Gândul capadocian al dumnezeului mediu binevoitor (1)


În Chip co-răspunzător

Ceea ce pare să facă omeneşte plauzibilă şi pragmatică formula Trinităţii de o (singură!) esenţă/substanţă/natură/fiinţă în trei Persoane este restrângerea de bună voie, autolimitarea Persoanelor care, fiecare, ar putea fi şi sunt de fapt tot ce sunt celelalte, împreună şi separat, dar se „abţin” să-şi manifeste în întregime substratul pentru ca Omul să priceapă supunerea, asceza, filiaţia, umplerea, dar mai ales Identitatea Relativă. Putem fi dumnezei pentru că Isus şi Duhul sunt Dumnezeu, iar Tatăl este unul Dumnezeu. Putem fi dumnezei pentru că Fiul, deşi este unul şi nedespărţit Dumnezeu pătruns de toată plinătatea Duhului, este ascultător de Tatăl şi rob Duhului, deşi a creat totul cu propria Sa putere şi cu propriul Său Duh, care sunt ale Tatălui şi vin de la El prin El cu El spre El. Putem fi dumnezei pentru că Duhul, deşi este unul şi nedespărţit vreodată Dumnezeu, se lasă purces prin Fiul, unde, când…

Vezi articol original 119 cuvinte mai mult

Anunțuri

26 de gânduri despre “Gândul capadocian al dumnezeului mediu binevoitor (1)

  1. Aş fi vrut să-i răspund lui Agnusstick, nu ştiu de ce n-am făcut-o, poate din sfioşenie, poate din obişnuinţa de-a comenta doar pe trei bloguri,oricum va trece pe aici, mă bucur că am citit acel gând pe care l-a transpus in cuvinte! De mult timp m-am tot gândit la aceste pietre de poticnire ale religiei, vulerabilitatea şi limitarea, Dumnezeu ne arată noi nu vrem să vedem pentru că ni se pare imposibil ca adevărata forţă să se fundamenteze pe nişte slăbiciuni elementare …Pentru unii ,fascinant, pentru altii, nebunesc …. Frumos !!!

    1. Dragă Florine, eu chiar nu vreau să fiu prea sfios când vine vorba de a gândi despre Dumnezeu. De multe ori plec de la o idee şi ajung la ceva care mă umple de bucurie, ca să mă pomenesc peste nu multă vreme dându-mi seama că destinaţia respectivă a fost demult catalogată ca erezie, de obicei nimicitoare. Vreau să-mi dau singur verdictele (dacă pot, desigur – nu e cazul totdeauna), aş vrea să scap de bunăvoie din capcane pentru că prefer să mă feresc de „corectitudinea politică” în domeniul dreptei credinţe. Nu aş vrea să gândesc într-un anumit fel care să-mi asigure „liniştea” şi păstrarea imaginii de creştin cu( )minte. Nici asta nu e prea uşor şi nici prea posibil, într-un domeniu în care anatemele se emit rapid şi fără anestezie – cine vrea cu tot dinadinsul să fie anatema, când se discută dacă eşti sau nu logico-matematic convins că 1+1+1=1? Aici nu ţine cu pietisme gen „Da domle, cred şi mărturisesc!”, pentru că eşti prins imediat când spui o prostie care te dă de gol că nu stăpâneşti logica şi echilibrul de fier al sistemului. E paradoxal să vezi că vesticii sunt acuzaţi (deseori pe bună dreptate!) că abuzează de raţiune, în timp ce orice cuvinţel şi gânduleţ imperfect ortodoxe sunt fatale pentru că ameninţă mersul pe sârmă al unui raţionament despre Dumnezeu, lăsând frâu liber raţiunii să-şi dărâme singură, până la urmă, o profesiune de credinţă care subzistă şi fără explicaţii filosofice din cele mai subtile. E dureros să vezi că monofiziţii sunt anatema pentru că refuză să fie aserviţi până în pânzele albe logicii unui anumit sistem – ce dacă cred că Isus Cristos a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat, dacă nu cred şi că a avut două naturi, două lucrări şi două voinţe sunt eretici… Trebuie să ne suspendăm uneori simţul critic, trebuie să ne canibalizăm uneori pietismul pentru a rămâne ortodocşi. Da, chiar trebuie, chit că asta poate însemna o căutare permanentă, chinuitoare, cu frică şi cutremur, o căutare care nu are termen de garanţie şi nici liman asigurat. Dar oare ne putem permite luxul să ne temem ca nu cumva să devenim o apă şi-un pământ, oameni sperând la mila lui Dumnezeu? Sunt convins că sistemul actual ortodox de a concepe Sfânta Trinitate este cel mai bine închegat, cel mai rodat, cel care crapă cel mai greu pe la cusături şi cel mai uşor de întreţinut în exploatare. Dar asta nu înseamnă că alte analogii, că alte premise şi paradigme nu folosesc la nimic, că nu pot duce mai departe viaţa creştină, încumetarea aproximării fiinţei lui Dumnezeu şi înţelegerea minunii mântuirii oamenilor. Şi nu înseamnă, bănuiesc, nici că impunerea şi absolutizarea unui anumit model al Trinităţii poate avea mai multă greutate decât o simplă mărturisire de credinţă.

