Preaumpleri


Poate greșesc, poate zic bine, dar eu privesc arta ca pe o încercare disperată a omului de a-și umple lumea, de a căptuși un spațiu perceput ca arid, neproductiv, perfectibil, în care se simte mult prea mic. Pereți imenși își așteaptă cu înfrigurare frescele, temute stânci sunt nerăbdătoare să ne găzduiască fundațiile patimilor, păsările cerului ne provoacă la zbor și la cântec.

Însuși felul în care Dumnezeu a amplasat planeta asta într-un ocean de necuprinse constelații nu este altceva decât o chemare la muncă: „Vedeți în ce Univers imens v-am pus? Acum … umpleți-l!”.

De atunci colorăm, zidim, umplem spațiile dintre lumi cu armonii și viața cu o inimaginabilă mare de povești, interpretate în rezoluții tot mai dichisite.

Ba încă ni s-a mai dat o cale: credința.

E o cale mai grea, pentru că nu vine din ce avem la îndemână, din investițiile noastre. Nu se străbate prin puterea minții sau a mâinii, ci se parcurge în virtutea unei alte umpleri, a unei întâlniri cu Cel mai presus de toate.

Izvorul este, după cum ne amintea Mântuitorul, „în ascuns”. Nu e nici sus, nici jos, nici aici, nici acolo, ci într-un loc cu totul altfel. De acolo țâșnește prin inimi în afară, umplând lumea cu lucruri ce nu ne-au aparținut niciodată de drept, cu bunătate, cu milă, cu iubire, cu speranță, cu har.

E rece lumea în care trăim?

Îngheață toate apele-n ea. Numai cuptorul credinței îi poate da căldura necesară …

Așadar, acestea două ni s-au dat întru umplerea lumii. Spații ar mai fi disponibile, berechet, pentru fiecare. Ce păcat e că adesea cădem în lenea de a lăsa în urma noastră doar mormane de moloz, un vacarm infernal și o grămadă de mâzgăleli fără cap și coadă!

IMG_6642_res

Reclame

40 de gânduri despre “Preaumpleri

  1. Pentru mine arta este răzbunarea spiritului pentru pedeapsa închiderii lui în materie. Activitatea prin care găsești cele mai multe afinități cu divinitatea. Și ea se ocupă permanent de creație.
    Credința…e greu de încadrat. O fi scopul ascuns al artei, opusul atitudinii lui lucifer: să vrei să fii tu însuți șă să te trezești ca Dumnezeu

    1. Pedeapsa închiderii în materie? După ce Dumnezeu s-a făcut și om în Cristos, unind în Persoana Sa Divinul, necreatul, cu întreaga fire umană, cu creatul, și chiar cu materia, căci trupul lui Cristos după înviere nu a fost nălucă, a spune că în materie omul este „închis” și că „închiderea în materie” este o „pedeapsă”, este o blasfemie. Materia este o deschidere, materia este atât de bună încât însuși Necreatul a dorit să plonjeze în acea materie, să și-o aproprieze ființei sale tainice, să o unească cu Sine însuși, vădită fiind această apropriere în transfigurarea taborică.

      Prin înTRUPare, prin înMATERIAlizarea lui Dumnezeu s-a creat veșnica afinitate a Dumnezeirii cu omul, ca și omul sa fie apoi la rândul său unit cu Dumnezeirea, după har, (după fire este Cristos, Fiul, alături de, bineînțeles, Tatăl și Sfântul Duh).

      De aceea TRUPUL omului este templu al Duhului Sfânt, prin împărtășire cu Dumnezeirea Întreită în ființă, prin Euharistie.

      De aceea TRUPUL va învia, și va fi reunit cu sufletul de care a fost despărțit la moarte.

