„… atunci cînd staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, ȋnaintea altuia …”
1 Corinteni 11:21
Ce părere aveţi, există vreo diferenţă ȋntre cele două exprimări de mai jos?
„… atunci cînd staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, ȋnaintea altuia …”
„… atunci cînd staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el ȋnaintea altuia …”
Mai aud uneori pastori care spun că pȃnă şi virgulele din Sfȃnta Scriptură sunt inspirate …
De către cine?
dyo 
Eu simt o diferență.
În primul exemplu, ”înaintea altuia” rămâne de căruță, aproape neimportant, Accentul cade pe ”grăbește” și pe ”adusă de el”.
În al doilea exemplu, accentul cade pe ”grăbește” și pe ”înaintea altuia”.
Voi?
Cam așa am gândit și eu … În ce fel ne influențează asta înțelegerea?
Păi mie îmi pare că primul exemplu scoate în evidență că omul e doar egoist, se gândește doar la mâncarea lui și nu-i pasă de ceilalți, iar în al doilea, omul devine și competitiv în sens negativ. Nu doar că se gândește doar la cum să-și mănânce mai repede mâncarea, dar și să apuce să o facă înaintea celuilalt, ca pentru a demonstra, probabil, că e mai eficient cu timpul, că nu o lălăie ca ceilalți etc.
Până nu demult așa citeam și eu textul, după prima variantă menționată de tine, mai ales că înaintea poate însemna și sub privirile celuilalt (care nu are ce să mănânce). Mai degrabă cred că este scos în evidență spiritul competiție aici. Poate mai sunt și alte păreri.
Nu e un capăt de țară, nu ajungem la erezii din cauza unui cuvânt cu mai multe înțelesuri și a unei virgule (se cunosc cazuri mai complicate, precum Luca 23:43). Treaba e: cât de inspirate sunt virgulele astea (Cornilescu a fost extrem de generos cu folosirea lor traducerea sa)?
spiritul competitiei? adica cine mananca mai repede? : ))
eu nu vad nicio diferenta intre cele doua exprimari. ambele scot in evidenta nesimirea lui fiecare.
Totuși, προλαμβάνω implică tocmai ideea asta, de a i-o lua celui de lângă tine înainte …
„Cãci, sezând la masã, fiecare se grãbeste sã ia mâncarea sa, încât unuia îi este foame, iar altul se îmbatã”, (trad. BO) (virgulele sunt folosite intru a lasa cititorul sa respire 🙂
Se foloseste termenul de „Cina” in anume context si anume in cel in care Hristos a stat la masa cu ucenicii Sai, a frint piinea si a zis „luati mincati, aceste este Trupul meu…”; Contextul se repeta la fiecare Euharistie.
La fel si vinul consumat in cadrul Cinei cea de Taina: „acesta este Singele Meu, singele Legamintului celui nou care…”.
E o desebire esentiala intre „supper” (masa de seara) si Cina Domnului (Cina Euharistica).
De ce Cina de TAINA?
Pentru ca Dumnezeirea S-a manifestat (si contiunua sa se manifeste) in/prin materie; asta e si intelesul de „Taina”.
Daca tot suntem la capitolul „Cina cea fara de taina” , adaug totusi ca la np „Cina Domnului” este intr-adevar, fara de Taina.
Se consuma piine si vin care NU sunt Trupul si Singele Domnului, dupa cum ei insisi (np) afirma. Nici un fel de Taina; banalitatea la ea acasa: oameni, scaune, dusumea, tavan, piine si vin.
Amintesc ca simbolul nu e realitatea pe care vrea sa o reprezinte. E o reprezentare a unei realitati, ca si icoana in sine.
Un simbol al unei piini nu hraneste.
Hristos, de ex, reprezinta pe Dumnezeu (in sens de ambasador, trimis) dar simbol NU este; El este a doua Persoana din cadrul Sfintei Treimi.
Daca luam un card de Craciun cu imaginea Fecioarei Maria cu Pruncul, aceste imagini sunt simbol al Persoanei lui Hristos si al Fecioarei Maria, nu Persoana sau persoana reala aflata (aflate) in Cer,