      1. Candva, acum 11 ani, mi-am ales ca si tema pentru teza de licenta urmatoarea Cruce: MISCAREA SATANICA SI CRESTINISMUL. Voi tine minte toata viata privirea abatuta a parintelui profesor cand i-am prezentat schita lucrarii. N-a adaugat nimic , n-a facut nicio observatie, a oftat si-a zis:

        – La ceea ce ti-ai propus tu, nu exista nota de mijloc , ori iei 10 ori 1 !

        Am luat 10 dar oftatul l-am inteles mult mai tarziu , cand a inceput sa se abata asupra mea tot ce-am studiat pentru a incropi lucrarea! Nu intamplator am mentionat mai sus ca e Cruce pentru mine! Mi-e atat de limpede aceasta lupta care se da intre confesiuni mai ales ca stiu ca nu-i nici pe departe de la Dumnezeu! Uneori chiar mi-as dori sa fiu ca si ceilalti, sa cred din toata inima … Insa demonul din mine imi sopteste indoielnic intr-o persuasiune a gandirii rationale: Oare cred sau doar au nevoie sa creada ? Pentru ca nu e tot una ….

      2. To Be or not to be?? Hmmmmm? Ma framintat si pe mine aceasta mare intrebare –CRED?? astia care ridica lozinci –noi suntem sfinti,pusi deoparte !!!???–(si lozinca asta e purtata de toate comfesiunile–de nu sti ce sa mai crezi- si cui sa dai dreptate) sau au doar o fatada proaspat zugravita? putini ,foarte putini au aratat prin comportamentul lor ca au sare si lumina–urmasi ai Lui CHRISTOS. –ceilalti (unii) m-au ranit atit material cit si spiritual– Dar am ajuns la concluzia ca e mai bine sa-i iert ca sa am pace in inima mea–– de aici incolo nu ma mai intereseaza –eu si casa mea vom servi Domnului. – Iar ca sa fi placut Domnului?? ne trebuie doar -CREDINTA-INPLETITA CU FAPTA.– God bless you-brother

  2. Bine ingrijit si frumos aranjat Stratul cu flori!!! Nu am multe cunostiinte si nici nu am -filosofat-prea mult- in jurul CUVINTULUI–..–o mica parere totusi – daca gresesc –va rog sa ma scuzati Eu as inlocui -dumnezei-( termen pe care domnul Dubny( suparatul foc), cred ca la comfundat cu-Dumnezei- mareeee diferenta) cu Omul Isus- ca sa nu se impiedice si alti–- Ap Pavel (Gal-2-20) Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc,, dar nu mai traiesc eu , ci Hristos traieste in mine–––.Cred ca noi ar trebui sa fim in lumea aceasta -inlocuitori al –Omul Isus .– Poate in imparatia Fiului ,vom fi ca EL-dar cu siguranta nicidecum- EL-.