      1. Deși se pare că m-ai acuzat de blasfemie nu mă supăr pentru că în teorie sunt de acord cu tine. Eu am încercat de fapt o figură de stil (ține tot de artă,nu?) și nu mă aștept să fiu înțeles literal. Omul de rând, nesigur nici măcar de ceea ce simte poate trăi, încă, ca și cum trupul/materia ar fi dușmanul spiritului. Arta în cazul lui poate fi o încercare de reconciliere.a lor. Răzbunarea are în comenatriul meu sens figurativ, așa cum te răzbuni pe soarta aparent potrivnică găsindu-i sensul constructiv și deci împăcându-te în final cu ea.
        Cred că suntem construiți mental/emoțional ceva mai diferit de aceea și mesajele reciproce se întâlnesc mai greu 🙂

      2. De ce sa fie o blasfemie, a spus ca el asa vede arta, poate nu vezi acum inchiderea spiritului in materie ca si pe-o pedeapsa, poate chiar nu este asa dar tot va veni veni un moment in care vei simti aceasta incatusare… Face parte din evolutia spirituala a oricui dintre cei care-l cauta pe Dumnezeu, incercarea de-a da un sens materiei din care am fost plasmuiti! Pana si cuvantul plasma e o stare a materiei pe care deocamdata nu prea stim ce definitie sa-i dam, bine cam am inventat cuvantul care sa exprime cea de-a cincea stare a materiei .

        ,,Credința…: să vrei să fii tu însuți și să te trezești ca Dumnezeu” – multumesc pentru aceasta incercare de-a defini trairea sufletului uman, mi-a mers in suflet!

      3. @De aceea TRUPUL omului este templu al Duhului Sfânt, prin împărtășire cu Dumnezeirea Întreită în ființă, prin Euharistie.

        Deci, ca o samanta sa poata deveni un copac (creatie noua),nu trebuie sa moara, ci sa i se schimbe coaja (printr-o innobilare periodica)

      4. ,,Deci, ca o samanta sa poata deveni un copac (creatie noua),nu trebuie sa moara, ci sa i se schimbe coaja (printr-o innobilare periodica)”

        A venit vremea sa ma invatati si dumneavoastra cate ceva ! Niciodata nu m-am gandit la acest aspect ca si la o entropie perpetua innobilata de purtarea de grija a lui Dumnezeu. Frumos, nimic nu se consuma, totul se transforma in ceva superior, pana la desavarsire .Mare putere de patrundere trebuie sa ai ca sa-ti dai seama ca samanta nu moare, nimic nu moare, totul fiinteaza continuu, in fiecare dintre noi sunt cuprinsi atat cei care-au fost cat si cei care vor fi !

        Multumesc .

  2. Frumos! Arta si credinta, agonia si extazul lui Michelangelo Buonarotti,zbuciumul sufletului uman de-a scoate scoate ceva maret din el, macar o vorba buna! ,,Eu nu sculptez, eu doar inlatur surplusul de marmura” sunt cuvintele artistului care prin intreaga sa opera a preamarit coroana creatiei lui Dumnezeu : OMUL .Aceasta a fost rugaciunea de multumire pe care a putut el s-o inchine Celui care l-a plamadit.

    1. În ton cu tine, despre Gauguin se spune că niciodată nu avea loc suficient pe pânză pentru a concretiza viziunea pe care o avea în minte înainte de a începe un nou tablou …

  3. Nu doar arta este încercare de a umple lumea. Cu tot ceea ce face, omul umple, omul picteaza, omul compune. Omul exprimă. Pe cine exprimă? Pe cine pictează? În fapt omul prin tot ceea ce face, artă, casă, educația copiiilor, muncă etc creează icoane. Varsă idei și șlefuiește realitatea pe care o controlează, după un chip promordial. Care este acel chip primordial după care omul semnifică și re-semnifică realitatea? Creștinismul pretinde că acel chip primordial este Sfânta Treime, cu Unul din Treime care s-a făcut (și rămâne pentru veșnicie) și om. Cu Duhul Sfânt, care (doar) de la Tatăl purcede. Oamenii semnifică lumea, realitatea, creația, după percepția lor subiectivă pe care o au despre baza ontologică a realității, acea „ground of all being” după cum zice Paul Tillich, adică Sfânta Treime.

  4. Nu cred că ai de ales decât să greșești judecând ceva atât de general cum este arta. Și iarăși, să o pui în contrapondere cu credința… Arta poate fi materializare a credinței sau a necredinței, expresie a sacrului sau a profanului.

    Omul crește. Doar în Dumnezeu poate crește. Arta ajută la și este creștere a omului. Dacă este și dacă ajută. Poate fi și contrariul.

    Dar este în orice caz expresia și semnul originii noastre. Și implicit al vocației omului, aceea de creator, de chip al creatorului, în relație personală cu un creator. Relația personală este infinit nouă și arta este expresia a veșnicului nou. Dacă este. Dar chiar și neantul spre care arată nebunia artei postmoderne arată că noi nu încăpem în neant.

