Nevoia de ritual, via Teofil


Teofil pune din nou degetul pe rană, într-un mediu eclesial care încă mai crede că „a căzut în ritual”, fără să înțeleagă că de fapt ritualul – spun asta referind un înțeles cât mai cuprinzător al acestui termen – este la fel de indispensabil condiției umane pe cât este libertatea.

Din toată bogăția posibilă a unui ritual ce aduna oamenii și îi pregătea pentru întâlnirea solemnă cu divinul, a rămas doar aspectul exterior receptat, în prezent, drept coercitiv. Iar ceea ce e coercitiv e socotit – fără niciun moment de atentă analiză – rău și neavenit.

Tocmai am asistat la un proces, unul secular, în care nici măcar Biblia pusă pe pupitrul martorilor nu a putut estompa impresia cădere într-un naturalism sec, arid și de-a dreptul debil în consecințele sale firești, ce caracterizează justiția umană contemporană. Procesul juridic este rece, mecanic, tipicar, înglodat în proceduri și normative …

Nu a renunțat însă la ritual.

Gândiți-vă la costumația participanților la actul juridic – avocați, judecători etc – și la gesturile solemne, ridicări, poziționări, formule de adresare, jurământul cu mâna pe Biblie, ordinea desfășurării lucrurilor … toate menite să-i amintească omului că acolo, într-o sală anostă, cu scaune care abia se mai țin în încheieturi, cu parchetul scârțâind la fie care adiere de vânt, el se întâlnește cu ea, dreptatea cea oarbă, imparțială, inflexibilă …. și aș mai zice eu alte din astea dar mă abțin.

Ritualul faciliteaza – teoretic – o întâlnire a omului ce ceva mai presus de el: cu puterea, cu divinitatea, cu justiția, cu frumusețea, cu măria sa banul … Până și cei mai înverșunați dușmani ai riturilor recunosc că nu e totuna să-L întâlnești pe Dumnezeu în natură sau în Casa Domnului, aceasta din urmă fiind înțeleasă de regulă ca fiind clădire anume rezervată acestui scop (însă nu neapărat …).

Astfel, sunt de acord (din nou!) cu Teofil:

Poate că de aici vine, în parte, și dificultatea cu care reușim să ne adunăm gândurile în fața întâlnirii cu Dumnezeu. Neavând niște repere exterioare, niște puncte de sprijin, suntem destul de dezorientați.

Un fel de luptă cu morile de vânt este și bătălia asta cu ritualul …

 

Reclame

26 de gânduri despre “Nevoia de ritual, via Teofil

    1. Crezi ca exista, macar ipotetic, posibilitatea de a implini mecanic un ritual (nu ma refer neaparat la unul religios)? Intotdeauna exista o semnificatie acolo acceptata tacit chiar si de cel mai indiferent dintre participanti la actul in sine. Nu crezi?

      1. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu cred că ritualul este o şansă, nu un mijloc infailibil de conectare a unor fiinţe întregi la o anume parte a divinului. Faptul că Mântuitorul nu a actualizat, completat sau înlocuit explicit Leviticul cu alt cadru rigid care să faciliteze corecţia ritmurilor omeneşti după pulsul Duhului Sfânt pare important, dar discuţia pe acest punct este destul de riscantă. Şi nu doar pentru că suntem nevoiţi să găsim soluţia raţională de a trece cumva peste „legile veşnice pentru copiii lui Israel”, ajustând eventual definiţiile implicate. Ce anume, cum şi în ce măsură a schimbat Evanghelia din legile veşnice rămâne cumva la adăpostul noţiunii de Tradiţie creştină sau denominaţională. Cert e, totuşi, că Mântuitorul a prioritizat definitiv articolele Legii, iar ritualul ar trebui acum, pe lângă celelalte funcţii, să ne reconecteze, programatic şi predictibil, la dragostea de Dumnezeu şi de oameni. Iar asta nu e chiar echivalent cu Levitic 6:18, fiind o sfinţire cu efecte şi rădăcini în suflete – în măsura în care dragostea abstractizată se depărtează de fiinţă şi devine Lege. Însă, cum sămânţa dragostei nu poate fi alta decât Harul, ritualul ar face bine să se resemneze cu rolul de pantomimă a nevoii noastre disperate de har, spectacol umil în turneul sordid, uneori încununat de triumfuri trecătoare, al trupei creştine de evanghelizare prin frontiere.

