Pilda talanţilor – o investiţie (riscantă) a lui Andrei Pleşu


(Acolo unde cazul, referinţele acestui articol sunt la cartea lui Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus, Ed. Humanitas, 2012)

Ȋnainte de a citi rȃndurile următoare, poate că nu strică să revedeți şi celelalte două articole pe marginea Pildei talanţilor:

Răstălmăciri – Pilda talanţilor – o timidă delimitare a perimetrului, ȋntocmită ȋntr-un registru hermeneutic popular

Tălmăciri – Pilda talanţilor – o prezentare a analizei făcute pildei de către pastorul Dragomir Stancu

Cred că Parabolele lui Iisus este una din cărţile care va modela destule perspective ȋn spaţiul cultural romȃnesc, chiar şi ȋn cel teologic. Mulţi nu vor recunoaşte asta; eu ȋnsă, victimă poate a unei admiraţii sincere – dar ponderate, sper – faţă de gȃndirea lui Andrei Pleşu, nu voiesc să trec în viteză pe lȃngă reperele propuse de acesta, aşa că nu puteam să las celebra Pildă a talanţilor nerumegată şi pe blogul meu.

O fac din poziţia aceluia care a ȋndrăznit deja, destul de rezolut, să decreteze ce nu sunt talanţii şi care constată tot mai umil că … nu contează prea mult ȋnţelesul lor, că pilda vorbeşte ȋndeosebi prin atitudinile reflectate de personajele ei sau prine cele trezite ȋn inima celui ce citeşte.

Vreau să zic: această serie de articole reflectă un drum personal. Dacă el suprapune măcar în parte și drumului unora dintre voi, cu atȃt mai bine; ȋn caz contrar, tot cred că cele trei postări vă vor fi de folos ȋn relaţionarea cu acest provocator mesaj al Mȃntuitorului.

Remarc, ȋnainte de a intra ȋn miezul problemei, direcţia dinspre care Andrei Pleşu păşeşte pe teritoriul ȋnţelegerii pildei, una diferită de cea a lui Joachim Jeremias. Dacă teologul lutheran şi-a abordat pildele din perspectiva Ȋmpărăţiei ce s-a descoperit ȋn persoana Mȃntuitorului (ceasul ȋmplinirii a sosit!), adică dinspre Cel ce o aduce, Andrei Pleşu priveşte pildele din poziţia celui ce se ȋntȃlneşte cu aceasta, focalizȃndu-se ȋn special pe modul ȋn care omul ȋi primeşte sau, dimpotrivă, ȋi respinge oferta. Este, ȋn adevăr, o analitică a receptivităţii; de pe această poziţie autorul va fi oarecum protejat de săgeţile specialiştilor care ȋncă nu s-au hotărȃt cu privire la natura Ȋmpărăţiei şi a ofertei acesteia pentru omenire. Li se dă voie mirenilor să vorbească despre lucruri nesfinte – inimile oamenilor – ȋn timp ce asupra binecuvȃntărilor aduse de Hristos prin Ȋntruparea, Lucrarea, Jertfa şi Ȋnviera Sa vor fi ascultaţi altă dată …

Pleşu introduce ȋncă de la bun ȋnceput chipul pe care ni-l propune ca ilustraţie a pildei: receptivitatea ofensivă, ȋnţeleasă ca o absorţie activă a mesajului hristisc (pg.178). Ȋn această tensiune dintre reflexul de magazioner, de depozitar cuminte al valorilor ȋncredinţate, şi pasiunea (riscantă) de a intra pe piaţă şi a face capitalul să producă la rȃndul său valoare vom căuta mesajul Mȃntuitorului.

Virtuţile scoase ȋn evidenţă de pildă sunt, din această perspectivă, creativitatea şi curajul de risca (evident, cu asumarea integrală a rezultatelor). Să le privim mai ȋndeaproape pe fiecare (pg.179-180).

Creativitatea nu este ȋn contextul nostru, aşa cum o ȋnţelegem noi ȋn mod firesc, o pretenţie ȋn plan estetic, o calitate prin care facem lumea din jurul nostru mai frumoasă, mai interesantă, mai profundă. Ea trebuie privită ca o lucrare a dogmei ȋn viaţa ta, una care te trezeşte, te locuieşte şi te transformă: litera prinde viaţă ȋn om. Nu ȋnseamnă să inventezi pe marginea unor enunţuri, ci să le trăieşti, să te laşi modelat de ele, asta pentru că nu este textul la cheremul tău, ci tu i te supui cu frică şi cutremur (nu m-am putut abţine …). Nu este vorba ingeniozitate, nici de fabulaţie liberă!

