Dicționar existențial – taină


Taină, c, pl. taine.

Fereastră dinspre lumea naturalului, cea ȋn care raţiunea este gazdă ideilor, ȋnspre o altă lume, una ȋn care mintea omenească păşeşte pe pămȃnt străin, nu judecă ȋn ale sale. Geamul ei este opac celui ce doreşte să hotărască singur, ȋn deplină autonomie, rostul celor aşternute ȋn faţa ochilor săi. De asemenea, taina nu lasă nimic să răzbată pe retina celui care s-a oprit ȋn drum şi se consideră deja ajuns la destinaţie.

Taina te invită la mişcare; ea transformă amplasamentul tău dintr-un punct identificabil ȋntr-un sistem de coordonate ȋntr-o curgere ȋn veşnicie: nu eşti doar prezent, ci ai un trecut care nu ȋncetează să-ţi reveleze proaspete cauzalităţi ȋntr-un viitor tot mai puţin străin. Ȋn faţa tainei nu te opreşti, ci păşeşti ȋntr-o relaţie. O faci nu pentru a afla neştiute de pȃnă acum, ci pentru că eşti viu, iar viaţa ȋnseamnă, printre altele, mişcare, foarte multă mişcare.

Ȋn creştinism, taina este un pretext divin pentru părtăşia Duhului, fără de care omul nu va avea parte decȃt de constatări, silogisme şi ipoteze de lucru. Tainele Ȋmpărăţiei se trăiesc şi se transmit de la o viaţă la alta numai prin Duhul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, teologia creştină nu este posibilă ȋn afara umblării cu Dumnezeu. (Este lucrul care mă atrage la Patristică: nu mi se spune doar ce au gȃndit aceşti Părinţi ai Bisericii, ci şi cum şi-au trăit viaţa de credinţă, mărturia lor ȋn faţa tainei …)

Duşmanul de moarte al tainei este pretenţia. Nu contează de ce fel este ea – cea a bunei cumpăniri sau vederi, a dreptului istoric sau dogmatic, a poziţiei – pretenţia ucide taina şi o criogenizează ȋn literă, transformȃnd-o ȋn piesă de muzeu, mărturie pentru viitoare generaţii tot mai ȋnţelepte a felului ȋn care omul se poate descurca şi singur, cum nu se poate mai bine, ȋn acest Univers tot mai puţin strȃmt, ȋnsă parcă tot mai rece …

2 gânduri despre “Dicționar existențial – taină

  1. Cred ca asta lipseste lumii evanghelice de azi.Latura mistica.Asa de usor spunem :cred ,Rugaciuni repezi si pline de cereri egoiste.cantari cu trei versuri ,repetate de cinci ori .Nu condam toate acestea ,dar daca am petrece mai mult timp in tacere ,in rugaciune si sa-L vedem pe Mantuitorul rastignit pe cruce ,sa-L vedem in Slava imbracat in maretie ,putem face asta cand nu ne grabim ,in liniste .In scimb preferam galagia in inchinare si miscarea trupului ,in locul umblarii in Duh ,la Tronul Harului.
    Nu am nimic cu nimeni ,care se inchina diferit de mine ,dar cand ,de exemplu gasesti un izvor cu apa limpede si mediul inconjurator e pur ,nu lupti ca sa pastrezi acest decor?
    Unii prefera linistea gasita in mijlocul naturii ,la marginea unui sat ,altii prefera agitatia marilor orase.Cred ca asa e si pe terenul relatiei cu Dumnezeu.
    Daca ne-am intelege mai bine unii pe altii…

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s