      2. Sunt de acord cu ideea ca ritualul poate deveni o sansa; acest lucru se întâmplă însă numai dacă ritualul este derulat într-un chip corect, adică – încerc să explic – numai dacă este învelit în iubire. Nu cred că Mântuitorul a venit cu ceva nou în această privință, ci mai degrabă a făcut posibilă această sinergie între fapta poruncită și motivația ei. Iar renunțarea la cele veșnice ale Vechiului Testament nu a poruncit-o El, ci îmi pare că a lăsat-o temă de casă Bisericii, să înțeleagă ea și să pună în tradiție noua stare de lucruri rezultată în urma Crucii, Înălțării și Învierii …

      3. da, exista. pana si cina Domnului este luata mecanic de multi. semnificatia existenta si acceptata tacit, asa cum spuneti dvs, nu schimba situatia.

      4. Eu zic ca mecanica apartine totusi roboticii, nu sferei activitatilor umane. Nu sunt un idealist, însă prefer să înțeleg că avem prejudecăți, că suntem bântuiți de lene, de proaste intenții și de iluzii, că suntem înșelați cu privire la însemnătatea celor pe care le facem (cum ar fi împărtășirea la Cină) și că nu acționeaza acolo doar niște sisteme de mușchi fără să fie și un creier care să dea ordine și să interpreteze niște semnificații …

      5. Toată discuţia conţine teme explozive şi foarte greu de clarificat conceptual… Un ritual [doctrinar greşit] poate fi [greşit] învelit în iubire [calpă]? Sau ar trebui învelit în har ca să fie (nu neapărat derulat, ci oferit/primit, şi nu corect ci) folositor? Putem echivala în acest context harul cu acea dragoste care împlineşte priceperea aducătoare de pace, cerute şi dăruite nouă, la cerere, de către Dumnezeu? Mă gândesc aici şi la faptul că israeliţii, deşi au avut o descriere atât de amănunţită a ceea ce aveau de împlinit ca ritual, şi nu căutau defel extazul dragostei, tot au greşit prima încercare – deşi îi aveau pe Moise şi Aaron cu ei. Iar Cain şi Abel nu au avut nicio descriere, doar unul dintre ei a avut dragoste… Iubirea poate fi har, dar se pare că trebuie să suferim setea, trebuie să împlinim ritualul drumului prin pustiu, să ne îndestulăm cu pacea oazei şi să mergem mai departe spre Ţara făgăduită. Într-o astfel de paradigmă, chiar şi participarea la ritual ne ţine în viaţă, deşi nu bem pe săturate sau apa e tulbure şi amară, iar oaza tocmai s-a transformat în baptistotecă. Cred că ar fi o greşeală să ne împăcăm cu gândul că orice popas va fi la fel – o nouă întâlnire ratată cu Harul. Cred că lucrul cel mai important e să ne fie cât mai des sete, şi să nu devenim prea mulţumiţi că priceperea noastră fără greş funcţionează cu GPS, că avem filtre de apă şi aer condiţionat în remorca jeep-ului.

      6. Că pomeniși de Cain și Abel …
        Am văzut încercări exegetice care încearcă să explice tehnic problema: Cain trebuia să aducă și el o jertfă din turmă și nu are nici o scuză pentru că nu l-a imitat pe fratele său. Trebuia să învețe de la el! (Unii văd aici o răzbunare perfidă a unei culturi pastorale nomade împotriva uneia bazate pe cultivarea pământului, mai stabilă)
        Autorul Evreilor licitează tare când introduce în istoria celor doi dinamica credinței: prin credință Abel a adus o jertfă mai bună. Ce i-a lipsit lui Cain?
        Nu cred că a adus jertfa „mecanic”, de formă. Se va fi implicat cel puțin la fel de tare în tot ritualul, altfel nu l-ar fi mâniat într-atât eșecul. Nu am motive nici să cred că a înțeles ceva greșit. Ok, jertfa sa e diferită dpdv al conținutului iar textul ne ispitește să vedem aici o problemă, dar nici nu Îl vedem pe Dumnezeu corectând acolo o teologie, ci mai degrabă atitudinea inimii lui Cain.
        Lui Cain – acum supralicitez eu – i-a lipsit libertatea. A pierdut-o în momentul în care s-a avântat în actul jertfei. Aventura sa de după uciderea lui Abel ne arată că se simțea încătușat de relația cu Dumnezeu și că se dorea liber.
        A primit ce a cerut …