Dacă e aşa, riscurile sunt şi ele pe măsură: ȋn timp ce litera dăinuie credincioasă dogmei pe care o pretinde, omul este curgător, imprevizibil, greu de controlat. Există riscul – real, nu doar ipotetic –smintelii; ȋn orice caz, adevărului poate să i se ȋntȃmple ceea li se ȋntȃmplă tuturor lucrurilor atinse de mȃna omului pe lumea asta: să fie parcelat, limitat la spaţiul observabil, domesticit. Chiar şi aşa, poate că e mai bine mergi pe o astfel de cale decȃt să-ţi depozitezi dogma sub cheie, nu credeți?

Tot ȋn contextul discuţiei despre risc, apare aici o expresie care mie ȋmi spune multe, una din favoritele mele datorită unor filiaţii existenţialiste ȋn credinţa mea pe care nu le-am repudiat niciodată: convieţuirea noastră cu textul sacru (sau cu dogma, adaug eu – pg.181) Andrei Pleşu trece cam repede – oarecum selectiv – peste această temă, ȋnsă pentru mine ea constituie miezul acestui text, alminteri savuros ȋn rigurozitatea lui ( a pus la cale pilda ȋn cinci pagini jumate, adică şase paragrafe!).

De pildă, el observă că atitudinea de tip Sola Scriptura este cea a slugii păstrătoare (pg.181). De acord, aşa este, cel puţin ȋn folosirea populară a conceptului. El uită ȋnsă să menţioneze că tocmai Reforma a constituit, ȋn istoria Bisericii, una dintre cele mai riscante investiţii omeneşti ȋn solul fertil al textelor şi dogmelor sfinte. Cine poate spune că ȋn relaţia lui Luther cu Scriptura nu a existat creativitate (ȋn sensul convenit mai sus pentru acest termen) şi curajul de a merge pȃnă la capăt ȋn asumarea convingerilor sale forjate pe studiul tenace al Sfintelor Scripturi?

Evident, din motive care ţin poate de strategia de marketing cu privire la această carte, Pleşu nu va aminti nici de faptul că Biserica Ortodoxă, prin pretenţia ei de a fi singura păstrătoare a adevărului, se califică de minune pentru slujba de oglindire a mentalităţii aceleiaşi slugi leneşe.

Observarea modurilor de raportare ale oamenilor – fiinţe alunecoase, imprevizibile, uşor de momit cu sclipiciuri şi chestii slabe – la textul sacru, privită din perspectiva Plidei talanţilor, deschide orizonturi interesante de reflecţie asupra demersurilor noastre hermeneutice (pg.182). Textul iradiază mesajul său, nu ni-l oferă ȋntr-un anume pachet dat: ne aflăm pe teritoriul posibilităţilor de ȋnţelegere, unul riscant prin excelenţă. Ȋn acest context, a pretinde că ai descoperit ȋnţelesul real al textului, eventual unicul, este o altă poveste, cel puțin la fel de riscantă.

Vreau să spun: dacă eşti ȋn mod deliberat expus sferei posibilităţilor de interpretare – poate ȋţi investeşti inima cu curaj şi creativitate pe prea multe lungimi de undă – este posibil să nu culegi nimic ȋn final pentru a returna stăpȃnului tău.

Dimpotrivă: dacă te erijezi ȋn magazioner al unicului ȋnţeles – tot nu vei avea ce aduce ca profit stăpȃnului tău.

Nu e loc pentru echilibru aici: alege pe ce cale vei merge. Ţi-e frică, ai? Ca să te ȋncurajez puţin, nu uita că nici una din cei doi care şi-au investit talanţii nu a dat faliment. Simplă coincidenţă, vei spune.

Dar eu mai degrabă cred că dacă erau o sută de slugi acolo care şi-ar fi pus talanţii stăpȃnului lor ȋn negoţ, nici una nu ar fi eşuat ȋn business. Aceasta este una din investiţiile mele.