    1. Arta ca expresie a sacrului sau a profanului, mi se pare atat de despuiata de sens. Da este expresia si semnul originii noastre, un fel al omului de-a se regasi in miscarea apasata a unui penel sau in sunetele stridente a unei chitari electrice sau in maretia unei catedrale! Nimic din acestea nu sunt profane, profanare inseamna sa vii sa arunci cu ,,o galeata” de mediocritate peste tot ce inseamna manifestare sufleteasca ! Ceva facut din suflet nu poate fi decat frumos chiar daca e pervertit. Intr-un fel sau altul , fiecare strigam la Dumnezeu, unii in lacrimi, altii cu pumnii inclestati! Daca e sinceritate in acel strigat, candva, o portita se va deschide pentru fiecare! Nu exista o reteta pentru cautare a lui Dumnezeu dar sunt destule retete care sa ne invete cum sa ne prefacem sa-l cautam… Credinta …. poate, pe undeva, e lumina din sufletul unui hot cu inima curata? Cine stie? Poate , Dumnezeu …

    2. Cele două nu sunt în contrapondere, Cristi, ci complementare. Doar împreună ele pot oferi o bază pentru o conlucrare cu Dumnezeu – model sinergic, dacă vrei – întru împlinirea voii Lui aici pe pământ. Și harul, și darul … accentele extremiste (cum ar fi cele reformate pe har – adesea personalizat – în detrimentul darului pus de Creator în ființele plămădite după planul Său) nu sunt folositoare. Nimănui. Niciodată.

  5. O moca remarca, pentru o eventuala corectare: Dumnezeu nu a spus „Cresteti, inmultiti-va si umpleti Universul!”, ci a spus „Cresteti, inmultiti-va si umpleti Pamantul!” …. caci Pamantul a fost creat pentru om si a fost dat in stapanirea omului!

      1. bine. ine…si ce te iritasi asa? a fost o corectura pertinenta…si parca si tu erai promotorul perfectionismului in idei si in scris!
        care e problema? esti perfect? nu mai ai de invatat?
        eu am trecut de stadiul asta de mandrie…. si nu ma mai cred atotstiutor sau perfect, de aceea consult tot ce merita consultat!
        daca te citesc, inseamna ca imi place cum gandesti! dar daca ma iei cu superioritate sau ironie sau mandrie, atunci NU DAI DOVADA PRACTICA de ceea ce scrii!

      2. Era un sfat prietenesc. Felul tău de a citi nu se potrivește stilului meu de a pune în discuție subiectele, unul care jonglează nu de puține ori cu paradoxuri (adică incorectitudini). Nu e nici o superioritate aici, remarc o diferență ireconciliabilă de metodă. În rest, faci cum vrei, acest blog fiind până la urmă unul public …

      3. eu nu am sesizat sfatul prietenesc, ci mai degraba o gonire ironica! dar…in fine…
        nu se potriveste felului tau de a scrie felul meu de a citi?
        Dar eu am fost BIBLIC! Dumnezeu cand a facut omul si l-a binecuvantat, ia spus sa umple Pamantul, care fusese creat pentru El! Umplerea Universului este treaba lui Dumnezeu (ca si a Pamantului de fapt, caci El da viata, iar omul conlucreaza cu Dumnezeu – sau ar trebui sa o faca!)….deci, UNDE AM GRESIT!??????????????????

  6. Tim , nu ai gresit nicaieri doar ca trebuia sa nu sari peste partea introductiva a articolului expus spre comentare, ,,Poate greşesc, poate zic bine…”,e o parere personala, o framantare sufleteasca , in care nu-si au locul si rostul corectiile tehnice! Te regasesti in ceea ce este scris, te expui cu ceea ce simti si tu, nu te regasesti, cauti sa citesti ceva mai interesant, nu-ti mai pierzi vremea … cred ca aceasta a vrut sa spuna si Dyo ?

    1. ba isi au rostul corectiile tehnice, mai ales pe baza BIBLIEI!
      si eu am framantari…dar daca imi trag Biblia dupa framantarile mele si nu supun framantarile mele Bibliei, gresesc!

