Dicţionar existenţial – afară


afară, adv. rel

Concept care ne ajută să afirmăm limitele asumărilor noastre, graniţele spaţiului în care ne-am amplasat edificiile de gândire, iubirile, speranţele, credinţa. Tot ce nu ne aparţine este acolo, afară. Amplasarea unui obiect în afară este, din acest punct de vedere, o delimitare de acesta, o lepădare chiar.

Deşi îl gândim exclusiv ca pe opusul lui înăuntru, îmi pare că există un termen care face o pereche dihotomică cel puţin la fel de solidă în descrierea – pertinentă, credem noi – a spaţiilor în care trăim: acasă. Să zicem deocamdată, pentru a nu complica inutil lucrurile, că cele două antonime ale lui afară menţionate mai sus sunt sinonime. Dacă va fi nevoie, vom face corecţiile de rigoare mai târziu …

Câteva trăsături ale conceptului ne ies repede în evidenţă din însăşi definiţia lui: este dinamic, supus unor permanente modelări, şi este prin excelenţă subiectiv. Ne naştem în afară, după care ne înhămăm într-un lung şi istorivitor proiect prin care ne construim înăuntrurile. Construindu-ne câte un înăuntru, dăm formă şi domeniilor care pentru noi vor fi recunoscute ca fiind amplasate în afară.

Afară este un concept care, prin mărturisire, implică o dublă realitate. Dacă mărturisesc că “tu eşti în afară” atunci este limpede că, din perspectiva ta, eu sunt de asemenea … afară! (În acest sens trebuie înţeleasă, cred eu, afirmaţia Mântuitorului din Ev după Matei 10:32-33) Grozave sunt graniţele dintre cele două realităţi!

Afară este un concept cu implicaţii deosebite în credinţa creştină. Biserica este, pentru credincioşi, un înăuntru, o prefigurare a casei care ne aşteaptă în slavă; de aceea ispita anatemizării celor care nu sunt cuprinşi la nivel formal în ea – adică, a celor din afară – a fost dintotdeauna o piatră de încercare pentru urmașii lui Cristos. Unitatea creştină este nimic altceva decât mărturisirea comună a poziţionării în acelaşi spaţiu mărturisit ca acasă. Dacă vom mărturisi un acelaşi înăuntru, vom recunoaşte şi acelaşi înfricoşător loc de afară. Dacă vom conştientiza un acelaşi pustiu de afară vom înţelege de ce este atât de bine să fii înăuntru, acasă, în Cristos …

Numai de am înţelege că nu ajunge să ne intersectăm edificiile pentru “a fi una”, ci este nevoie de o totală comuniune, de o reală mărturisire a părtăşiei cu Tatăl, cu Fiul şi cu cei ce I se închină lui Dumnezeu în același Duh al adevărului, fără de odihnă, prin tot ceea ce fac și iubesc…

Diagram of a Dream #1

Sursa foto: AICI.

Un gând despre “Dicţionar existenţial – afară

  1. „Unitatea creştină este nimic altceva decât mărturisirea comună a poziţionării în acelaşi spaţiu mărturisit ca acasă. Dacă vom mărturisi un acelaşi înăuntru”.

    Poate ca unitatea crestina este mai mult deci o marturisire sau pozitionare in mai stiu eu care spatii.
    Evident ca nu toti crestinii marturisesc un acelasi „inauntru”, alta chestiune disputabila; depinde ce intelege fiecare prin acel „inauntru”.
    Deci nu exista unitate in crestinism la nici un nivel.
    Sad si trist😦

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s