Voi și tu. Doar atât!


Vă mai aduceţi aminte de “We don’t need no education” al celor de la Pink Floyd? A făcut furori pe la noi, imediat după 89’. Eliberaţi din chingile ceauşiste, noi, cei aflați încă pe băncile şcolii, speram că de acum încolo vom fi pregătiţi altfel pentru a înfrunta dificultăţile pe care noua viaţă “în libertate” ni le aşternea în cale …

Una din imaginile video-clipului, parte a filmului The Wall, îi arăta pe acei copii fără chip, standardizaţi, aşteptându-şi docili rândul pe banda de producţie a unei maşinării infernale. Priviţi-l; uitaţi de chestia cu profii şi mesajul aparent anti-social: sala de clasă nu este decât o metaforă a unei lumi totalitare de a cărei urâţenie unii dintre noi încă nu am uitat …

Totalitarismul a promovat nivelarea şi uniformizarea ca mijloace de creare a coeziunii sociale. Doar întregul şi viziunea de ansamblu aveau sens iar omul, personalitatea sa şi aspiraţiile sale erau dizolvate în consensul general (desigur, existau excepţii, câteva nume notabile care erau nevoite să iasă totuşi în evidenţă, sacrificându-se pentru binele celor mulţi …).

Pot să înţeleg individualismul excesiv al culturii contemporane, mă refer îndeosebi la cea vestică, ca o reacţie de oripilare, de groază chiar, în faţa grotescului unei perspective precum cea prezentată de Pink Floyd în clipul menţionat mai sus.

Cu toate acestea, el este la rândul său un … exces, o deraiere de la o cale a normalităţii, una care să nu ne înghită cu totul în monotonia unei existenţe cu tot mai puţin sens şi, în acelaşi timp, să nu ne lase singuri în faţa unui destin ale cărui iţe sunt prea încâlcite pentru înţelegerea noastră.

În cele din urmă filmul celor de la Pink Floyd ne va conduce tot spre o paradigmă individualistă: o judecată de mari proporţii asupra unui biet suflet chinuit … Dacă te vei apropia prea mult de una dintre măşti, la întâmplare, vei constata că în spatele ei sălăşuieşte un întreg Univers construit cu multă migală din reacţii de apărare, iluzii, biruinţe şi eşecuri. Respectând nişte proporţii legate în special de context, pot fi observate câteva frapante asemănări între Pink, eroul din The Wall, şi Leland.

Fiecare dintre noi ne-am înconjurat de ziduri. Nimeni nu poate pătrunde acolo. Ieşim dintre ele doar vremelnic pentru a privi agresiv, cu o nemiloasă impertinenţă, într-un surprinzător de viu spirit de haită, peste zidurile celorlalţi. Privim la zidurile celui singur – asemeni nouă – dar arătăm cu degetul înspre inima sa.

Apoi, apăsăm pe trăgaci.

Ca nişte adevăraţi dumnezei …

Anunțuri

Un gând despre “Voi și tu. Doar atât!

  1. Credeti ca intamplator ne-am ascuns dupa ziduri, credeti ca intamplator se incearca comasarea populatiei in blocuri, credeti ca intamplator blocurile sunt antifonate ? Mergem mai departe, credeti ca intamplator religia s-a transformat intr-o religie a ,,separarilor oilor de capre” , credeti ca intamplator intri in biserica si iesi mai vionovat decat te-ai simtit cand ai intrat ? Toate acestea genereaza contrareactie, fiecare isi apara sufletul cum poate … Apasam pe tragaci pentru ca ne vedem pe noi, prin acest gest vrem sa stergem orice urma culpabilizatoare … Ce ma ingrozeste pe mine nu e faptul ca apasam pe tragaci ci ca ne place s-o facem ….Si-o facem cu bucurie !

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s