      1. In ceea ce ma priveste, Biblia nu reprezinta pentru mine o norma, e doar un criteriu dupa care ma ghidez, mai mult sau mai putin, in functie de care poate ma simt vinovat , poate nu! Pentru mine Biblia este o carte uitata pe raft de care ma apropii cand ma doare sufletul, pentru ca …. imi aduc aminte ca am uitat! Ce sa-i faci, nu toti suntem virtuosi care rasfoim Biblia zi de zi, suntem unii , asa mai ,,neobrazati”, care incercam sa umblam singuri, mai calcam intr-o baltoaca, ne murdarim si poate-i stropim si pe altii,mai dam cu capul de-o bordura intrebandu-ne cum de-am ajuns sa ne taram pe burta, ne venim in fire si-L cautam pe Dumnezeu, nu pentru iertare, nici noi nu stim pentru ce, dac-am sti nu ne-am mai intoarce in noroi … A propos, de-a lungul vietii, in noroi am gasit cateva diamante, neslefuite dar atat de frumoase , si-am mai vazut plutind si niste flori de lotus, chiar acasa am una, are cinci ani, ai idee cat e de frumoasa ? Dincolo de explicatii aceasta este teologia pe care o simt eu !

      2. nasol cand un crestin spune asta! ptr ca Biblia trebuie sa fie atat dreptarul, cat si candela….Biblia este standardul dupa care trebuie sa ne aranjam ideile., ptr ca ea este CUVANTUL lui Dumnezeu (Cuvantul scris al Cuvantului viu!)..daca nu, suntem ca lumea!!!!!! Si avem ce invata de la ea> exact contrariul a ce spune Biblia!
        De aia apara atatea idei diferite si chiar erezii in crestinism, ptr ca nu mai e Biblia cartea de capatai!

      3. Ba io am vazut ca o grămadă de erezii au apărut în creștinism tocmai cu Bibia drept carte de căpătâi …

      4. ba u am tupeul sa zic ca nu e din vina faptului ca Biblia este cartea de capatai, ci e din vina interpretarii gresite a ei!
        Ai grija ce sustii impotriva Cuvantului lui Dumnezeu, ca fara el suntem intr-o lume plina de idei periculoase, in fata carora nu avem nici o sansa… pentru ca Biblia este inspirata de Dumnezeu, are autoritatea de Cuvant al lui Dumnezeu in care ni se descopera Dumnezeu, planul Lui, poruncile Lui, mantuirea Lui, principiile conform carora sa traim! In plus, este INSTRUMENTUL prin care Duhul Sfant lucreaza mantuirea si sfintirea in vietile oamenilor!

      5. si o intrebare de cercetare inaintea Domnului…
        oare nu cumva pentru ca Biblia nu mai e cartea ta de capatai, indraznesti sa schimbi cuvinte din Biblie si sa dai noi intelesuri, care insa se departeaza de Biblie?:)
        Stiu ca te vei supara, dar gandeste-te profund la asta!
        Nu zic sa nu citesti si alte carti, caci eu insumi am mii de carti in biblioteca mea, dar sustin cu tarie ca Biblia este si trebuie sa fie PRIMA carte a crestinului, si la ea sa se reporteze fiecare informatie…. SI normal numai cu ajutorul Duhului o vom interpreta corect, in nici un caz cu ratiunea noastra muirdarita de pacat!

      6. tie, care sustii ca ereziile au aparut din cauza ca Biblia era cartea de capatai, si nu din cauza interpretarii gresite pe baza filozfiilor si nu a luminarii Duhului!

      7. eu de ce te-as crede pe tine si de ce nu as confrunta ideile tale cu ce zice Biblia, si daca as vedea ca nu sunt in acord cu ea sau cu o interpretare corecta, de ce sa nu le resping? Pentru ca Adevarul ultim e in Biblie, nu in ideile oamenilor despre Biblie sau in afara ei!

      8. k…vorbesc prostii…dar resustin ca nu faptul ca Biblia era cartea de capatai a dus la vina aparitiei ereziilor, ci interpretarea Bibliei sau mai rau doar sustinerea neconclundenta si netemeinica ca Biblia ar fi fost cartea lor de capatai! Ptr ca daca Biblia este cartea de capatai, nu cred ca Dumnezeu permite credinciosului care o are asa sa se rataceasca sau sa scorneasca idei aiurite! ptr ca PRIN EA LUCREAZA DUMNEZEU< IN PRIMUL RAND! SAU poate si prin alte carti, dar care sunt in deplin acord cu Biblia!

