Adevărul gol-goluț


Va să zică, avem adevăruri scrise cu litere mari sau cu majuscule, acele adevăruri ce nu par a ocupa un volum anume în spațiu, ci se diferențiază în dimensiuni – subiectiv, desigur – doar în conștiința celui ce alege să folosească un anume fel de font în exprimarea lui.

O altă stare de reprezentare a adevărului mă intrigă acum, una de care mi-e cam rușine să scriu – deh, sunt pudic de felul meu – motiv pentru care că vă rog încă de pe-acum: fiți îngăduitori cu aceste rânduri. Este vorba de adevărul gol–goluț sau, cum zic atât de dulce vorbitorii de limbă engleză, the naked truth.

Cum adică gol? Gol pușcă, desigur. Nu vorbim de un ambalaj sau de o coajă fără miez, de o suprafață înșelătoare, ci despre un adevăr îmbrăcat cu ceea ce numim, într-un limbaj mai colocvial, costumul lui Adam. De data aceasta problema nu mai e aparența, ci chiar absența acesteia. Avem miezul, lipsește coaja. Cum e posibil așa ceva?

Ciudată exprimare, nu? Ea nu are un caracter peiorativ. Dimpotrivă, s-ar părea că îi șade mai bine adevărului să nu se arate în pielea goală, să i se vadă toate cele ce nu-s de văzut oriunde, oricum și de către oricine. Mai mult, e de preferat să îți lași pudoarea deoparte și să îl privești fără jenă, pentru a vedea adevărul așa cum este el, gol – goluț, după cum am venit și noi pe astă lume.

De regulă, întâlnim expresia asta atunci când vorbim despre adevăruri incomode, dureroase, sau când avem de-a face cu fapte greu de crezut. Oamenilor nu le vine a crede că așa ceva există pe bune, se împiedică în țoalele atârnate pe el și cer fără echivoc și fără alte eschive un full monty: dezbrăcați-l odată, ca să se convingă toată lumea, ce mai aşteptați?

Totuși, nu ne înghesuim la un astfel de show. E un soi de erotism de care bărbații fug pe unde văd cu ochii. În acest timp, toată lumea se adaptează tendințelor în modă: rostiri voalate, colorate în nuanțe de ambiguitate ce ar face să pălească până și cele mai performante monitoare, cât mai multe pălării așezate pe creștetul aceleiași Mării, efecte speciale (în special aburi și fumigene), corectitudinea croiului politic, folosirea de material lemnos de esență cât mai tare, imagini care mint cât nu pot să mintă o mie de cuvinte …

Culmea este că atunci când vine vorba de dezgolirea adevărului, nu el, subiectul expus indiscreției noastre, manifestă pudoare în fața indecentului act, ci expozantul: poate că nu e bine să îl vedem așa cum este, mai bine îi punem niște straie care să îl facă vrednic de primit … Sau – de ce nu? – să râdem de el. Nuditatea și-a făcut culcuș pe afișele viețuirii omului modern prin frivolitate, prin entertainment, prin tratarea lucrurilor ce țin de intimitate cu mult haz. La fel se întâmplă și cu goliciunea adevărului, numai că în sens invers: cu cât râdem mai mult de adevărurile vieții, cu atât le înfofolim mai mult, de nu mai e în stare nimeni să le recunoască.

Uite așa, paradoxal, continuăm să rămânem reci, fără reacție și impotenți în fața adevărului expus în toată goliciunea lui, în timp ce niște minciuni bine îmbrăcate sunt în stare să ne conducă înspre culmi orgasmice ale conștiinței; jubilăm după câte o minciună bine trântită asemeni adolescentului care tocmai a înscris cu fata visurilor sale. Iar asta e dovada goliciunii noastre.

