Și încă odată, măi flăcăi?


Cred că baptistul se poate bucura – cel puțin, are la îndemână această șansă – de o mare libertate de mișcare în spațiul teologic, asta pentru că, în esență, cum zicea și Paul Fiddes, nu există ”teologie baptistă”. Există doar un mod baptist de a face teologie creștină, dar asta e deja altceva …

Suntem liberi să-i călcăm pe urme lui Cristos.

De aceea, când citesc o postare precum cea a lui Eugen Matei, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva tocmai această libertate este sursa disconfortului provocat de ”excentrici”: ne e frică și nouă, parcă, de câtă libertate ni s-a dat, motiv pentru care facem apel în chipuri stângace la ”credința și practica bisericilor baptiste din România” …

… care este, după cum o știm.

Există o tendință în noi, atunci când trăim harul mântuirii, să afirmăm și să prescriem tipar experienței noastre spirituale ca fiind singurul autentic. Astfel, experiența spirituală devine parte marcantă a teologiei noastre. Persoane cu un tipar similar al experienței spirituale se asociază formând confesiuni care adesea tind să prescrie un ordo salutis încorsetat și încorsetant, poate chiar intolerant pentru alte expresii ale lucrării Duhului. Acest tipar tinde să dea formă practicii liturgice a confesiunii respective. […]

Eu nu vreau să spun că tot ce este afirmat ca practică creștină de unii sau de alții merge. În același timp, mulți afirmă că era denominaționalismului creștin e pe trecere. Să fie aceasta o mișcare a Duhului de a-și uni poporul său pe baza lucrării suverane a lui Dumnezeu în fiecare om? Oare nu tocmai aceasta au în comun evanghelicii, care nu sunt o confesiune ci o mișcare care taie diagonal peste toate confesiunile creștine? Ca baptist, îmi permit să fiu evanghelic trans-confesional fără a-mi pierde identitatea pentru că baptiști au afirmat de pe vremuri că atât timp cât nu ai viață de sus, nu ești mântuit, din orice confesiune ai face parte. Cel puțin, un lucru cred că putem învăța de aici. Cooperarea evanghelicilor pentru împărăția lui Dumnezeu nu este un artificiu, ci ecumenism autentic, sub impulsul Duhului Sfânt.

(Sursa: Mântuirea și a doua experiență a Duhului. Și a treia… și a patra… de Eugen Matei)

1 comentariu

  1. Nu stiu daca in mod voit sau instinctiv a apelat la Teologia Apofatica a necunoasterii ? Mi-a placut, am urmarit mai greu firul rosu dar cred ca am prins ideea: ,,Cooperarea evanghelicilor pentru împărăția lui Dumnezeu nu este un artificiu, ci ecumenism autentic, sub impulsul Duhului Sfânt.”

    Cat despre libertatea de-ai calca pe urme lui Hristos , sa nu uitam un mic amanunt , unul mic de tot dar care face totul: DOAR CINE VREA ! Pana la urma cred ca sta ne sperie: e atat de usor incat nu ne vine sa credem! Iar pentru aceea am inventat doctrine si dogme , pentru a face facilul imposibil, pentru a ne zice in sinea noastr amarata: DA , ACUM MERITA EFORTUL, DOAR CEI MERITUOSI VOR PUTEA RAZBI !Noi am zis-o, nu Iisus Hristos, dreptatea noastra, nu Iubirea Lui !

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s