Pribeag prin Grecia – Pelion (2)


(va urma)

Prima parte AICI.

Părăsim aşadar coasta de vest a Pelionului; după vreo doi kilometri, coborȃnd spre sud din Kala Nera, drumurile se despart iar noi intrăm cu curaj ȋnpre inima peninsulei. Şoseaua este ȋngustă, ȋnsă ȋn stare bună. Trebuie să fii atent la curbe pentru este posibil să ȋntȃlneşti cȃte un autobuz care ȋţi va pune la grea ȋncercare abilităţile de şofer (nu va trage pe margine: tu eşti cel nevoit să ȋncerci a trece pe lȃngă el cȃt mai ȋn lateral posibil).

Drumul urcă printr-o pădure surprinzător de verde, avȃnd ȋn vedere temperaturile de acolo; uneori printre copaci poţi să vezi cȃteva formaţiuni stȃncoase care prevestesc minunăţiile ce vor apărea mai tărziu. După vreo cȃţiva kilometri (vreo şapte, dacă nu greşesc) ȋntȃlnim primul sat …

Milies

Cocoţat deja pe ȋnălţimi apreciabile, Milies este un sătuc pitoresc, bun de luat la pas (sunt şi cȃteva trasee marcate) ȋn răcoarea unor platani foarte ȋnalţi, fără vȃrstă. De aici se poate arunca o ultimă privire ȋnspre Golf, ȋnainte de a-i trăda farmecele pentru ceea ce va avea de oferit coasta Mării Egee.

Am mers pȃnă la gară (există un trenuleţ care pleacă de acolo ȋn weekend către Ano Lechonia, oferind turiştilor un bun prilej de a admira peisajele montane) pe o străduţă liniştită, printre căsuţele de piatră, zidite trainic pe stȃncă. Tot aici ne-am făcut plinul cu apă potabilă de la un izvor local.

Nu pentru asta am urcat pȃnă aici, aşa că o luăm mai departe la drum, pe o şosea tot mai abruptă ȋn continuare …

Nu se urcă la nesfȃrşit. Ajungem pe coama muntelui. De acolo, de la prima intersecţie, alegem direcţia Tzangarada, partea considerată cea mai atractivă a zonei. Intrăm astfel ȋntr-o lume cu totul diferită de cea cuminte, copilărească, a plajelor de la Kala Nera şi Afissos. Albastrul Mării Egee pune stăpȃnire pe latura draptă a drumului, iar ȋntre maşina ta şi valurile acesteia nu se află altceva decȃt o prăpastie de cȃteva sute bune de metri.

E mare păcat să fii şofer pe astfel de şosele! Nu prea ai unde să opreşti, să savurezi ȋn linişte priveliştea. Soţia şi cei doi băieţi au ȋncercat să prindă din mers cȃteva instantanee mai sugestive. Degeaba: semeţele stȃnci ale Pelionului, ancorate deasupra hăurilor care se pierd ȋn albastrul mării, nu se lasă ȋmblȃnzite de maestrul Canon. Este motivul pentru care, la un moment dat, renunţăm la poze şi hotărȃm să trăim clipa, aşa cum ne este ea oferită pe acel drum ȋngust, sinuos şi cu dese porţiuni neprotejate de parapeţi …

Călătorim cu inimile cuprinse de o sinceră admiraţie pentru aceste locuri. Vrem ȋnsă să ajungem şi la o plajă, să ne răcorim. Pȃnă acolo ȋnsă mai avem ceva cale de parcurs …

Tzangarada

Un sat la ȋnălţime, cu mult farmec. De remarcat că la această altitudine găsim o mulţime de mure coapte. Sunt foarte gustoase şi sunt puţini cei ce se ȋncumetă să le strȃngă. Noi am cules şi ne-am ȋnfruptat pe săturate.

Unii localnici vȃnd la marginea drumului fructe de sezon. Am cumpărat nişte prune mari cȃt merele, foarte delicioase, şi … slăbiciunea noastră, smochinele proaspete. După doi kilometri, cȃnd am văzut cȃt sunt de bune, am făcut cale ȋntoarsă şi am mai achiziţionat o tură (preţul era imbatabil faţă de cele din magazine, unde mai pui că erau atȃt de aromate!).

