Cărarea spre regăsire – (11) Constantin Noica


Inițiativa lui Camix (întru care vă provoc și pe voi, dând click AICI) mi-a adus aminte de Cărarea spre regăsire, seria de pietre de aducere aminte ale devenirii mele, începând chiar din copilărie, până la repere de dată mai recentă.

Rândurile următoare constituie o variantă editată a comentariului de pe Timposibil.

Mathesis sau bucuriile simple, o carte de tinerețe a lui Constantin Noica.

973-28-0321-5
humanitas.ro

… mda, ȋi spuneam, spre rușinea mea o recunosc, viață. Cam săracă foaia și mototolită, doar câteva figuri răsfirate în jur își așteptau enunțul binecuvântatei teoreme.

Frământările mele nedialectice – căci nu știam încă să fac diferența între interior și exterior, între formă și conținut, altfel decât prin declararea unuia dintre ele ca insuficient și exaltarea opusului său – şi-au găsit în această tensiune dintre istorie și geometrie o albie ideală pentru orientarea întregului meu parcurs existențial, un firicel cu izvoare abia detectabile, către o binecuvântată Mare.

M-a cucerit în primul rând tipul de mesaj, pe care am încercat adesea să îl imit (fără succes), în timp ce cu vâltoarea de paradoxuri legate de ordinea vieții și de temeiurile pretențiilor cu privire la datul ontologic al ideilor am avut de dus grele lupte.

Ca student la informatică, scriam programe pe calculator, concepeam realități care penetrau circuite și puneau la lucru niște „creiere” artificiale, jonglam cu date; tocmai în acea perioadă, datorită și acestei cărți a lui Noica, am lepădat definitiv modelul potrivit căruia creierul este un simplu computer care nu face altceva decât să ruleze un soft – gândirea, coordonarea unui trup etc – mestecând fără odihnă vise, observații, idei, senzații, iluzii …

Pe de altă parte, paradoxal, pledoaria lui Noica în favoarea spiritului geometric m-a lecuit de … geometrie ca model de raportare la viață. Împreună cu Călăuza lui Tarkovski ea mi-a deschis pe cale mea ușa către o altfel de viață, nu mai puțin palpitantă decât cea a faptelor înșirate pe ață: o lume care deși nu e virtuală, este cât se poate de vizibilă în efectele ei asupra spiritului omenesc, anume lumea ideilor.

Era un tânăr tare cool Noica ăsta, la vremea lui, nu-i așa?

Da, știu (pe cine păcălesc?): e mai degrabă o broșurică. Poate că așa este … dar ce carte, dom’le, ce carte!

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s