Press, Oxford University Press, Harper/Collins, Macmillan/Palgrave, Brill, Ashgate, Berg, Continuum, Harvard University Press, Princeton University Press, Yale University Press etc. – sunt o grămadă. Pe alea strict teologice nu știu dacă are rost să le menționez, dar – fie: Baker, IVP, WJK, Zondervan, Thomas Nelson și multe altele. Evanghelice: Crossway și Kregel, deși ultima are multe pete neevanghelice pe ici-colo. Nu le-am menționat pe cele care publică literatură neștiințifică, în special beletristică de toate culorile, dar – har Domnului – mare-i internetul și pot fi găsite la o căutare simplă.

    2. Gustav frumoase si adevarate comentarii scrii si este foarte adevarat ca;”…Cu inteligența te naști, educația ți-o faci, iar aceasta din urmă ia ani și ani de muncă. Oameni inteligenți am văzut și văd cu carul; educați mai puțin.”Oare cunoastem motivele?Fiinca mereu prin pretentii se spune ca sintem o generatie avansata si reclama in expunere devine tot mai sofisticata si atragatoare!Iar in domeniul si spatiul virtual evanghelic,putem sa observam inclinatia .

      1. Dragă Viorel, nouă – generației noastre – ne-au crescut pretențiile, nu și mintea și cu siguranță nu ne-am dezvoltat deprinderea de a scrie. Cum zicea un cunoscut, dacă totul se poate învăța, atunci – înainte de a scrie – trebuie să învățăm să stăm cu fundul pe scaun. Odată învățată această lecție esențială, ne putem apuca de scris. Pentru a scrie bine nu-i nevoie de multă minte: una normală e deajuns. E nevoie în schimb de un scaun, un fund cu care să stăm pe el și multă răbdare, consecvență și chiar îndărătnicie.

      2. Gustav ,sa nu uitam ca in fiecare generatie scriitorii sint foarte rari si in timpul prezentei lor nu sint apreciati.Devin eroi si insemnati doar dupa ce mor si cineva le descopera scrierile!!Mai sint un fel de persoane care nu incurajeaza uniunea scriitorilor si sint interesati doar de ceea ce vedem ca apare pe ecrane si pe paginile virtuale .cat despre rabdare ,sacrificiu si o afectiune
        reala este greu de scris .Si urmatoarea generatie poate o sa scrie despre prezentul de azi.Azi in tranzactia sociala si in toate departamentele se pierd multe ,iar prin transformarile care apar prezentul devine ,dupa cum trecutul pentru noi este asa cum unii il descopera sau il cunosc.Altii nu doresc sa fie interesati pe astfel de valori si se expun cu reclamele de care sint interesati si cei din jur sa fie captati.Unii nu au indrazneala de a scie fiinca sint greu criticati si uite asa prin comentarii si subiecte virtuale se descopera neajunsurile ,problemele si mai rar succesul .Sint bucuros sa intilnesc persoane care in calea timpului fugar mai astern astfel de comentarii pozitive si tot odata educative!!!

  5. Paulo Coelho a demonstrat ca poate scrie si vinde cu succes carti ce contin ideologie catolica cu multe „soparle” carismatice.

  6. Orisice se scrie, se vinde, indiferent daca e literatura de calitate sau junk.
    Faptul ca anume scriere se vinde nu garanteaza si calitatea acesteia.

  7. „Putem să oferim mai mult acestei lumi (altceva decât catehezele noastre specifice)”?
    Aha.
    Care catiheza „specifica” recomanzi?

  8. cum karl barth a fost doar unu si cum la noi nu apare nici un teolog mai acatarii, cred ca debuşeul va fi in „beletristică”. cel putin aici nu poti fi acuzat de erezie 🙂

    nu mai am rabdare sa tot astept ingerul sa tulbure apele sa se produca vindecarea. prefer sa tulbur eu apele si sa o provoc deliberat. iti trimit un monstru de mostra pe mail.

  9. Un teolog mai acătării nu apare peste noapte. Probabil că la 20 de ani după apariției primei cărți a respectivului se poate vedea, cât de cât, dacă e ceva de capul lui sau nu. Până una-alta însă în țara asta există oameni care au publicat în străinătate, cam pe la toate instituțiile de învățământ evanghelice. Cât de bune sau de ne-bune sunt cărțile lor rămâne de văzut, adică de citit, că doar nu ne putem pronunța fără să le citim, nu? Sau, dacă nu-mi place mie de cutare universitate sau institut teologic, asta nu înseamnă că ce scrie x sau y din respectiva instituție e obligatoriu de proastă calitate. Nu de alta, dar până în prezent, am văzut – în general – atitudini de genul: aha! Cutărică predă la … Sigur scrie prost! Normal că n-a citit nimeni ce-a scris respectivul, dar – pentru că-i coleg cu unul sau cu altul – musai să fie bun de nimic… Sorry, asta-i mentalitatea unora dintre evanghelicii „cu pretenții”…

  10. Viorel, mie mie se pare că discuția despre putința evanghelicilor de a scrie literatură de calitate seamănă cu discuția despre aceeași putință sau neputință de a face ceva bun pentru biserică. Pretenții avem cu grămada, însă de multe ori numai gura e de noi. Vizavi de literatură, criticăm tot ce apucăm, dar de scris nu scriu decât câțiva, iar și de pe ăia se trag zece piei, că doar nu se poate să scrie bine cineva în țara asta de vreme ce toate-se rele pe lume. Deci, în loc să facem ce trebuie, adică să scriem ceva, dăm din gură toată ziua. La fel și cu biserica: în loc să ne ținem de predicarea și trăirea Cuvântului, ne ținem de laudă și închinare, grupuri și grupulețe, tot felul de chestiuni care pot da rezultate pentru O VREME, însă nu ne țin în biserică pentru totdeauna… Asta din cauză că încercăm să-i atragem pe oameni cu altceva decât cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cui nu-i place Cuvântul ce-și mai bate capul cu venitul la biserică? Asta nu înțelege eu… Referitor la scris, că asta-i tema: cei are NU scriu de ce-și bat capul cu critica? Să scrie mai întâi și după aia să de-a cu piatra, pixul sau tastatura.

  11. Dorm în papuci: să dea cu piatra, nu să de-a cu piatra. Doamne, ce greșeală, acum sigur intru în gura cuiva pentru ortografie defectuoasă…

Lasă un răspuns la Ana O. Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s