Din Tzangarada ȋntȃlnim o şosea care coboară abrupt, preţ de vreo şapte kilometri, pȃnă la una dintre cele mai spectaculoase plaje din Grecia.

Milopotamos

Cuvinte precum “spectacol”, “minune” şi “fantastic” nu sunt deloc exagerări cu privire la această plajă specială. Marea Egee şi cu ţărmul Pelionului se ȋntȃlnesc aici ȋntr-un spaţiu suspendat ȋn afara lumii pe care ne-am obişnuit să o cutreierăm pȃnă acum. Nu par să se menajeze deloc: furioasă, marea izbeşte ţărmul cu mult zgomot, ȋn timp ce acesta ȋi răspunde semeţ prin strălucirea stȃncilor sale ȋn soarele amiezii …

Se ȋnţelege, o mulţime de oameni vin aici, din multe părţi ale lumii. Din fericire, există un loc de parcare destul de ȋncăpător, iar Milopotamos nu ȋnseamnă doar plaja ȋn sine, ci şi traseele oferite turiştilor de-a lungul ţărmului stȃncos. Din pricina amplasamentului mai deosebit, de pe la vreo două-trei după-amiaza umbra pune stăpȃnire pe plajă, aşa că cei ce vor să se bronzeze aici ar trebui să ȋşi ȋnceapă ziua mai de dimineaţă.

Cȃnd noi am ajuns aici marea era foarte agitată. A fost frumos, ȋnsă nu am putut face o baie ȋn adevăratul sens al cuvȃntului. Ne-am aşezat pe nişte stȃnci, ne-am lăsat stropiţi de valuri (aşadar, ne-am răcorit!) după care am făcut o plimbare pe traseul amenajat pe lȃngă stȃncile din partea sudică.

Sunt o mulţime de tineri. Ȋi ȋnţeleg. Este unul din locurile ȋn care, după mintea pe care o am acum, mi-ar fi plăcut să-mi petrec luna de miere cu soţia (Parga şi Nidri sunt de asemenea ȋn top). Ȋntreg cadrul oferit de Milopotamos este unul ce emană romantism, tinereţe, aventură, sălbăticie, frumuseţe …

Ne continuăm, cu aceste impresii, drumul către un alt loc ȋn care ştiam că sunt două plaje bune.

Agios Ioannis

Ca să ajungi ȋn această staţiune trebuie să cobori, nene, de la drumul principal, o mulţime de kilometri pe un drum şerpuit pȃnă la saturaţia volanului maşinii. Te aşteaptă la intrare o imensă parcare, destul de aglomerată ȋnsă. Ȋn staţiune nu sunt şanse să parchezi maşina ȋn miezul zilei, iar drumul principal este pe sens unic (dacă nu găseşti nimic, ieşi din localitate cu felicitări, pentru că nu ai unde să ȋntorci) aşa că este recomandabil să parchezi aici.

Plajele (Agios Ioannis şi Papa Nero) sunt frumoase, nimic de zis, iar ȋntreg locul degajă un aer optimist molipsitor, ȋn ciuda faptului că şi aici marea este la fel de agitată precum era la Milopotamos. Este un loc unde ar fi meritat să venim pentru mai multe zile. Poate că odată vom reveni …

Tot din cauza specificului reliefului, de pe la vreo şase seara soarele se ascunde după munte (un apus normal de soare grecesc pentru luna august are loc pe la opt …).

Staţiunea – atȃt cȃt am văzut-o, cam ȋn grabă – este frumuşică, aşa cum sunt locurile din Grecia unde nu ajung hoardele de turişti sȃrbi, trataţi cu un vădit dispreţ de către localnici. Rămȃnem cu o plăcută impresie de aici, pe măsură ce urcăm din nou pe coama muntelui, către (temporara) casă.

Drumul făcut ȋnapoi spre Kala Nera ne poartă ȋncă odată prin locuri de poveste, ȋn care nu vor fi trăit centauri, cum pretind legendele, dar care, chiar şi aşa, au cu ce să se lipească de inimile celor ce ȋndrăznesc să se aventureze pe aici …

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s