    1. Nici eu nu vreau să supăr, dar nu se poate ocoli ideea, oricât am cosmetiza cuvintele. Ce sunt și cum sunt alcătuiți oamenii fii ai Tatălui nu ar trebui să fie piatră de poticnire pentru ei înșiși. (Reciproca sigur că nu e valabilă, dacă nu știi și nu cauți să afli nu înseamnă neapărat că ți-ai schimbat deja filiația.) Noi oamenii simpli tot sperăm, cu temei biblic și rațional, că aflând taina alcătuirii Dumnezeului-Om vom afla cum să ne punem pașii și cum să rămânem definitiv pe Cale – chiar dacă asta nu înseamnă să facem și altă minune. Dar Părinții Bisericii au gândit, cu (și mai mult) temei, că lucrurile sunt muuuuult mai complicate, tocmai pentru că Isus Cristos este Unul.

      1. oricat ne-am stradui, taina Intruparii lui Hristos si taina Triunitatii nu le vom pricepe..deoarece D-zeu este nelimitat, iar noi suntem limitati…. Si nu aceasta cunostinta a noastra ne va mantui, ci cunoasterea relationala a Persoanei si lucrarii lui Isus Cristos ne va mantui… numai credinta in El si in lucrarea Lui, si nu cunoasterea unor taine, pe care oricum nu le vom deslusi!

      2. @ Dubhy–Nu am dat niciodata cu,, periuta” nici chiar atunci cind am fost obligat– dar trebuie sa recunosc ,ca la commentul de mai sus , scot palaria.

      3. ” Noi oamenii simpli tot sperăm, cu temei biblic și rațional,…”

        1.define „oameni simpli” (am mai intalnit undeva expresia asta, nu?)
        2.se subintelege din comentariul tau ca exista si alt temei in afara de cel biblic si/sau rational; care ar fi acela/acelea?

      4. O.H.N.Y.E.!
        1+2=Oameni care nu au două naturi – sau, dacă au, nu se vede decât una, nici aceea radios energizată de dumnezeire. Oameni cu simplă și unică personalitate, manifestată într-un număr rezonabil de fețe, personaje sau ipostasuri (niciunul dând de bănuit în privința creșterii gradului de sfințenie cu urmări supranaturale). Temeiul biblic, la oamenii simpli, înseamnă un continuum impresie-pariu-convingere-obsesie, în care plutești purtat de curenții lucrurilor inteligibile pe care par să ți le comunice Scripturile. Temeiul rațional e un amestec de intuiție neaprofundată dar orgolioasă, bun simț gospodăresc și speculație limitată pe baza a ce-ți amintești că ar zice Biblia, ce mai afli că zice lumea și prinzi o idee, și ce te mai gândești tu, cu propriile puteri mentale și desperat duhovnicești, că ar fi OK. Al treilea tip de temei ar fi cel mistic, iar sfinții le au și pe primele două upgradate cel puțin ca funcție, rang, intensitate și perisabilitate. Acum sigur că temeiul nr. 3 nu pare să fie de natura unui abonament cu minute cerești nelimitate (cum pari tu să ai în ultimul gravatar), dar măcar e un fel de marcă a autorității incontestabile.

      5. te-aș provoca și la continuare cu o definiție a temeiului mistic dar dacă n-ai timp să desfășori cearșaful pe care bănuiesc că ai informația tipărită no problem, some other place some other time. up 2 u

      6. Ca să nu mă-ntind mai mult decât mi-e pătura, trebuie să fac niște disclaimăre. Definițiile sunt deduse pe studiul cazului meu, deci sunt private și particulare – „noi oamenii simpli” se referă la mine și la eventualii cercetași temerari care se mai oferă ca oameni de paie. În ciuda modului prea puțin măgulitor în care sună la adresa omului simplu, afirmațiile de mai sus nu exclud competența sufletului împachetat sau nu cu o confesiune religioasă. Și asta pentru că, pe piața competențelor importante pentru proba individuală de mântuire, cred că indispensabile pot fi doar două, conform Matei 25:31-46 și/sau Ioan 14:6. Competența cerută în primul caz ar fi de a ști cine este frate cu Isus (de ex. oricine suferă, chiar din propria prostie și răutate, sau mai trebuie niște adeverințe după o anchetă spirituală completă). Competența teologică este eventual inclusă în varianta a doua, care are totuși un caracter mistic – iar mistica fără cunoaștere pare extrem de periculoasă (dar nu știu dacă și fatală). Fiind un om simplu, nu pot decide cu propriile-mi „puteri” care variantă e câștigătoare, sau dacă trebuie mers pe pronostic 1×2. Prin mistică aici înțeleg orice formă de încredere, chiar nostalgică și difuză, într-o realitate privată, netransmisibilă experiențial și cognitiv – de la a te preda lui Isus Cristos așa cum nu-L cunoști, până la vederea luminii taborice, de la a mărturisi Trupul și Sângele Mântuitorului în Euharistie, până la a-L accepta pe El ca mântuitor personal, de la a-ți aminti că Dumnezeu vede și-ți va face dreptate la Judecată, până la a mărturisi nașterea de sus ș.a.m.d. Deci temeiul mistic este prezent, chiar la oamenii simpli, în celelalte două temeiuri – dar diferă nervii, sinapsele, organele, emoțiile, simțurile și intensitatea cu care acestea atestă acea realitate privată. Cât privește sfinții, automat tot ce gândesc și ne comunică capătă autoritate de necontestat prin mărturiile despre mistica și minunile lor. Vezi discuțiile recente de pe acest blog.

