Harul de la Babel (1)


Tot pămîntul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. (Facerea 11:1)

BabelNu ştiu de ce, sunt ispitit să cred că ȋnainte de evenimentul din Cȃmpia Şinearului – demararea grandiosului proiect „Babel” – toate mergeau strună ȋn comunicarea dintre fiii oamenilor. Aveau aceeaşi limbă şi aceleaşi cuvinte: ce poate fi mai simplu decȃt să spui ce ai de spus iar interlocutorul tău să ȋnţeleagă ȋntocmai?

Faptul că toţi oamenii s-au unit ȋn jurul unui singur măreţ proiect, un demers suficient de bine pus la punct pentru a-L pune ȋn gardă pe Ȋnsuşi Dumnezeu, pare să confirme buna ȋnţelegere dintre ei: nu se ȋmpiedecau nici ȋn cuvinte diferite, nici ȋn nuanţe, nici ȋn concepte interpretate din perspective divergente.

Deduc din asta că a existat o perioadă ȋn istoria omenirii cȃnd casa ȋnsemna casă, omul – om, masa – masă, familia – familie, păcatul – păcat, ziua – zi, viaţa – viaţă şamd. Astăzi nu ne mai ȋnţelegem ȋn privinţa acestor cuvinte (deşi unele sunt, aparent, foarte simple) şi avem nevoie de permanente sincronizări semantice pentru a putea măcar să negociem nişte firave armistiţii.

Ar fi trebuit să fie foarte simplu de ȋnţeles ce ȋnseamnă acel concept de ezer kenegdo (ajutor potrivit) ȋn Scripturile noastre, care desemnează menirea primordială a femeii pe pămȃnt, mult mai frumoasă şi mai bogată ȋn semnificaţii decȃt doar facerea (şi creşterea) de prunci.

Apoi, mă gȃndesc că Adam a fost primul om care a ȋnţeles, ȋn acea unică limbă ante-babeliană, ce ȋnseamnă să mori, iar acest lucru să se ȋntȃmple negreşit chiar ȋn ziua ȋn care va mȃnca din fructul oprit. Astăzi moartea are atȃtea feţe conceptuale, încât nici nu ne mai atinge grozăvia ei cu adevărat decȃt atunci cȃnd resimţim efectele absenţei

Ce uşor era să-ţi pui ȋn practică ingenioasele planuri ȋntr-o singură limbă! “Haidem, să ieşim la cȃmp” i-a spus Cain fratelui său … Prin cuvinte limpezi, lipsite de echivoc, care atingeau urechea şi mintea celui ce le auzea cu aceeași rezonanță semnatică avută din momentul decolării de pe buzele vorbitorului, s-a dus la ȋndeplinire prima crimă din istorie.

Şi totuşi …

Prima dezbatere teologică care avut loc vreodată pe pămȃnt s-a purtat ȋn aceste condiţii. Fără dicţionare diferite, fără conceptualizări tulburi, fără “Ce ai vrut să spui, de fapt?”. Discuţia dintre şarpe şi femeie, consemnată ȋn cel de-al treilea capitol al Facerii, are loc ȋn acest mediu ideal, neparazitat de pluralismul definiţiilor care ȋnsoţesc aproape fiecare cuvȃnt din dicţionarele moderne.

“Şarpele m-a amăgit” ȋi va răspunde femeia lui Dumnezeu, ȋn aceeaşi limbă primordială, explicȃndu-şi călcarea poruncii. Nimeni n-o contrazice, nici Dumnezeu, nici Amăgitorul, nici ȋntreaga istorie interpretativă ideo-creştină ulterioară (chiar şi Apostolul Pavel confirmă amăgirea femeii, nu a bărbatului, din Grădina Edenului ȋn 1 Tim 2:14).

Cum se poate? Să fii amăgit ȋntr-o discuţie purtată ȋn aceeaşi limbă şi ȋn aceleaşi cuvinte …

Cum este să fii amăgit şi să nu poţi da vina pe o cultură interpretativă, pe o hermeneutică defectoasă?