Căci nu e decât o altă formă de curvie …

Anunțuri

7 gânduri despre “Adevărul gol-goluț

  1. O chestiune de hermeneutică până la urmă… depinde de perspectivă(e). Unul e adevărul pentru noi, creștinii, adică Domnul Isus, dar asta nu ne împiedică să avem mai multe perspective asupra lui. Adevărul gol-goluț (și nu mă refer la Isus Cristos)? O fi existând numai că nu reușim noi să-l prezentăm, să-l redăm așa cum este și nici nu sunt șanse să reușim aici, sub soare. A vuit țara acum 10 ani când Biserica Emanuel din Oradea a spus adevărul gol-goluț (așa cum l-au văzut ei gol-goluț) despre Iosif Țon, dar asta n-a lămurit lucrurile printre simpatizanții acestuia. Poți să-i pui omului adevărul gol-goluț în față, sub nas (cum ar veni) că de-aia tot îl îmbracă cu țoale vărgate, tărcate, dungate, pestrițe și tot așa…

    1. scumpi fraţi,
      sunt una din simpatizantele fr. I Ţon, de la care poţi învăţa multe, urmărind Scripturile. Nu ştiu de ce nu-l puteţi ierta, Domnul Isus sigur a făcut-o. De ce ridicaţi piatra? Sunteţi fără păcat? Vedeţi cîte vizualizări are pe Alfa Omega, mai multe decât mulţi păstori neprihăniţi. În plus e şi evreu mesianic, iubit de Domnul. Cereţi mai multă dragoste de Sus pentru sufletele voastre, adevărul gol-goluţ e că nu prea aveţi.Citiţi mai des 1 IOAN. Domnul să reverse peste voi toate binecuvântările pe care le are pregătite. Cît despre bis. Emanuel, nu e atât de vizibilă ca BBSO.A adormit cineva?

      1. Asadar, în vizualizări să ne măsurăm, în binecuvântări să ne numărăm sau în mesianitate să ne încercăm?
        Care-i mai tare în astea?

      2. Eu n-am ridicat nici o piatră; am dat un exemplu. Nu înseamnă că dacă Biserica Speranța din Oradea e mai vizibilă decât Biserica Emanuel din Oradea e musai mai bună. Și reversul însă e adevărat.

  2. Mai dureros este faptul ca adevarul nu mai este identificat ci relativizat…..daca as putea folosi acest termen…..ceea ce ne imbolnaveste constiinta, valorile si starea umana…ne diluam odata cu diluarea adevarului prin relativizarea lui….o parere

  3. După mintea mea, mai rea decât relativizarea adevărului este privatizarea acestuia. Fiecare ține cu dinții de modul în care vede el adevărul, adică mă uit la adevăr și numai perspectiva mea asupra lui e cea corectă; restul lumii e plină de tâmpiți, numai eu, eu singur am dreptate. Bisericile noastre mor încet dar sigur din cauza bolii ăsteia. E o adevărată ciumă ce roade în biserici până or ajunge ca cele din Asia Mică: o grămadă de pietre… și-o mână de creștini răsfirați care pe unde. Eu numai nu crap de ciudă când văd că în cele mai multe din bisericile noastre avem niște programe (între ghilimele) care nu-și au rostul, iar când ajungi să asculți predica ești mort de oboseală și plictis (din ăla sfânt…). Ferească Dumnezeu să-i oprești pe frați să spună poezii de doi lei sau să-ți cânte sfintele cântări (aceleași de zeci de ani) înainte de predică – sunt în stare să te caftească la propriu. Unii și-ar face cruce dacă le-ai cere să se studieze Scriptura mai serios, nu acolo câteva minute duminica dimineața într-un program ce ține 3 ore și după care vine ambulanța (nu salvarea…) și te duce direct – pe targa de rigoare – la urgențe. Scriptura zice că poporul moare din lipsă de cunoștință și, din păcate, exact din cauza asta încep să se stingă bisericile noastre. Habar n-avem de Scripturi din cauză că nu le citim (de studiat nici nu încape vorbă), iar tot ce știm sigur e că numai cum vedem noi adevărul e bine. Și, ca să închei duhovnicește, adică punând semnul exclamării după o chestie ce se vrea spirituală: să dea Dumnezeu să n-am dreptate! Așa…

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s