  1. Da cred, pentru ca fara o intelegere a formei exterioare/vazute a ritualului, participarea este una mecanic, merg la Liturghie pentru ca asa trebuie sau execut anumite miscari(in cazul un ritual nereligios pentru ca asa a facut si mama, bunica, strabunica si pt ca asa se face din batrani), dar fara sa stiu de ce fac si fara o implicare afectiva, fara ca ritualul sa aiba un efect asupra mea.
    De ex. daca nu stiu ce-s heruvimii cum sa ajung sa ma aseman cu ei in Sfanta Liturghie, daca eu stau la discutii cu vecinu de alaturi despre ce a fost aseara la TV, astfel „Noi care pe Heruvimi cu taina inchipuim…” devine doar o forma fara fond, eventual o sa-mi gadile intr-un mod placut urechea, daca este cantata de un cantaret de strana cu voce buna. Si ca sa dau un exemplu si de un ritual nereligios(cel putin dpdv crestin) uite Calusul, care pt ansamblurile folclorice e doar un dans, desigur poate stiu cateceva despre istoricul lui si implicatiile lui spirituale, dar asta nu-i transforma in vreun fel pe executanti sau pe privitori.

    1. Auzi ce spune Agnusstick? Ritualul e o șansă. Faptul ca unii trec pe lângă ea nu implică inutilitatea lui, ci o proastă condiție a inimii lor.
      Acest lucru mă ajută să înțeleg ce s-a întâmplat și la ultima liturghie la care am participat, undeva la Târgu Neamț. Un du-te – vino permanent între enoriași care nu avea nici cel mai mic efect asupra săvârșirii slujbei; fiecare lua de acolo atât cât voia și putea, nimic mai mult.

      1. Dyo, dacă introduci astfel de parametri în discuție, ar trebui să indici cîmpul lor semantic și axiomatic.

        Eu sînt de acord că ritualul e o șansă (deși ar trebui precizat în ce condiții, la ce nivel e augmentat cu semnificații eterne; Paștele a fost o șansă pentru sclavii evrei, dar a devenit MÎNTUIREA săvîrșită de Mielul care ridică păcatul lumii), dar mi-e greu să accept un verdict care mută vinovăția de pe ritual pe omul ignorant…

        În modul ăsta legitimezi ORICE ritual, inclusiv paradele spectaculare ale cultului personalității închinate cuplului Ceaușescu…

        N-au știut însă oamenii ce șansă au avut… Auzi, libertate… Un moft…

        Iliescu parcă zicea despre proprietate că e un moft…

      2. E corect ce spui. Sunt necesare nuanţări ȋnsă fiecare dintre comentatori – cel puţin pȃnă acum – şi-a precizat contextul ȋn care discută despre ritual. Frică şi cutermur se bucură, ȋn general, de cititori inteligenţi, capabili să separe planurile discuţiei.Dacă nu reuşesc … ȋi ajut eu. 😉
        Planul discuţiei este, ȋn cazul meu, unul mai general: am zis că Ritualul faciliteaza – teoretic – o întâlnire a omului ce ceva mai presus de el: cu puterea, cu divinitatea, cu justiția, cu frumusețea, cu măria sa banul …, plan care cuprinde şi ritualurile ceauşiste menţionate de tine.
        Agnusstick se referă, ȋnţeleg eu, strict la cadrul biblic (cu accent pe punctul de inflexiune christic), iar Valentin la cel liturgic. Acolo merge perspectiva „şansei” deşi, iar acum ȋncerc să anticipez eventuale obiecţii, am putea să dezbatem legitimitatea ritualurilor nostre (de pildă, dacă sunt „biblice” sau nu). Putem constata deja că aici funcţionează o anume selectivitate / creativitate, ritualurile eclesiale devenind – unii vor avea din nou de citit acest cuvȃnt tare greu – material pentru o tradiţie evanghelică, spălarea picioarelor fiind un exemplu destul de notoriu, iar binecuvȃntarea copiilor, altul. (să nu uităm ȋnsă şi de ȋnchinarea pastorilor ȋn faţa amvonului etc)

