Imaginați-vă un film în care eroii principali sunt Moș Crăciun, Iepurașul de Paști, Zâna Măseluță și Bau-Bau! Hai că puteți, așa cum au fost în stare și cei de la Dreamworks. Și nu, nu îmi arde de glume: acesta este Rise of the Guardians, o producție 3D în care autorii nu au făcut rabat la imaginație și efecte care mai de care mai impresionante, un film în care toate aceste personaje ale copilăriei își dau mâna într-un sublim exercițiu de naivitate și improvizație de tip postmodern (adică un fel de varză ideologică) plecând de la tradiții tot mai adânc refulate în cultura noastră profund pixelată. Găsiți în el retorica obișnuită unor astfel de povești, cea cu credința copilărească, inocentă, pură, magică care susține prin puterea ei o lume de neînchipuit în frumusețe, bogăție și semnificații (abia înțelese, pline de înțelesuri, he, he …), inaccesibilă adulților …
E genul de poveste despre care știi de la bun început că nu e „pe bune”, deși credința în Moș și în Iepuraș poartă cu sine o miză imensă în desfășurarea evenimentelor. O poveste surprinzător de bine articulată, emoționantă, nu lipsită de unele tușeuri moralizatoare, anume gândite pentru ochișori micuți liber-cugetători. Un film bine făcut, ireproșabil sub aspect tehnic și artistic. Eroii acestuia se hrănesc pe săturate – antrenându-ne și pe noi pe sub miresmele acestui tip de spirit – cu sărbătorile noastre creștinești, cu desăvârșire pierduți printre colinde, brazi, cruci şi ouă vopsite …
Nu poți să nu te întrebi ce-i lipsește creștinismului, cel care a inspirat o întreagă cultură europeană vreme de mai bine de un mileniu și jumătate, de nu mai poate insufla minții creștine contemporane și altceva decât Patimi însângerate (precum cele ale lui Mel Gibson) sau povești alambicate și destul de puțin convingătoare (îmi recunosc rezistența în plan estetic față de ele) precum cele ale Narniei.
Nu, nu vreau să mai văd o ediție Gizăs, cu încă un pletos bine pieptănat și pomădit cu Nivea for men care să ne predice o Evanghelie tot mai actualizată nevoilor noastre de semnificație într-un univers deja maturat în pixeli, însă nu pot să nu mă întreb dacă nu s-ar putea găsi, de pildă, un scenarist care să scoată o poveste de succes din lupta arhanghelului Mihail cu diavolul pentru trupul lui Moise. Sau din istoria lui Daniel și a prietenilor săi. Să zicem că povestea Sodomei nu mai este corectă și poa` să iasă scandal: ce ziceți, atunci, de cea cu fiii lui Dumnezeu care vin pe pământ și fac ravagii prin istorie de dorul fetelor oamenilor? Fie: mă mulțumesc și cu povestea unor îngeri care ies scandalizați dintr-o adunare pentru că au văzut că unora dintre surate le lipseau exousiile de pe creștete …
Moș Crăciun e eroul zilei. Îți dă mâna să faci o poveste despre el: nici măcar ateii nu au nimic împotrivă, atât timp cât toată lumea știe că nu e adevărat. La fel stau lucrurile și cu orientalismele (Kun-Fu Panda, de pildă) sau cu poveștile antice (Hercule, Tezeu etc). Până și fabulațiilor SF (vezi Avatar) li se îngăduie mistici năucitoare, cu condiția să fie limpede pentru toată lumea că ni se propun niște nevinovate plăsmuiri ale imaginației, nimic mai mult. Când vine vorba de creștinism, te iau durerile de cap: îndrăznește numai să te atingi de încrederile neclintite ale urmașilor lui Hristos cu privire la lumea nevăzută! Nu vei avea liniște nici dinspre drepți într-ale credinței, nici dinspre atei. Niciodată.
O să îmi ridic niscai oale-n cap dar … vă recomand filmul. Dacă nu pentru a vă testa anduranța la păgânisme, măcar pentru a vă întreba, urmărind această captivantă poveste, cum ar arăta o altfel de lume, una în care dogma creștină ți-ar da voie să imaginezi, să colorezi, să râzi și să te bucuri de cele nevăzute din constelația credinței tale.
Ce-ar fi fost dacă …?
Nu, lăsați-o baltă! Puteți, în schimb, să vă gândiți pentru câteva momente la ce va fi …
P.S. Dacă ați căzut în cursa mea și ați vizionat filmul, mai am o întrebare pentru voi: cum ar fi ca în loc de Jack Frost, personajul principal al filmului să fie Hristos Însuși? Îndrăzniți să îmi spuneți că destinele celor doi prin lumea noastră nu se aseamănă ca două picături de apă!
