Genesa 24, povestea găsirii unei neveste vrednice de destinul lui Isaac, este una în care nu ni se spune că Dumnezeu ar fi intervenit direct în proces. Straniu, într-un fel, suntem pe paginile Scripturii; totuși nu ni se spune nimic despre ce face Dumnezeu sau măcar despre cum privește El asupra întregii întâmplări.
Hm, dar noi știm cum stau lucrurile, nu-i așa?
De unde?
Ni se oferă o superbă poveste despre călăuzire, nu prin voci auzite din înălțimi, nici prin toiege care se prefac în șerpi, nici prin lâna care prinde rouă sau se usucă la comandă, nici prin ninsori în august, ci prin ascultare de Dumnezeu.
Personajele povestirii – Avraam, slujitorul său, Laban, Betuel, Rebeca și, cu voia voastră pe listă, Isaac – nu fac altceva decât să umble în ascultare de Domnul, fiecare după măsura sa de har, în cele drepte ale credinței lor. Unul restrânge dramatic cercul opțiunilor (nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiților), altul se pune pe genunchi și cere fapte improbabile, iar ceilalți se supun cu o uimitoare docilitate cursului acestora. În final, Isaac o primește și iubește pe Rebeca. Pur și simplu.
Privită de departe, de parte chiar și de Dumnezeu, întreaga povestire nu este altceva decât un joc al coincidențelor. O broderie demnă de un scenariu hollywoodian (deși, trebuie s-o spun, am îndoieli că scenariștii de acolo chiar ar vrea și ar putea concepe o astfel de istorioară).
Pentru a observa și altceva decât acest joc al destinului, spre a pricepe călăuzirea din acest tablou, este nevoie de ochi antrenat, călit în multe priveliști, precum cel al omului care a făcut în viața sa măcar un pas cu Dumnezeu. Nu e un tablou destinat amatorilor, nici spectatorilor din tribune.
Cele mai frumoase semne ale călăuzirii lui Dumnezeu sunt înfipte de El pe calea ascultării de Cuvântul Său. Omul alege să păzească poruncile Sale cele frumoase și nu foarte grele. Atunci, chiar în acele clipe, în focul cumpănirii, El îl conduce cu delicatețe și cu bucurie înspre cele binecuvântate. Pentru credincios, pasul ascultării este însuși semnul. De altfel, în dicționarul său nu există cuvântul ”coincidență”, iar de alte semne nu are nevoie când tot ce trebuie să facă este să ia aminte la ceea ce Domnul i-a spus deja.
Ascultarea ta se întâlnește pe calea credinței cu anticiparea ei – încă de pe vremea când erai „încă departe” – de către Cel ce ți-a vorbit. Nu știi care dintre ele a ajuns prima la răscruce.
Nu cunosc o imagine mai frumoasă a suveranității lui Dumnezeu decât aceasta.
dyo 
…(nu vei lua fiului meu o nevastã dintre fetele Cananiților)…Foarte greu am reusit sa inteleg ce-a vrut Patriarhul sa zica, nici asa nu sunt sigur ca am inteles pe de-a-ntregul, n-am cum! In faza initiala am fost convins ca totul tine de puritatea rasiala si chiar n-am fost de-acord, acum dupa ce mi s-a nascut un baiat si vad in ce fel se vrea educarea tinerilor nu pot sa nu fiu de-acord! Si eu imi doresc o garantie pentru copilul meu, o fata educata si cuminte care sa-l iubeasca pentru ca si eu imi cresc baiatul in dragoste fata de familie , in cinste si-n respect! Intr-o lume depravata cauti ca cel nascut din tine sa sufere cat mai putin! Mi-e si groaza sa ma gandesc ca va veni o femeie care sa experimenteze viata pe fiul meu !Din umbra voi veghea , nu ca un dictator(nu-mi sta in fire) ci ca un parinte! De-aceea incerc de pe-acum sa cultiv in inima lui mica prietenia , peste ani si ani sfatul pe care i-l voi da sa vina de la un prieten .
Eu zic că nu e o dramă să protejezi un destin desenat de Dumnezeu de influențe nefaste (cel puțin din perspectiva acelor vremi), cu atât mai mult cu cât Avraam s-a asigurat, atât cât a fost posibil, că nu va ajunge la situația de a pune piciorul în prag: se pare că Isaac nici nu a avut șansa măcar de a intra în contact cu vreo cananită care să-i fure inima 😉 Hm, putem învăța una – alta … cu multă grijă.
Da … cu multa, multa grija … e un teren minat si nu cred ca ne-ar conveni sa-l mai ,,subminam ” si noi !