      3. Sfaturile bune sunt de aplicat, inclusiv de către sfătoşi! De pildă, aş observa că nu ritualul de Paşti, aşa, în general, a devenit Mântuirea. Eventual acel ritual, văzut ca eveniment unic, şi acel Miel. Eu tocmai subliniam că punerea repetitivă în scenă prin ritual a unui eveniment, a unui moment sau a unui simbol sacru are ŞI potenţial regenerator asupra inimilor noastre, care pot continua să îndure aşteptarea contopirii semnificaţiilor cu realitatea ontologică în deplinătatea veşniciei. Şi mai subliniam faptul că e periculos să augmentăm ritualul cu semnificaţii eterne, în condiţiile în care, de fapt, semnificaţiile eterne aparţin unui eveniment, simbol, moment sau fiinţe divine, iar noi doar ne hrănim cu aceste înţelesuri prin intermediul ritualului. Dacă am putea face lesne şi în deplină siguranţă această augmentare, nu am mai avea nevoie decât de ritualuri unice, cele repetitive ar fi redundante. Nu noi putem face augmentarea, aşa ceva este cu totul în afara razei noastre de acţiune. În plus, câtă vreme săvârşirea nu marchează un eveniment în devenirea interioară a omului, ci este slab legată de aceasta, legătura dintre tranzitoriul ritualic şi veşnicie este efemeră, deci falsă. Întrebarea aici ar fi dacă Mântuitorul a instituit Cina ca să ne mântuim prin săvârşirea ei, sau ca să ne dea o şansă ca amintirea Lui, investită cu har sfinţitor de către Duhul, să ne schimbe viaţa după voia Tatălui. În rest, totul e să nu visăm şi noi că întrerupătorul se va mişca dacă reuşim cumva să luminăm becul…

  2. Ritualul in fiecare generatie are o valoare specifica grupului si interesului .Cat despre faptul ca „Procesul juridic este rece, mecanic, tipicar, înglodat în proceduri și normative …”se pot explica multe,insa este greu de inteles pentru cei care nu au avut un impact cu asa ceva.Si nici nu pot sa inteleaga cum functineaza ..”actul juridic – avocați, judecători etc – și la gesturile solemne, ridicări, poziționări, formule de adresare, jurământul cu mâna pe Biblie, ordinea desfășurării lucrurilor … „Toate acestea intradevar ajung facute in mod formal si puterea de influienta este cu multul mai mare decat juramintul care-l depune implicatul sau implicatii in procesul care exista.Azi putem sa vedem ca societatea umana se indeparta mult de legile divine si justitia ne apare in puterea actiunii dupa cum vedem .Cei mai multi nu pot sa inteleaga fiindca este nevoie de multa informatie si tangenta cu cei care conduc atit departamentul juridic ,cat si ritualul care se formeaza in grupurile sociale si chiar religioase .Azi enoriașii au doar o informatie mica despre aceste lucruri si din aceasta cauza apeleaza la pastori,preoti si alti slujitori care expun ritualele in grupurile religioase si prin frecventarea lor isi dezvolta crezul care le da o pace launtrica si astfel apar aceste actiuni ;Un exemplu doar;
    http://www.emediabacau.ro/2011/03/20/diverse/stiri/sectele-din-romania-dupa-ce-termina-cu-femeile-parintele-cristian-pomohaci-exorcizeaza-si-bebelusii/
    Apar ritualuri si mai ciudate ;
    http://www.ocult-ro.com/2012/05/ritualuri-sataniste.html
    Apar in viata ritualuri crestine ;
    http://www.spiritus.ro/TERAPII/ritualuri_crestine.htm
    Iar prin aceasta pagina de accesare o sa gasim multe alte informatii despre aceste lucruri;
    http://wn.com/2012_Sosirile_part_13_Ritualuri#/videos
    Dar todeauna aceste lucruri ne sint folositoare?Si intelegem cat de mult ne pot afecta viata?Unii nu prea si odata atrasi in unele rituale ajung de sfirsesc tragic fiindca spiritual si psihihic nu sint pregatiti in personalitatea umana ,iar cei care conduc aceste ritualuri ajung de profita din plin .In cadrul puterii juridice se intimpla la fel si parerile difera ,iar puterea celor 10 porunci ca valoare ajung astfel;
    http://www.ajc.com/news/news/ten-commandments-displayed-at-state-capitol/nR5Bj/
    Deci ..?Ritualul la ce ne expune in viata?Si de ce ajunge mai valoros decat insusirea si valorificarea celor 10 porunci?Sau a celor doua porunci spuse de Domnul Isus ?

