Dumnezeul meu autonom …


Atributele lui Dumnezeu ne spun, în esență, nu cum este El, ci fie cum ni-L imaginăm noi – așa cum Îl zămislim prin propria noastră pricepere – fie așa cum dorește El să ni se arate. Dar nu, niciodată, nu ne spun cum este El, căci El este Cel De Nespus.

Dacă e să cred că Dumnezeu este absolut suveran peste creația Sa, atunci sunt nevoit și să cred că El este pentru mine exact cum Și-a dorit să fie, nu altfel. Atunci datoria mea nu este să-L descopăr, ci să umblu cu dreptate în fața Aceluia care este pentru mine nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce vrea El  să fie, nu ce găsesc eu în această privință. Atunci, drept grăiește textul: El m-a ales pe mine, și a făcut-o începând chiar prin a Se alege pe Sine – din atâtea posibilități ce-I stau la îndemână – cum să-mi fie și început și sfârșit.

Cu un astfel de calvinism aproape că aș putea trăi …

Reclame

17 gânduri despre “Dumnezeul meu autonom …

  1. gresit!
    ai eisit din sferele biblicului si teologicului..iar gandesti ce nu citesti!
    atributele lui Dumenzeu arata caracterul Sau…. plus ca atributele Sale sunt inerente esente Sale…esenta Sa este incognoscibila, nu atributele Sale, nu caracterul Sau…. ..cum este El si cum ni Se descopera El..El este fidel caracterului Sau!

  2. Am impresia că iese dandana mare dacă nu delimităm atributele esenței de cele ale ipostasurilor… Esența nu are caracter, atotputernicia, veșnicia și fărdenceputul nu sunt trăsături, dar arată un „cum este” diferit de dreptate, milă și credincioșie. Însă, în principiu, toată lumea e de acord cu o idee: „Greșit!”

    1. Desfid orice diferențiere în privința rândurilor mai sus, intenționate și pentru dreptate, și pentru atotștiință etc. Asta ca să ne fie tuturor clar cine va fi vinovat de dandanaua ce va să fie …

    2. atributele sunt inerente esentei… si cu asta basta… ca tu faci n clasificari..si altul face n clasificari, e problema omului limitat!
      de ex, atotputernicia este si atribut al fiecarui ipostas, ca vrei, ca nu vrei…

    3. Era să zic Greșit! dar m-am abținut. Discutabil și nuanțabil, cel puțin prin prisma Mat 28:18, fiind vorba de un alt fel de atotputernicie decât a Tatălui, măcar prin modul de a se raporta prin Duh la voința acestuia. Dyo nu cred că dorea să ne poarte spre interminabilele controverse despre esență, natură, substanță, physis, atribute, caracter și alți termeni pe care nimeni nu se obosește să-i clarifice și să-i restrângă definitiv (nici dacă ar fi posibil așa ceva, altfel s-ar răci mândrețe de dispută), ci cred că sublinia ideea că Dumnezeu ni se descoperă fiecăruia printr-o relație personală, dacă nu direct cu ființa sau ipostasurile Lui, atunci cu Revelația așa cum ne-o „interpretează” propria viață, întâmplată pe scena al cărei fundal este Cuvântul. Dyo pleacă de la problema omului limitat, de sine însuși și de modul în care poate cunoaște o ființă de necuprins care se lasă descoperită personal și personalizat – nu o ascunde sub un set de abstracțiuni emfatice și neverificabile în carne și duh.

      1. Îmi cer scuze pentru „traducerea” a ceea ce mi se pare că vrei să spui, dragă Dyo – implicit toate comentariile mele sunt sub rezerva unor opinii failibile și perfectibile. Chestiunea cu atributele, oricât de corecte, care ar trebui să ne ducă la cunoaștere însă o fac indirect, prin experiența relațiilor (inclusiv anterioare) și a imaginației, cred că se aplică și în cunoașterea ființelor umane. Ca analogie simplistă: o agenție matrimonială bazată pe semnalmente, profil psihologic și caracteriologic, CV și declarație de avere, plus interacțiuni virtuale. În cazul minieseului în discuție, nu acuratețea atributelor și credincioșia divină ar fi puse în discuție (Dumnezeu chiar este așa cum ni s-a revelat, fața trinitară pe care ne-o arată este adevărata Lui față, Dumnezeu cel imanent este identic cu cel iconomic), ci modul „autonom” și personal în care fiecare le integrăm într-o „imagine” a unei realități ontologice care să ne fie accesibilă și „utilă” în viața de zi cu zi. Atributele esenței divine impersonale sunt foarte abstracte, aproape de negândit în afara paradoxului și axiomei, iar atributele esenței fiecărei Persoane sunt mai mult sau mai puțin antropomorfizate și mai influențate de experiența noastră de viață și de relația cu aceste Persoane. A admite așa ceva este odios pentru cine nu admite rolul relativismului relațional în creștinism – dar, de obicei, toți suntem tentați să ne considerăm propriul relativism ca fiind infailibil. Adevărurile propoziționale sunt trăite și rostite de Persoane, dar înțelese și asimilate de persoane – într-un metabolism spiritual particular, așa cum poate fiecare. Trăirea adevărului nu pare o problemă rezolvată prin înțelegere și nutriție, câtă vreme Eschatonul încă nu a început.

  3. De acord cu ce spune Tim Dubhy, „esenta Sa este incognoscibila, nu atributele Sale…”
    Mai adaug ca aceste atribute ne-au fost revelate chiar de Dumnezeu, nu le-au construit oamenii.

  4. „De ce-Mi ziceți Doamne, Doamne, și nu faceți ce spun Eu?” (Lc 6,46)
    Mulți se întâlnesc în prima parte a versetului și se despart în a doua parte, fiindcă înțeleg (mereu) altceva / altfel „ce spun Eu”. 🙂

  5. N-avem cum sa ne imaginam Frumosul decat raportandu-l la noi, pe Dumnezeu n-avem cum sa-l cunoastem decat ca parte fiintiala a lucrarii Sale ! Ce-nseamna bunatatea lui Dumnezeu, ce-nseamna dreptatea Lui, ce-nseamna atotputernicie ? Raportat la mine, stiu, raportat la altul, habar-n-am, raportat la Dumnezeu, NICI NU-NDRAZNESC …. !

  6. Un orb din nastere te intreaba cum este cerul…ii raspunzi: azuriu, celest…El incearca di rasputeri sa-si imagineze aceste culori, attribute dar….tot negru ramane….Daca nu traiesti, experimentezi, vezi, atingi, nu ai cum sa stii….si chiar daca stii nu poti cuprinde intregul…si cand crezi ca ai ajuns la pastelul perfect gasesti iar o nuanta…si reincepi cautarea…

  7. As putea sa fiu de acord in ce priveste atributele. Nu sunt de acord cu partea despre cunoasterea de Dumnezeu. Descoperirea lui Dumnezeu (fara sa ajungem s-o definim acum si sa intram in prea multe detalii) este esenta vesniciei insasi si a vietii vesnice, adica, la urma urmei, a lui Cristos si a noastra.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s