      9. Bine, nu te contrazic, susține ce vrei în continuare. Deocamdată, aici … e suficient.
        Toate cele bune!

  7. N-am sustinut niciodata ca sunt crestin dar imi doresc sa fiu, cat despre Biblie ca si cuvant al lui Dumnezeu, ceea ce nu intelegi tu este faptul ca este cuvantul lui Dumnezeu nu al meu, ca sa fie al meu trebuie sa mi-l transmiti tu iar pentru a mi-l transmite trebuie sa ma iubesti si-atunci voi sti ca Biblia este cuvantul lui Dumnezeu. Probabil tie ti se pare simplu …

    1. roaga-te ca Dumnezeu sa lucreze acest Cuvant in viata ta, ca eu nu am nici o putere fara ajutorul lui Dumnezeu, si nici tu, si nici nimeni altcineva! Ptr ca Biblia este singura carte din lume care contine mesajul viu de mantuire al omului! Exclude-o, si nu vad prin ce vei fi mantuit! Caci prin ea lucreaza Dumnezeu in viata omului!

      1. Ma opresc aici cu comentariile contradictorii pentru ca ceea ce ai expus in ultimul comentariu e ceva de suflet in care am putut percepe o reflexie a Dumnezeirii, neputinta ta si-a mea si atotputernicia lui Dumnezeu ! E un inceput, pentru amandoi in parte si pentru toti trei impreuna ! Doar o mica observatie, nu strica cu nimic frumusetea cuvintelor tale, daca te-ai ruga si tu pentru mine ar fi restabilita starea de comuniune care a fost candva, inainte de caderea primilor oameni!

        Multumesc, in sfarsit am apucat sa vorbesc cu cineva despre Dumnezeu, accidental ar zice unii, era si timpul ar fi zis Dumnezeu !

      2. Domnul sa te ajute, si Domnul sa ma ajute! Caci amandoi avem nevoie de ajutorul Lui. Dar amandoi avem si responsabilitate in fata Lui! Si fie ca Cuvatul Lui sa fie standard, dreptar si cabdela pentru noi!
        Nu ma dau mai invatat decat sunt (daca sunt!), deoarece observ ca mai am inca multe de invatat (ceva nou apare! sau se schimba unghiul din care gandesc!) Dar e mare nevoie de lumina si ajutorul Duhului ca sa putem intelege si aplica Cuvantul lui Dumnezeu! Deci, Dumnezeu sa ne ajute pe toti in acest punct!

  8. florin betea,mi-a placut asa de mult comentariul tau,cel cu…”In ceea ce ma priveste, Biblia…”
    ca nu m-am putut abtine .Pacat ca nu se poate da like la comment-uri.
    Mi-a adus aminte de Steinhardt.

    1. Sunt momente cand imi doresc sa simt si eu ca si ceilalti, ca si cei care nu simt sau macar ca multi dintre cei care comenteaza aici, sa am convingerea unei garantii, imi zic si ii zic si sotiei mele, ca poate mi-ar fi mult mai usor! De fiecare data cand trec prin asemenea momente de cadere ea zambeste discret si-mi zice , de fiecare data aceleasi cuvinte: NU CRED ! Si de fiecare data o privesc cu incredere, zambesc si oftez. Ciudata combinatie , un zambet oftat? Aparent , din ceea ce scriu , par un om echilibrat dar in realitate sunt un suflet dezorientat care cauta un raspuns, fiecare cuvant pe care-l scriu nu de putine ori ma incrimineaza pentru ca stiu si nu infaptuiesc, cunosc si nu-mi traiesc viata cu bucurie! Ma straduiesc dupa puteri, poate mai putin decat pot, niciodata n-am stat sa ma gandesc cat ar trebui sa fac, n-am facut-o de teama de-a nu ajunge la a negocia cu Necunoscutul, ma straduiesc si nu inteleg pe ce scurtaturi au apucat-o altii de sunt atat de siguri pe ei! Probabil fiecare gaseste raspunsuri in viata pe care a trait-o? A mea n-a fost atat de roz…. Sa fie asta o explicatie? S-ar putea. Cine stie?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s