O singură limbă şi aceleaşi cuvinte nu te păzesc de ȋnşelătoarele meandre ale dorinţelor celorlaţi. Nici de nesăbuitele apeluri la gratulare rapidă ale propriilor tale dorinţe. Păcatul bate la uşă şi ȋţi face oferte de nerefuzat, ȋn cuvinte simple sau complicate. Nu teologia incorectă, exprimată ȋn concepte neclare, a amăgit-o pe Eva, ci dorinţa-i nesupusă cuvȃntului adevărului.

Revenind ȋn faţa turnului Babel, s-ar părea că Dumnezeu a găsit ȋn om un material atȃt de periculos ȋn condiţiile unei proaste ȋntrebuinţări (mai ales pe baza unui limbaj comun), încât trebuia intreprins ceva radical pentru a ȋmpiedica autodistrugerea rasei umane. Nu zic, eficienţa managerială trebuie să fi fost beton în condițiile unei comunicări pe aceeași limbă; alte pericole, nebănuite, invadau orizontul umanităţii.

Gȃndurile, dorinţele şi intenţiile noastre circulă mult prea repede ȋntr-o limbă comună. Nu ne mai lasă să gȃndim, să interpretăm, să căutăm dincolo, să privim la ele ca la taine ale unei inimi aflate şi ea pe o cale. Fiind mult prea limpezi, cuvintele trec nestingherite prin toate filtrele, direct la ţintă: nu mai au timp să construiscă poduri ȋntre noi – un pod ȋnseamnă, prin definiţie, o prăpastie de trecut, o distanţă şi un număr de paşi ce trebuie făcuţi pȃnă la destinaţie – ci ne apropie dincolo de o limită a initimităţii pe care o fiinţă afectată de păcat ar putea să o gestioneze într-un mod constructiv.

Astfel, de voie, de nevoie, după modelul unui veritabil Big Bang, se ȋntȃmplă răspȃndirea. Asemeni Universului (cel puţin aşa cum este privit din perspectiva descoperirilor lui Hubble), şi omenirea este ȋn expansiune. Imaginile galaxiilor observate cu telescoapele moderne se deplasează spre roşu, şi asta – ne spune fizica – pentru că se ȋndepărtează unele de celelalte. La fel facem şi noi, ne deplasăm ȋn indiferenţă tocmai pentru a ȋnţelege, dacă mai vrem şi putem, că ne ȋnstrăinăm unul de celălalt. Pentru a simți nevoia întoarcerii, asemeni fiului risipitor.

Ȋntre noi se aşează ani lumină de străbătut. Dacă vrem să fim mai apropiaţi unul de celălalt, ar fi bine să ne punem merinde ȋn traistă şi să o luăm la drum. Ni s-au dat o grămadă de limbaje şi de dicţionare diferite, dar tocmai ȋn asta constă frumuseţea călătoriei: ȋncepem să reclădim căi ȋntre inimi. Facem sacrificii ȋn acest sens, investim timp şi creativitate; ne repliem ȋn faţa cuvintelor care ne-au provocat răni şi ȋncercăm să reparăm distrugerile pe care noi înșine le-am provocat prin cuvinte greşit ȋntrebuinţate. Scriem poezii, redactăm crezuri, mărturisim iubiri, ne rugăm (aici avem neapărată ne voie de atingerea Duhului, altfel ne pierdem ȋn inadecvare: nu ştim cu adevărat ce I-am putea noi spune lui Dumnezeu – cei ce se roagă cu adevărat știu asta).

Răspȃndirea de la Babel ne-a dat de lucru. E o muncă frumoasă: buchisim Scripturi, tratate, cugetări, epistole, inscripţii, convingeri, atașamente. Paradoxal, deşi toate astea par să se ȋntȃmplă numai pe orizontală, fără să conştientizăm cu adevărat asta – poate doar intuim, ocazional – zidim o cetate şi un turn pȃnă la cer. Evident, nu e meritul nostru: nu noi am avut ideea, nu noi am conceput planurile, nici măcar nu suntem noi adevăraţii meşteri.

Cărămizi, poate …

(va urma)

Anunțuri

Un gând despre “Harul de la Babel (1)

  1. …asta inseamna ca la Dumnezeu se poate ajunge doar prin cuvintul primordial,…marturisind in propria limba incurcata neputinta ajungerii printrun personal turn babel…

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s