  3. fartatii mei, scoateti-va din cap ca noi am deveni dumnezei… vom fi ca El, ca Hristos, avand trup omenesc de slava, dar nu esenta de Dumnezeu…nu vom fi Dumnezei…. (cu d sau cu D, sau cum vreti voi!)…
    APOI, nicaieri nu ni se spune ca Fiul a devenit rob Duhului…nici macar ascultator de Duhul nu ni se spune…ci ascultator de Tatal… ca Duhul L-a uns si L-a imputernicit, asta e alta poveste, dar nu e vb de „robie” aici…
    Apoi ideea de Dumnezeu mediu, e numai in capul prost al omului…ca Dumnezeu nu este mediu, ci infinit…
    Apoi, ca Naria I-a permis Tatalui sa fie tata, iar e o gogomanie fara seaman…ptr ca Tatal a fost Tata indiferent de acceptul sau neacceptul Mariei… Tatal era Tatal vesnic al Fiului vesnic… si atunci cand Maria L-a nacut ca si Om pe Fiul intrupat, Tatal nu a devenit Tata ptr Isus..caci era de dinainte….

    1. Multe as avea de spus, frate Tim, ma abtin pentru ca si eu m-as lansa tot intr-o teorie, vreau sa spun ca pe alocuri, nu in totalitate, nu sunt de-acord cu cele expuse!E doar o observatie , te rog sa nu ma provoci la a o si explica, n-am ajunge nicaieri iar cine vrea sa se edifice sa puna mana pe-o carte( ti-aduci aminte cum ne-am luat la paruiala ? :)) , poate vine cu-n alt punct de vedere total diferit dar indispensabil pentru a intelege ?

    2. Indumnezeirea ca invatatura exista doar in ortodoxie si nici nu poate fi compatibila cu alte doctrine, inclusiv catolica. In ortodoxie indumnezeirea se refera la indumnezeirea prin har, nu in Fiinta, care e considerata erezie. Doar in ortodoxie harul este o energie necreata care izvoraste din Dumnezeu, deci e de natura divina.

      1. Scuze, comentariul s-a rătăcit. Aici trebuia să apară:
        Incontestabil, această nuanță teologică este importantă. Rezerva lui Zizioulas este că acest model de îndumnezeire energetică este impersonal (nu știu dacă o spune explicit, dar este cam prea apropiat de sistemele orientale), căci în energia divină nu se știe Cine împărtășește Harul. Dacă nu cumva vorbește răspicat, ceea ce nu văd de ce ar putea fi exclus din categoria experiențelor mistice valide, dar nu este neapărat vorba de îndumnezeire prin comunicare directă — iar Zizioulas poate că cere prea mult, având pretenția să simtă o relație personală atunci când de fapt îndumnezeirea poate fi un proces “mut” și complex. Nu știu dacă poate fi rezolvată această problemă la nivel general (adică să apară un sfânt care s-o rezolve prin acceptarea personalizării Harului, desigur), altfel decât apelând la ipostasuri, care, conform Părinților, nu se pot separa de Ființă (un termen hegelian rătăcit în ortodoxie?).
        Dar întrebarea mea ar fi: nu ar trebui cumva să existe în Matei 25:31-46 o portiță întredeschisă pentru anatemizarea unei erezii de genul acestei preferințe pentru experiențe mistice personale cu unul dintre ipostasurile Trinității? Și o întrebare suplimentară ar fi: oare Ioan 14:6 nu ne duce spre ideea că o astfel de preferință nu este cine știe ce exotică?