  3. Dyo, cum e ritualul corect învelit în iubire? Din ceea ce am citit, lucrul ăsta mi-a rămas nelămurit. Iubire din partea cui? Din partea lui Dumnezeu nu ar avea rost s-o reclamăm pentru că e deja existentă, dar efectul asupra oamenilor care participă la ritual este deja de mult diferit.
    Din partea oficiantului din față? Aici aș avea cel puțin o problemă: cred că îi cerem prea mult bietului om dacă îi includem pe toți enoriașii (cu cât mai mulți, cu atât mai dificil, mă gândesc); doar, poate, dacă mergem pe ideea (dintr-un citat găsit pe undeva) că ne e mai ușor să iubim omenirea decât pe vecinul, ceea ce poate fi tare adevărat.
    Dacă presupunem că omul are iubire pentru toți și ea se împarte odată cu ritualul, ar trebui și ca ritualul să aibă același efect asupra tuturor dat fiind faptul că e ”varianta corectă”? Când știm că nu e așa. Deci e cu cântec și aici. Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși (să fie atinși?).

    Din partea enoriașului care participă la ritual? Asta ar însemna ca omul să ”merite” revelația datorită iubirii cu care o întâmpină. Corect, ”dacă Mă veți căuta cu toată inima”, deci iubirea e plasată și ca și condiție, dar în cazul lui Saul->Pavel, nu. Și nu doar în cazul lui.

    Rămâne să vedem mai explicit cum te-ai gândit.

    1. Pentru că tot e la modă iar întrebarea ta este una din aceea, cum ar zice Pleșu, „rusească”, hai să îți spun o poveste:
      Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele, şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună.
      Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?”
      Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela. Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mîndră la faţă.
      Iacov iubea pe Rahela, şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.”
      Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie, decît s’o dau altuia. Rămîi la mine!”
      Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s’au părut ca vreo cîteva zile, pentrucă o iubea.
      În urmă Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.” Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.
      Seara, a luat pe fiică-sa Lea, şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.
      Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa. A doua zi dimineaţă, iată că era Lea.
      Atunci Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m’ai înşelat?”
      Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tînără înaintea celei mai mari.
      Isprăveşte săptămîna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba, pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”
      Iacov a făcut aşa, şi a isprăvit săptămîna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiică-sa Rahela.
      Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela, pe roaba sa Bilha.
      Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decît pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.

      (Gen 29:14-30)

      1. Aha! Ne-ai dat un fragment de analogie (dorită) cu un exemplu de iubire din partea omului de rând (deci a enoriașului, înțeleg), dar mai rămâne marea întrebare ca să se potrivească piulițele: care e ritualul cu încărcătură spirituală?

