De după dealuri


Dintotdeauna a existat o grozavă și de necuprins prăpastie între frumusețea dogmei, meșteșugit interpretată de mințile luminate ale umanității, și expresia brută, caricaturală uneori, a credinței mărturisite în faptele plebei. Dintotdeauna a fost așa.

Tăranul grec, neșcolit și puțin în judecata-i, ducea o viață cu totul paralelă ordinii și frumuseții cugetărilor lui Socrate și Aristotel. Credința populară ortodoxă se depărtează și ea prin potopul de eresuri care îi îmbracă multele prăznuiri de frumusețea misticii Răsăritene. Minimalismul evanghelic popular, înrobit unor șabloane și lozici care au prea puțin a face cu Dumnezeu și cu Evanghelia lui Cristos, este și el nevrednic de reflecțiile teologice ale unor Luther, Calvin sau Karl Barth. Suspectez, pe baza unor fapte ce pot fi găsite din plin în Evanghelii, că noroadele care Îi sorbeau Mântuitorului fiecare cuvințel din predicile Acestuia erau la rândul lor tare departe de ortodoxia oricăreia din grupările influente ale vremii, cum ar fi cele ale fariseilor și ale saducheilor.

Să vă mai spun despre calviniștii care poate n-au citit măcar odată în viața lor un rând din opera reformatorului din Geneva, dar care cred că i-au prins acestuia gândirea în cinci petale de floare?

Aș putea continua așa, pe mai departe, despre idealul marxist, despre frumusețea adevăratului islam, despre omul frumos al lui Puric, despre proiectul liberal ș.a.m.d. Fiecare dintre aceste idealuri, constructe sau expresii de credință, magistral zugrăvite în conștiințele unor puțini aleși întru pătrunderea tainelor lor, își găsesc o grotescă reprezentare în lumea celor mai mulți, a plebei lepădate de la împărțeala mărețului dar.

Se întâmplă și-n cele de toate zilele: unul vorbește, frumos, elocvent, cu pasiune, iar în fața lui o mare de oameni pricepe mai nimic, după cum îi duce (puțina) minte, călăuzită olfactiv mai degrabă de prima adiere a ciolanului cu fasole sau a potoalelor din fața urnelor vieții.

Ș-apoi … văd tineri care nu știu să buchisească o operație aritmetică, dar care butonează de zor pe Faceboock, uzurpând tot ce știam până acum în materie de carte și de parte. Postmodernismul suferă și el mocnit; nea’ Ilie, mecanicul de la atelierul de peste drum, s-a săturat de povești: nu știe de el de metanarațiuni, de relativizarea adevărului, de deconstructivism și din astea, dar știe că ”toți popii și politicienii minte” și că nu mai poți în ziua de azi să ai încredere nici în cămașa de pe tine. Singura sa certitudine este cheia de paișpe, asta până nu i-o fură Gicuță, ucenicul său tuciuriu, cam încet la învățat și la înșurubat. Mai postmodern de atât n-a fost nici Derrida …

Vreau să zic: prăpastia există, și mă refer aici nu la diferențele dintre teorie și practică, ci strict la felul în care o expresie ideologică sau de credință trăiește în oamenii care și-au asumat-o. Există un ezoterism al fiecărei mărturisiri de pe lumea asta, generat nu de restricțiile aristocratice ale privilegiaților, ci de ignoranță, de incapacitatea de a cuprinde anumite finețuri de gândire și, de ce să nu o spunem și pe asta, de prostia celor care se hrănesc doar cu firmiturile care cad de la masa idolilor.

Dintre toate cele de mai sus – s-ar mai fi putut aduna și altele – mă interesează, desigur, credința creștină, expresia ei în noi, cei ce ne recunoaștem a fi poporul răscumpărat de Cristos. Sunt adesea pus în încurcătură, uneori de propriile mele rostiri, alteori de ale unor vorbitori care îmi atrag atenția. Până unde merg ele?

Nu de mult, în timp ce ascultam cu o mare plăcere expunerea unui profesor pe teme teologice de mare interes, tatonând idei pe care nu le auzi oriunde și oricum, mă întrebam dacă ar fi posibil ca prin bisericile noastre aceste învățături să ajungă la omul de rând. Răspunsul a venit destul de repede: no way. Dintr-o mie de motive. Sunt prea înalte, prea complicate; predispun la sminteală.

Ș-atunci, ce ne facem? Ni se frâng dogmele în (cu)cuiele propriilor prejudecăți și limitări. Unii dintre noi, dezamăgiți, sar în altă barcă, în speranța unei regăsiri a lor într-o oglindă confesională mai puțin ciobită. Nu puțini dintre ei ajung să regrete pasul făcut. Apoi vor căuta o altă barcă …

Lipsește podul. Cum îl vom construi? Și cine va îndrăzni să treacă primul peste el?

Dau un regat pentru un răspuns.