      2. Parushev sugera că se poate armoniza o perspectivă reformată (nu sunt sigur care dintre ele, căci sunt vreo patru-cinci diferite) despre sfințire cu îndumnezeirea Răsăriteană (pentru el, înțeleg, sunt exprimări diferite ale aceluiași concept teologic). Or sfințirea – iarăși încerc să îl ”traduc” – ține de persoană, de aventura ei prin lume, în relație cu alte persoane. Sfințirea nu este un fel de transfigurare ontologică, ci o devenire în acțiune, în participare și atenție îndreptată către aproapele (asta-i de la Fiddes!). Mă ajută să privesc altfel Matei 25: vegherea nu este statică, ci o activă căutare personală, atât în relație cu oamenii (garanția unei dinamici de nepotolit), cât și în relație cu … da, aici se cere un bob de atenție: ne îndreptăm spre Tatăl – într-o continuă explorare (mistică?) a harului Său nepersonalizat … și mai multe nu zic acum – prin Fiul – care ne este Pâine, apă vie și înainte-mergător etc – și prin Duhul care ne leagă unul de celălalt, întru folos și zidire.
        E un proces complex – de nedescris, poate – dar nu este mut, mai degrabă copleșitor, asurzitor de tainic …

      3. Nu am: îți scriu ce s-a filtrat prin urechiușele mele, în urma întâlnirilor de la sfârșit de noiembrie. Dacă găsesc totuși ceva, revin.

      4. Zizoulas e contestat datorita unor inclinatii moderniste, dar sunt sigur ca nu contesta invatatura ortodoxa, inclusiv in ceea ce priveste harul. Probabil se referea la invatatura catolica, este exact reprosul adus de ortodocsi catolicilor, care, spunand ca harul este o energie creata, taie o legatura directa intre Dumnezeu si om. De aceea spuneam ca la ei nu poate exista invatatura indumnezeirii, fiindca harul este ceva creat, nu isi are originea in divinitate. In cazul protestantilor conceptia despre har este cu mult mai vaga decat in ortodoxie sau catolicism, nu exista conceptul de energie, din cate am inteles harul e privit doar cu celalalt sens al lui, cel de binecuvantare. Si, din aceasta cauza, cum aratam si in alte mesaje, protestantii spun ca primesc chiar pe Dumnezeu Duhul Sfant, care e o invatatura ce tinde spre panteism, omul devenind asemenea divinitatii.
        Nu se poate adopta o invatatura prin care harul sa devina personal, e chiar lucrul pe care il reprosa Varlaam si sustinatorii lui invataturii Sfantului Grigorie Palama. Daca ar fi o Persoana diferita de Sfanta Treime cred ca suntem toti de acord ca e o greseala. Daca e vorba de primirea esentei divinitatii (adica a Fiintei, nu are legatura cu Hegel, el spune altceva), am explicat mai sus ca asta tine de panteism, omul ar deveni asemenea divinitatii, asa cum spune si Parintele Staniloae sau alti teologi. Citez: „Participarea la dumnezeire nu inseamna o copartasie la esenta. In esenta Sa, Dumnezeu ramane incomunicabil. Omul nu se absoarbe in esenta, deci nu devine Dumnezeu in sine, ceea ce ar prezenta pericolul politeismului sau panteismului. El participa la energiile necreate ale lui Dumnezeu, energii in care desi Dumnezeu este intreg. Aceste energii indumnezeiesc in Har.”

