pierderi


A venit odată la Mântuitorul nostru un tânăr. Avea ceva de câştigat, ceva ce încă nu obţinuse, în ciuda bogăţiilor de care dispunea. L-a întrebat aşadar pe Isus: “Ce să fac?”. După o preliminară verificare a condiţiei sale faţă de Legea lui Moise, Domnul îi răspunde “Pierde tot cei ai; fără această condiţie nu vei câştiga lucrul despre care Mă întrebi.” După cum spun Scripturile tânărul a plecat de acolo trist, fără să ajungă la rezultatul sperat: avea prea multe de preţuit. Nu-i nimic: va căuta în altă parte.

Îmi închipui că tânărul acela nu s-a trezit bogat peste noapte, nu şi-a câştigat averea la loterie. Fiecare talant pe care îl avea însemna sudoare, investiţii, timp, dureri de cap. Vor fi fost poate mai multe generaţii care au pus umărul la această agoniseală. Cum să le pierzi pe toate? Cum să le dai cu piciorul? Cum să trăieşti de acum încolo ca şi cum nu le-ai avut vreodată? Nu-i o nebunie să le scapi din mâini?

Haideţi să recunoaştem, noi, cei ce nu ne-am confruntat cu o astfel de cerinţă directă din partea Mântuitorului, că îl înţelegem cumva pe acest tânăr. Pare a fi un om responsabil cu ceea ce i s-a încredinţat. La urma urmelor, poate că nu este nevoie să facă un gest atât de nesăbuit: ar putea face bine altora și din postura de prosper afacerist. Apoi, unii dintre noi intuim cumva că dacă şi-ar da toată averea săracilor, aceştia vor trăi bine pentru o vreme după care se vor întoarce la condiţia lor iniţială. Nu se va eradica sărăcia lumii ăsteia cu talanţii unui iudeu, oricât de bogat ar fi el. Tânărul nostru a făcut o alegere rezonabilă. Merită felicitările noastre.

Credem îndeobște că Evanghelia îşi produce efectele în viaţa unui creştin odată cu alegerea făcută de el – prin credinţă – de a-L urma pe Isus Cristos până la moarte. Apreciem nu de puţine ori că aceasta este cea mai importantă alegere din viaţa unei persoane. E firesc să fie aşa.

Însă e interesant de observat că, odată intraţi pe cale, începem să ne ducem vieţile de credinţă având impresia rezonabilităţii deciziei luate. Am luat o decizie bună, rațională chiar. Cum de am amânat-o pentru atâta vreme?

Ajungem să trăim şi să propovăduim că alegerea căii deschise de Cristos este rezonabilă. Are sens, este normal și pe deplin rațional ca orice om să Îl aleagă pe Cristos, mai ales că în efectuarea corectă a acestui pas are nevoie – zic unii – de o credință mai mică decât a ateului.

Nu, nu este deloc aşa. Ar fi fost aşa dacă Evanghelia s-ar fi croit pe calapodul aşteptărilor noastre de la viaţă. În loc de asta, ni s-a dat o Evanghelie croită după buna cumpănire a unui Dumnezeu plin de har față de făpturile care s-au răzvrătit împotriva Sa.

Nu este rezonabilă pentru că începe cu o moarte, a ta. Trebuie să îţi pierzi viaţa, cea pe care ai dus-o până acum, cu bucurii, cu împliniri, cu biruinţe, cu necazuri şi suferinţe. Domnul te va ridica din moarte la o nouă viaţă; nu uita că, deocamdată, necazurile de genul acelora pe care le-ai avut înainte te vor aştepta şi de acum încolo pe cale.

Nu este o alegere rezonabilă pentru că îţi va provoca pierderi imense. Va trebui să renunţi la o grămadă de lucruri care îţi făceau plăcere înainte, pe care le-ai putea face în continuare (doar toate sunt îngăduite, nu?), dar care nu-ţi mai sunt de folos pe noua cale.

Nu este rezonabilă pentru că va frânge multe relaţii din viaţa ta, îndeosebi cu cei ce nu vor înţelege cum ai putut fi fraierit în halul ăsta. Vei pierde prestigiu, respect, poziţie socială, dreptul de de a fi considerat un om rezonabil, cu minte.

Nu este rezonabilă pentru că te va face dintr-un beneficiar al bucuriilor acestor lumi într-un slujitor al celor în nevoie. În loc să urci în înaltele sfere ale societăţii, te vei coborî către cei de jos, cei neglijaţi şi împinşi deoparte.