      2. Resping orice „potrivire” asociată poveștii pe care v-am sugerat-o … care, by the way și off topic, îmi aduce aminte de Marius Cruceru cum spunea că el a făcut armata din dragoste (pentru Natalia, desigur).
        Revenind: cred că dragostea este cea care poate să îl conducă pe om (enoriaș, dacă vrei să îl numim așa) dincolo de fațada ritualului, la realitatea pe care acesta o facilitează, cum am zis eu, sau să-i ofere, cum zice Agnusstick, șansa întâlnirii cu divinul. Mai multe nu spun, vă aștept pe voi …

  4. Problema principală ridicată de articol îmi pare aceea că evanghelicii au dificultăţi esenţiale în a se conecta la „divin” – tocmai ei, cei care pun accentul pe relaţia personală cu Isus Cristos şi Duhul Sfânt (cât despre cea cu Tatăl ceresc, lucrurile sunt un pic neclare). Există plângeri şi referitor la felul în care se manifestă relaţia cu divinul în cămăruţe, pe Facebook, pe ilustrate, pe carpete de perete sau in petto. Un parametru macroscopic al relaţiei este fiorul solemnităţii, omagiul fastului, splendoarea mijloacelor, care sunt lesne de pus în legătură cu sacrul. Dar şi foarte lesne de deturnat, de contaminat, de manipulat… Ceea ce sugeram eu este că toate acestea sunt importante, dar nu asigură singure succesul relaţiei cu… Nu-mi place cuvântul „divin” în acest context, pentru că depersonalizează – la fel ca şi „sacru”. E posibil ca marea cădere în ritual să vină tocmai din faptul că omul este condiţionat să adere la sacrul depersonalizat, la divinul abstract, la forma fără fond a senzaţiei că faci ceea ce trebuie, absorbind legitimitate dinspre instanţa care a decis că aşa trebuie.
    Evanghelicii au înlocuit ritualurile cu altele mascate, golite de sacru – probabil că a fost o greşeală sau măcar o exagerare, dar rezistenţa există şi este acerbă. Altfel cum am putea auzi pe bloguri vorbindu-se despre spaţiul sfânt al amvonului care a înlocuit altarul? Totuşi, nu văd cum recuperarea unor ritualuri şi accesorii ale acestora ar putea rezolva definitiv problema relaţiei. La ortodocşi sunt semne că relaţia celor mai mulţi e superficială – dar credeţi că la catolici ordinea şi liniştea păstrate sunt automat semn că relaţia tuturor participanţilor la ritual este profundă? Oricum, ceea ce se doreşte, din câte am înţeles de pe bloguri, nu este o relaţie sau „simţire” mai profundă, mai multă dragoste sau har, ci mai multă claritate teologică şi mai multă siguranţă dată de un ritual corect. Poate am înţeles eu greşit, poate că harul este efectul sigur al corectitudinii. Şi ne întoarcem la Levitic…

  5. Unora nu le vine sa creada ca unii fac anumite lucruri din dragoste !Dar aceasta dragoste ajunge sa se implementeze din cauza unui fanatism greu de inteles .Unii slujesc in biserica in anumite pozitii din dragoste si cu mult sacrificiu ,dar nu pot sa-si iubeasca unul dintre aproapele .Altii se jertfesc in anumite implicari de ritual cu mult sacrificiu si cu dragoste ,dar uita ca acea dragoste si devotament sa-l detina tot timpul ,dupa cum este scris in Scriptura;”..5. De aceea, dati-va si voi toate silintele ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta, cunostinta; 6. cu cunostinta, infranarea; cu infranarea, rabdarea; cu rabdarea, evlavia;
    7. cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni. „Chiar in grupurile religioase se predica ,se discuta despre dragoste si totusi vedem ca aceasta este una aparenta si conditionata.De fapt intr-un corp uman imperfect e greu sa gasesti perfectiune si intelegere deplina pina nu ajunge complect transformat .Totul este partial si conditionat .Deci „șansa întâlnirii cu divinul”e greu de gasit prin putere de ritual si cerinta doctrinala.Si pentru cei mai multi inexplicabila dupa cum a fost si la prietenii lui Pavel care sa intilnit cu divinul ;cum? Si pe urma ce schimbari a avut in viata?Ce comportamnet ?Si prin epistolele sale scrise ;ce ne face sa intelegem?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s