1:15 (paranteza veșniciei) – (r)


Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”.

Evanghelia lui Ioan 1:15

Cu toții cunoaștem acele provocări ale naturii la adresa longevității noastre. Stejarii seculari de pe platoul  Braite din Sighișoara dăinuie de secole acolo: există șanse reale ca odată să-i bucure și pe nepoții nepoților mei. Unele dintre țestoasele pe care le văd la Zoo s-au născut înaintea mea; știu că vor ajunge să delecteze privirile vizitatorilor și după ce eu nu voi mai fi pe lume.

La fel stau lucrurile și față de lumea pietrelor, plasate în mod natural sau de către mâna omului între orizonturile lumii. Plimbându-mă printre ruinele de la Filipi mă gândeam că unele dintre acele pavaje au susținut pașii lui Pavel, însoțesc acum pașii mei și vor călăuzi încă pentru multă vreme mulțimile de turiști care vor vizita situl.

Ce puțin timp ni s-a dat! O clipă, o unduire, o briză: în timp ce adierea abia începe să ne mărturisească despre eterna odihnă a sufletului împăcat cu Cel ce l-a creat,  suntem chemați să luăm decizii pentru eternitate. Nu e prea mare povara, aceea de a nu putea corecta un “ieri” de care ne e rușine și de a nu putea conta pe un “mâine” sigur? “Astăzi” e tot ce avem la îndemână. Acum. E puțin, mult prea puțin pentru visele noastre, pentru responsabilitatea ce ni s-a pus în cârcă.

Totuși, nu suntem singuri … Ne învăluie prezența Cuiva, a Unuia pentru care timpul nu este un pârâiaș ce curge într-o singură direcție, ci un ocean imposibil de cuprins cu privirile. El este înaintea mea, va fi după mine, a fost mâine ce va fi ieri, și este din veșnicie ce a fost pe când vremea se va scurta de tot.

Eram ispitit să-mi văd viața ca pe o paranteză a veșniciei ( …)

Am aflat însă despre niște superbe acolade {}, ca să înțeleg apoi că până și acest simbol este mic și neputincios în a-mi așeza în cuget acea tainică înțelepciune care mă înconjoară pe dinapoi și pe dinainte …

Poate așa?

… ( } { ) …

Reclame

2 gânduri despre “1:15 (paranteza veșniciei) – (r)

  1. Ce e fascinant la aceasta viata, am ramas uimit cand am inteles, cand am inteles axioma ca la Dumnezeu o mie de ani e ca o zi si o zi e ca o mie de ani, deci ce e fascinant e faptul ca daca iti constientizezi limitele daca incerci sa te incadrezi in acele limitele, posibilitatile in cadrul acelor limite , a talantului care ti-a fost pus in suflet, devin infinite ajutandu-te sa-ti depasesti limitele, exact ca in ultimele paranteze pe care le-ati lasat dumneavoastra ca motiv de reflectie …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s