Cine-pastilă (12) – Life of Pi


Mistica cinematografică a zilelor noastre a mai ieşit la interval cu o producţie corectă prin această ciudată istorie a unui individ cu numele inspirat de raportul dintre circumferinţa unui cerc şi diametrul său. E modul oarecum subtil, inofensiv, aparent benign ȋn implicaţiile sale şi nu lipsit de o anume doză de ipocrizie prin care artistul modern ȋncă mai mărturiseşte o supunere faţă de tainele vieţii pe care simte că nu le va putea vreodată cuprinde cu mintea.

Dacă ȋn Avatar mistica ȋşi făcea culcuş printre crengile pomului primordial, ȋn The last samurai se regăsea ȋn armonia florilor de cireş iar ȋn 300 ţȃşnea din piepturile celor ce preţuiau libertatea mai mult decȃt orice pe lumea asta, ȋn filmul de faţă mistica ȋi aparţine ȋn ȋntregime poveştii. Nu este vorba de desfăşurarea unei istorii ȋn detaliile ei, alminteri interesante şi surprinzătoare, ci de o pledoarie pe care o face filmul pentru o incredibilă naraţiune personală, una care autentifică o viaţă, o credinţă şi un drum personal.

Life_of_Pi_2012_Poster
wikipedia.org

Ȋn acest sens, filmul este o blȃndă concesie făcută ȋn registru postmodern ideii de poveste. Nu se vorbeşte despre Dumnezeu, ci despre istoria care poate explica o credinţă ȋn El. Dumnezeu este depersonalizat ȋn acest tip de mistică iar omul ȋncepe să aibă o relaţie cu istoria sa. Ea, povestea vieţii sale, ȋl face, ȋl desface, ȋi pune ȋntrebări, ȋi răspunde ȋntrebărilor importante, ȋi autentifică trecutul, ȋi explică prezentul şi ȋi dă ȋncredere ȋn viitor. Frumuseţea ei primează ȋn faţa utopicului adevăr propoziţional: nu că s-ar putea nega existenţa acestuia, doar că nu suntem şi nici nu vom fi vreodată, ȋn ciuda optimismului lui Hawking, capabili să-L gestionăm cum se cuvine.

Paradoxal, cu cȃt Dumnezeu este mai depersonalizat, cu atȃt povestea autentificatoare este mai personală, semnificaţiile ei convertindu-se ȋn imperative de viaţă şi de moarte pentru cel ce o experimentează. “Propovăduirea Evangheliei”, ȋn acest caz, se traduce ȋn relatarea unei istorii de la o persoană la alta, lăsȃnd ca tȃlcurile să-şi croiască riscantul drum către priceperea auditoriului (motiv pentru care admit că ȋnţelegerea mea asupra acestui film s-ar putea să fie complet eronată ȋn raport cu intenţiile realizatorilor lui).

Pentru a intui ceva din mistica poveştii lui The life of Pi, spectactorul poate compara această poveste cu altele croite pe calapod asemănător, să zicem Divina Comedie, Călătoriile lui Gulliver sau chiar Călătoria creştinului. Ȋn toate aceste lucrări povestea ȋn sine nu ȋnseamnă nimic, căci numai conţinutul şi semnificaţiile ce izvorăsc din el contează cu adevărat. Ȋn schimb, pentru Pi, povestea e totul şi nici nu e de mirare: la aproape o lună de la vizionarea filmului am ȋnceput să uit majoritatea detaliilor narative, dar nu cred că voi uita vreodată urmele pe care această experienţă le-a lăsat ȋn conştiinţa sa.

Vă recomand acest film, ȋn caz că nu l-aţi vizionat ȋncă. Este un film bun de văzut şi de discutat cu adolescenţii (eu l-am văzut cu băieţii mei). Altceva nu am a vă spune despre el.

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s