Nu este o alegere rezonabilă pentru că te va pune în poziţia de a propovădui lumii un Dumnezeu de necuprins, adesea impenetrabil în scopurile Sale, în cele pe care le îngăduie să se întâmple în lume şi cele pe care le opreşte. Vei fi provocat să dai socoteală pentru orori pe care nu tu le-ai comis (făcute de auto-intitulaţi urmaşi ai lui Cristos) şi să aperi credinţa într-un Dumnezeu bun şi iubitor, în timp ce în lumea creată de El mor în fiecare secundă oameni lipsiţi de orice apărare în faţa sărăciei, a războiului şi a insaţiabilei lăcomii omeneşti.

Vai nouă! Cum de am putut alege aşa ceva? Unde ne-au fost minţile?

Ne ajută, parţial, în înţelegerea acestui tainic resort al credinţei Pilda Mărgăritarului. Vedeţi, acolo ni se vorbeşte despre un om care a făcut şi el o alegere. Negustor fiind, el caută prin stocurile de mărfuri mărgăritare frumoase. Aşteptările îi sunt însă întrecute atunci când găseşte un mărgăritar de mare preţ. Pentru el, doar pentru acest nestemat, se duce şi face una dintre cele mai nerezonabile alegeri pe care un comerciant le poate face: vinde tot ce are pentru a-l putea cumpăra.

Cu totul exagerat acest gest, unul care înseamnă pierderi imense. Cariera sa de negustor se va opri aici, din lipsa mărfii de rulaj. Va avea o piatră – de mare preţ, e adevărat – şi cam atât. Eu unul nu aş vrea să fiu de faţă la explicaţiile pe care va trebui să le dea nevestei sale pentru nesăbuita afacere pe care a încheiat-o.

Pierderi asumate. De dragul nepreţuitei cununi ce ne aşteaptă în eternitate ar fi bine să învăţăm să pierdem. De dragul comorilor veşnice, ne-ar face bine să învăţăm să le lăsăm din mâini pe cele vremelnice. Cazul ideal, ca-n pildă, este ca acest lucru să se întâmple de la sine, ca mânaţi de dorul după o veşnicie în Împărăţie cu Domnul, să fim dispuşi să le înscriem pe toate celelate ca pierderi în contabilitatea vieţilor noastre.

Ei, da, ştiu, vorbim despre lucruri nerezonabile: nu toţi suntem atât de nebuni în căutarea noastră de Dumnezeu precum acel negustor. Unii dintre noi şi-ar dori mărgăritarul, dar nu sunt dispuşi să plătească preţul. Avem prea multe de pierdut. Domnul are un leac şi pentru astfel de mentalităţi: se numeşte tsunami. Vine câte unul peste viaţa ta ca un hoţ şi spulberă totul: vise, iluzii, bucurii, valori, credinţe, stări de confort, ziduri de apărare, plăceri mai mult sau mai puţin vinovate, mofturi. Totul.

După ce te izbeşte din plin, fără să-ţi ceară voie, se retrage în linişte, lăsându-te resemnat în mijlocul ruinelor acoperite de nisipul efemerităţii. De acolo, dintre dărâmături, în timp ce încerci să vezi dacă mai merită reconstituit ceva, ajungi să te întrebi dacă întradevăr ai pierdut vreun lucru care să-şi merite regretele. Poate că n-a fost decât goană după vânt, nu?

Atunci nu mai cumperi mărgăritarul acela de mare preţ, ci Îl întrebi pe proprietar dacă a mai rămas ceva în tine care să treacă la schimb.

Nu ştiu cum se face, dar întotdeauna se mai găseşte câte ceva …

Anunțuri

2 gânduri despre “pierderi

  1. Nu fara un pic de superioritate, il desconsideram pe tanarul bogat, ca si cum noi nu ne-am intristat niciodata in pozitia lui.

    Lepadarea de avere si leparadea de sine sunt doua lucruri diferite. A doua este mult mai grea si nu toti o fac cum trebuie.

  2. „Pierderi asumate”.
    Mda.
    Dam cu bucurie ceea ce nu putem tine.
    Dam cu tiriita, cu zgircenie si din ce nu-i al nostru.
    Proverbul „faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte” in revers.
    Mai suntem si generosi, citeodata si nu prea des.
    Ce ramine e viata in sine.
    „Cine poate, atunci sã fie mântuit”?
    „La oameni lucrul acesta este cu neputintã, dar la Dumnezeu toate lucrurile Sunt cu putintã”.
    Iisuse, Fiul lui David, ai milã de mine!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s