Anunțuri

10 gânduri despre “Pilda talanţilor – o investiţie (riscantă) a lui Andrei Pleşu

  1. Ar fi mult de comentat…
    Nu știu dacă termenii subliniați se regăsesc în textul lui Andrei Pleșu, dar mi-e teamă că da. Ca să mă parașutez neavenit în aria dânsului oficială de competență, am impresia unui tablou făcut cu mână sigură, dar cu o răceală a detaliilor și o paletă de culori care dă de gol un meseriaș care ar vrea să simtă ca un artist, să vibreze și să transpire în fața subiectului operei sale, dar nu poate decât s-o analizeze și s-o reproducă fotografic, neștiind și neputând transmite ce taine are de spus. Poate că nu e așa și voi avea o surpriză plăcută când voi citi această carte, dar precedentul creat de tratatul de angelologie îmi este viu în memorie. O carte de disecție a unui subiect atât de viu… Dar nimic nu e exclus la un talent atât de mare, și dacă nu-mi place n-am decât să-l citesc pe Marius David Cruceru, aflat la extrema opusă: obositor de intens și pasional.
    Referitor la Sola Scriptura și ortodoxie (ortodoxism?), cred că nu despre cantitatea de speculație aplicată textului sacru este vorba într-o eventuală comparație pe criteriul ales de Andrei Pleșu, poate nici de gradul de risc asumat în exercitarea acestui talent periculos. Riscul subiectiv resimțit de teologii speculativi pare să fie mic, dar natura leacului care-i întărește și-i animă pare preponderent prudent-rațională (deși, paradoxal, antiscolastică), respectiv avântat-mistică (deși, paradoxal, sub semnul smereniei absolute).
    În privința talanților, părerea mea actuală s-a format conștientizând faptul că putem auzi și azi cuvintele slugii celei prudente, a cărei părere despre felul de a fi al Stăpânului cred că poate fi rezumată astfel: evanghelia dragostei este falsă, Dumnezeu nu este în primul rând dragoste, Dumnezeu este aspru și răzbunător, Dumnezeu cere oamenilor frică și supunere, este mai sigur să nu iubim în exces decât să iubim ce nu trebuie. Dar avuția Stăpânului, cea din care s-a născut și din care se întreține Viața, cea din care a țâșnit Cuvântul scris și Întrupat, cea care va face ca Împărăția Sa să cuprindă întregul Multivers, ce poate fi? O emoție fragilă și oricând pradă celor mai banale adversități, o clipă oricât de frumoasă dar care nu lasă urme în conturile pământești și cerești pentru că nu există ordin de plată, o impresie a apropierii de divinul pe care oricum nu-l poți cunoaște? Cât e de riscant să vrei să înmulțești ceva care-ți scapă printre degete, o monedă bătută nu în aur curat, ci în metal îndărătnic și coclit, și cât de greu să nu dai apă la moara păcătoșilor de cămătari și negustori de fum părelnic! Iar dacă ți se pare că pe talant e Chipul acela, riscul poate deveni o pasiune, nu?

    1. Hm, s-ar putea ca lui Pleșu să i se tragă de la metodă: se retrage într-o bibliotecă vestică, unde se documentează din scrierile unor autori aparținând în primul rând spațiului german, realizează o compilație de nuanțe ale acestora, după care adaugă o tușă personală întregului mix … sau, în alte cuvinte, studiază nemțește, pe baza unor întrebări rusești, după un tip de discurs românesc (ușor acidulat în balcanismul său). Produsul finit, ieșit în urma unui studiu documentat după un patent tot mai evident în practica lui Pleșu, nu are cum să nu lase impresia de disecție, de exercițiu prea obiectiv; îi lipsește un angajament personal, unul care, de altfel, poate fi intuit în discursurile sale de promovare a cărții. Dacă e să îl compar cu Jeremias, deși acesta este mult mai tehnic în abordarea pildelor, el lasă adesea ca bucuria hermeneutului (prezentă mai degrabă în proces, decât în rezultatul său) să transpară pe paginile sale, în timp ce Pleșu încremenește în frumusețea de oțel a ideii.
      Ultima parte a comentariului tău e interesantă, însă e acolo un cuvânt care mi-a zgâriat într-un mod neplăcut urechile: Multivers. Sunt un dușman neîmpăcat al conceptului, un hibrid imaginativ convenabil care, asemenea unei găuri negre, absoarbe orice reflecție dialectică și o dizolvă într-un spațiu (struțocămilian) al unui abstract cu pretenții de concret …

    2. Ei, bine că nu-i zisei Multiverset, că te rănea de-a binelea! Era doar o licenţă to kill poetică pentru ideea de surprize viitoare în cunoaşterea (eventual turistică a) Creaţiei. Scuze, retrag cuvântul şi bag puncte-puncte. Astea sunt totuşi un marker liricopenticocarismatic, dacă e nevoie le înlocuim cu liniuţe de subliniere.

      1. Nu stiu dacă e chiar simplu când mă gândesc că Wurmbrand a șuntit cumva un proces care, prin definiție, ar trebui să fie unul teribil de sinuos și complicat, cu multe nevoințe. E o greutate mare de context fabricat din afară și impus peste viața lui (l-au forțat și vremurile cumva să-și folosescă în disperare talantul) în timp ce sfinții din vechime (nu toți, desigur) și-au modelat ei în mare măsură contextele prin care să-și poarte crucea și să investească cu chibzuință averea stăpânului.

      2. Hahaha, cât de deschizător de gânduri e cuvântul „şuntit”, mai ceva decât „zimbrul sombru şi regal”! Cum a şutit/ciuntit/şuntat/şontâc/ciudat un sfânt baptist (care de fapt era luteran, şi vedea Cina tot atât de simbolic precum o fac şi catolicii) talantul în plin proces de capitalizare forţată! Adevărul e că nimic nu e simplu dacă stai să te gândeşti (rămâne simplu doar dacă te decizi rapid şi fără anestezie).

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s