Acu’, chiar că v-am dat de gândit! Pa! 🙂
dyo 
Ca unul care am vizionat recent această producție animată, cred că trebuie chinui foarte mult destinul lui Jack Frost să semene ca o picătură de apă cu cel al lui Hristos… asta în cazul în care aș putea vorbi despre destin în cazul lui Hristos 🙂
E o părere. Vreau să mai aud și altele …
,,.Nu poţi să nu te ȋntrebi ce-i lipseşte creştinismului, cel care a inspirat o ȋntreagă cultură europeană vreme de mai bine de un mileniu şi jumătate”
Ce-i lipseste crestinismului? Pur si simplu, ceea ce a fost candva… si nu va mai fi niciodata. Dureros dar asta e!
Ati meditat vreodata la adevarata cauza a persecutiilor asupra crestinilor, hai sa fim seriosi, motivele expuse erau de-a dreptul puerile, daca luma in calcul luciditatea a cel putin doi imparati persecutori, Traian, un om foarte echilibrat, si Marcus Aurelius, un ganditor… Chiar si pe Diocletian, ultimul persecutor, il putem pune in aceasta schema! Credeti ca nu stiau ca acei oameni erau pasnici, doar aveau infiltrati spioni in mijlocul crestinilor, cu toata disciplina arcana care era impusa in acele vremuri! Si totusi, au fost considerati un pericol social. De ce ?
Crestinismul oferea o alta perspectiva asupra vietii, in faza cea mai bruta crestinismul a gasit rezolvare la problema sociala, oamenii nu mai depindeau de ,,paine si circ”, omul crestin nu se mai incadra in asa-zisa ,, masa de manevra”! Da, acesta era un real pericol pentru siguranta politica, economica si sociala a Imperiului Roman! Reportati tot ce-am spus in zilele noastre…, explicatiile sunt de prisos!
Acum citesc o carte despre istoria bizantului, ca tot sarbatoresc azi ortodocsii Constantin si Elena! Cand a fost decretat crestinismul religie de stat, marea nobilime, dincolo de piosenie(si aceasta trebuie luata in calcul, nu putem sa fim doar carcotasi) si-a dat seama de oportunitatile pecuniare care s-au ivit si de influenta puternica pe care opt s-o dobandeasca daca se infitreaza in cler, daca ajung in functii… Acest flagel s-a perpetuat dincolo de perioada Renascentista, daca va aduceti aminte, in marile familii nobiliare din Spania si Franta, in mod obligatoriu, primul nascut mostenea titlul de noblete si intr-o oarecare masura, averea, al doilea nascut, obligatoriu ajungea in cler, cel putin functie de episcop trebuia sa primeasca, daca erau mai multe fete, una dintre ele, de voie/de nevoie era calugarita si infiinta o manastire de femei(nu intamplator in lumea catolica sunt atatea ordine calugaresti feminine).
De la-nceput, din 313 prin edictul de la Milano, s-a urmarit doar acapararea puterii! Va mai mirati ca a ajuns crestinismul ceea ce a ajuns? Nu va mirati. Dumnezeu are pusi deoparte oamenii Lui, i-a avut si-i va avea! Acum, traim religia mintii noastre dar asta nu inseamna ca religia lui Hristos a apus! E autentica, pulseaza dar e discreta, exact cum a fost prezenta Mantuitorului in lume, discreta pana la capat! POATE E MAI BINE ASA !?
Nu am reusit sa il vad inca integral, dar e o animatie pt copii. Noi adultii cu pretentii filosofice percepem lucrurile altfel. In fond e vorba doar de preferinte, noi preferam un Kant, ei un desen. Nu pot sa imi inteleg copilul daca ma raportez la el de la nivel de cadru didactic, business man, exact la fel cum el nu se poate raporta la mine si sa imi inteleaga universul. Copii, lucrurile copilaresti, trebuie percepute prin ochisorii lor, in fond noi, adultii, avem o viata plina de frustrari, neajunsuri, depresii, ura, judecati, lupte de orgolii, in timp ce ei percep viata ca pe ceva minunat. Cand ai un copil si te raportezi la el prin prisma viziunii lui si te stii juca cu el ca un alt copil de varsta lui atunci vezi minunata lume in care traiesc. Eu privesc animatia in general(si in particular acest exemplu) destul de lejer, sunt atent si cenzurez doar pe cele care propaga mult negativism.