        Legat de paragrafele mentionate, am mai scris un mesaj in care analizam pasajul cu Judecata de Apoi de la Matei 25:31-46, acolo scrie doar de acele fapte, dar in alte pasaje mai scrie si de cei ce fac pacate sau se inchina la idoli, ca nu vor mosteni Imparatia. Deci nu inseamna ca e suficient doar ca cineva sa faca acele fapte bune, pe care le poate face chiar si un ateu sau necrestin. Cei care au talcuit pasajul spun ca e vorba de crestini in acel pasaj.
        Legat de Ioan 14:6 „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”, in plus fata de primirea harului, care este o energie necreata, prin Impartasanie primim chiar pe Hristos (ca sa nu fie o confuzie cu ce am scris mai sus, e vorba de Dumnezeu Fiul intrupat, pentru ca nu puteam primi pe Dumnezeu Fiul fara sa se intrupeze, la fel cum nu putem primi chiar pe Duhul Sfant). Prin Impartasanie ne unim cu Hristos, de aceea Apostolul spune ca Hristos este in el.

      5. maestre, daca ai onbservat nu s-a zis „ne indumnezeim” (si explicatie in paranteza „nesfintim”), ci s-a spus „devenim dumnezei”… e o mica mare diferenta…. dumnezei nu vom fi NIVIODATA! oameni cu caracter indumnezeit poate!

      6. Ei, maestre, cădem noi la pace cumva, ne înțelegem la procente, dau eu 0,5% dumnezeu 3% din timp în 0,001% din trup, 1% din suflet și 2,32% din duh, contra 1% caracter îndumnezeit din t0=momentul nașterii din nou, și discutăm mai departe. Să nu uit, probabil că se admite și o creștere anuală a îndumnezeirii caracterului cu 0,25%, ca să aniversezi intens anii bisecți. Mai greu cu psalmistul și evanghelistul, că nu mai negociază demult, ce e scris e scris – adică stă așa în anumite traduceri, probabil tendențioase. Pentru mine e OK dacă pică varianta ontologiei îndumnezeibile și comutăm pe varianta dezvoltării unei personalități multilaterale a omului ca și nou, dar să pricep măcar cum pot împăca ideea de băiat bun având un caracter dumnezeiesc de frumos cu noțiunea de fiu al Tatălui. Cred că am să reușesc, e de fapt vorba de un copil silitor și cuminte.

      7. Cătălin, am căutat în zadar comentariul tău pe Matei 25.
        Au evanghelicii o teologumenă care zice că Biblia se interpretează plecând de la pasajele cele mai clare. Sigur că poți manevra foarte frumos cu aceste pasaje, ca să ajungi unde-ți place, trecând elegant prin și peste pasajele care ți-ar putea contrazice teoria. Eu unul sunt mai emoțional de felul meu, și din cauza asta ceea ce spui tu mi se ascociază în cap cu o scenă de science-fiction. Se face cum că aș fi de față când Isus Cristos ar spune, poate cu unele diferențe, cuvintele din Matei 25:31-46. Pleacă mai departe, dar unul dintre ucenici rămâne în urmă și ne explică foarte răspicat că nu trebuie să luam chestiile astea chiar așa, pentru că nu există dragoste fără adevăr, iar dacă bifăm plini de dragoste sinceră vizitele la becalii și năstașii iudei ai vremii nu înseamnă că am rezolvat cu mântuirea, pentru că se va ține cont și de comportamentul etic în familie și societate, de vicii, de proaste obiceiuri și mai ales de închinarea la idoli. Care, domnule ucenic, că noi suntem iudei! protestăm noi. Ei, lasă, e clar că nu aveți cunoștințe teologice corespunzătoare, ceea ce face ca de fapt să vă închinați la alt dumnezeu decât Tatăl Învățătorului, deci la un idol. Punct! Auăleu, păi stai să ne spui și nouă bibliografia! Cut, că de aici trenează.

      8. Cătălin, o rugăminte: zici că e vorba despre a face fapte bune față de alți creștini, am înțeles bine că așa au tâlcuit Părinții pasajul din Matei 25:31-46?
        Poți să ne dai măcar două citate sau referințe? Știi de ce două, ca să facem o majoritate și să-l excludem pe Sfântul Ignatie Brancianinov. Căci așa spune Sfântul:
        „Semnul de obste al starilor duhovnicesti este adan­ca smerenie si smerita cugetare, unita cu gandul omu­lui ca este mai prejos decat toti, cu dragostea evanghe­lica fata de oricare semen, cu nazuinta de a fi in insin­gurare.”
        Dar e posibil să fie eroare de traducere a lui „oricare semen”, poate era corect „oricine seamănă” și atunci avem consensus. Ipoteza că Sfântul se gândea să treacă la evanghelici când a scris textul o exclud din start. Sau, iarăși spun, poate n-am înțeles eu bine ce afirmi. Oricum, Gheorghe Becali cel puțin e creștin clar, și nu prea cred să-l fi făcut mason – aviz evanghelicilor din Dobrogea!

      9. Agnusstick, s-a inteles gresit, eu spuneam doar ca oile sunt crestinii, nu ca faptele bune se fac doar fata de crestini. Aproapele nostru este orice om, chiar foarte pacatos sau intr-o religie idolatra, fiecare om pastreaza chipul lui Dumnezeu (protestantismul spune ca nu mai pastreaza, ca omul a cazut de tot dupa Adam si doar harul il face sa faca fapte bune; de aceea e si invatatura de la Luther, ca faptele nu mai au importanta, doar credinta). Ortodoxia il considera pe om doar cazut partial, chipul lui Dumnezeu se mai pastreaza in om, adica omul e de fapt bun; protestantismul (sau o parte din el) il vede pe om cazut de tot, rau, incapabil de fapte bune de la sine.
        Si se spune ca oile sunt crestinii pentru ca in tot Noul Testament turma lui Iisus e asemanata cu oile. Tot sfantul Igantie Briancianinov, considerat unul din cei mai mari teologi ortodocsi, cel putin din ultimele secole, are si o scrisoare in care vorbeste despre Biserica si mantuire, unde spune ca nu se pot mantui decat cei in dreapta credinta (Volumul IV, Propovedanii ascetice si scrisori cãtre mireni): http://blog.pustniculdigital.info/articole/54/
        In acea scrisoare, la fel ca si Sfantul Serafim de Sarov in articolul „despre dobandirea Duhului Sfant” se spune invatatura dintotdeauna, ca faptele bune fara credinta in Hristos nu sunt mantuitoare. Cum spune sfantul Serafim, un pagan care face fapte bune nu va putea avea rasplata mantuirii, dar e posibil sa fie luminat de Domnul, datorita faptelor bune si inimii sale, sa afle adevarul si sa vina in BIserica sa se boteze. La fel cum s-a intamplat cu Sutasul Cornelie.

        Acum, legat de pasajul din Matei 25:31-46, e foarte simplu de talcuit. Dar doar daca e luata toata Sfanta Scriptura in considerare, pentru ca cei ce vor sa argumenteze o ideea gresita, chiar si ortodocsi, iau doar un pasaj din Biblie si le omit pe celelalte care spun despre acel lucru. In felul acesta oricine poate argumenta orice invatatura, de aceea s-au nascut atatea denominatii, fiecare cu o invatatura proprie. ACeasta talcuire am gasit-o si la Parintele Cleopa, de exemplu. Acolo se scrie doar de faptele morale, ganditi-va ca daca doar acelea ar fi necesare ar insemna ca nu e nevoie de credinta, nu scrie de pacate. Nu stiu unde era scris mesajul meu, o sa spun din nou. Asadar, in alt pasaj scrie: „9.Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,
        10. Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” 1 Corinteni, 6.
        Dar si in alte pasaje spune Hristos ca cine nu se va boteza nu s eva mantui si cine nu se va Impartasi cu trupul si Sangele Sau nu se va mantui.
        Asadar toate acestea impreuna trebuie lucrate, nu doar o porunca. E la fel cum din cele zece porunci cineva ar pazi doar una, e ca si cum n-ar fi pazit niciuna. Domnul nu are cum sa se contrazica si nici sa spuna un neadevar. E porunca, pentru cine vrea sa se mantuiasca.
        Doamne ajuta!

    3. Am uitat sa adaug si cate ceva despre acceptul Sfintei Fecioare. „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” este acceptul Sfintei Fecioare. Domnul nu face ceva cu sila, de aceea spune „eu stau la usa si bat.” Liberul arbitru se spune ca e cel mai pretios dar al omului, fara el oamenii ar fi la fel ca animalele. Ar inseamna ca Sfanta Fecioara ar fi fost mai jos decat orice om, care are parte de alegere, de liberul arbitru.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s