31 de gânduri despre “De după dealuri

  1. Nu poti primi un raspuns, atat timp cat esti un dictator si moderezi ce nu-ti convine, lasand pe altii care spun baliiverne sa haladuiasca in pace si liberi… de la un astfel de „rege”, ma lipsesc de regat…

    1. Nu știu de ce – poate pentru că sunt un optimist incurabil – îți mai dau o șansă: exprimă-te civilizat și respectuos cu interlocutorii tăi. Îți garantez că dacă faci asta nu îți voi modera comentariile. Accept și baliverne pe blogul meu – mai contribui și eu cu câte una 😉 – cu condiția să fie îngrijit formulate.
      Pe blogul ăsta nu vei găsi niciodată democrație, căci am instaurat dictatura libertății de conștiință. Nu-ți convine: te las să emigrezi …

  2. Ca si raspuns as putea sa scriu tot atat cat v-ati lungit dumneavoastra cu intrebarea, ca intreg articolul nu este decat o intrebare,incerc sa comprim cat pot , de inceput un exemplu trait :

    Am fost cu frate-meu la o manastire pentru a sta de vorba cu un calugar , pe care-l consider foarte intelept , de parca intelepciunea ar avea grade de comparatie … Frate-meu era deja preot . L-am intrebat despre o problema spinoasa care ma framanta de-oleaca de vreme … A stat , s-a gandit si inainte sa ne lansam in discutie , era o discutie particulara , cinci participanti eram , s-a uitat la frate-meu si l-a avertizat : – Cosmin , ceea ce vom discuta aici nu se spune in biserica !

    Fiecaruia doar cat ii este ingaduit …. , doar atat ! Problema incepe in momentul in care cel care nu stie este convins ca detine adevarata cunoastere , acolo deja eu vad o cale fara de intoarcere si nu in bine ! Atat poti , asta e , atat poti , e de-ajuns pentru tine , dar trebuie sa stii , este o conditie sine qua non, trebuie sa stii ca ceea ce stii este doar o farmitura din Cunoastere ! Pentru un cautator este simplu, cu cat cauta mai mult cu atat isi da seama de acest adevar , ca nu cunoaste nimic , pentru un om simplu , faptul ca i se spune ca oricine poate sa interpreteze Biblia , ca memorarea este ceva complementar daca nu superior inteligentei , toate acestea deschid inaintea mintii lui o foarte adanca genune !

    Exista aici o mare poarta prin care pot sa paseasca si cei care stiu si cei care nu stiu: FAPTA !De-aceea privesc cu ingaduinta si intelegere si chiar le admir sufletele celor care se limiteaza la a bate matanii , a saruta icoane la norma , sau a face febra musculara de la atatea amar de cruci facute! Acela e echilibrul lor interior , asa se simt mai apropiati de Dumnezeu , cu toate ca am spune ca e idolatrie dar nu e , e felul lor de-a fi si ce mi se pare cel mai frumos acei oameni chiar il privesc pe preot ca pe unul ales de Dumnezeu dintre oameni pentru a-i ajuta pe oameni sa se apropie de Dumnezeu ,cuvantul lui este lege pentru ei(asa a zis parintele) iar aici imi sunt net superiori , nu prin gandire ci prin atitudine , de-aici admiratia mea pentru ei ! Doar ca aceste blitzuri se petrec in Bisericile Traditionale , oameni care sa-si iubeasca pastorul , in mediul evanghelic , nu vreau sa fie considerata o eticheta ci doar o parere , oamenii se cam tem de pastor si de consilierii sai …

  3. …un crez comun nu poate duce la implinirea unui tel personal…reformatorii au primit revelatia propriei mintuiri…cheia intrarii in imparatia cerurilor este revelatia personala…lenesii se organizeaza in denominatiuni pe baza unui crez…Isus nu a mintuit lumea…a rascumparat o…mintuirea o crede fiecare personal…calea este Cristos…numai ca este asa de ingusta incit nu poti merge pe ea cu nimeni alaturi…

  4. Păi răspunsul trebuie să fie ca valoare pe mărimea regatului și cum tu nu te-ai obosit să dai detalii topografice…
    Unul gratis totuși că sunt la cafea:
    -subiectul este înrudit cu cel propus de Teofil și Dorin în articolele lor recente (elite și alte chestii) așa că poți găsi ceva opinii pe la ei
    -Florin a adus problema în ograda praxisului
    -Marcel S (cum de la tine se exprimă decent?) în cea a sursei autorității
    -Eu sunt mai apropiat de punctul de vedere al lui Florin (discursul, comunicarea, informarea au și alte vehicule in afara verbului, de multe ori mai eficiente în transmiterea mesajului)
    -Marcel, in felul lui abrupt, nu uita sa re-amintească sursa autorității mesajului care e Imitatio care e mai mult decât In-formatio. Intelectualul (termen folosit în scop didactic pentru că nu există corespondent în stare pură in the real world) poate pricepe mesajul transmis profesionist de către elite (nu prea cred în existența lor dar asta e alt subiect) și apoi poate sau nu să treacă la acțiune. Plebea (urât cuvânt) are șanse mai mici să proceseze mental informația venită disnpre elite pe cale verbală/scrisă dar șanse egale cu intelectualul de a aprecia valoarea informației după efectul asupra celui care o transmite (renumita predică prin fapte).
    Răspunsul meu e deci un non-răspuns pentru că problema pusă de tine e, după mine, o non-problemă.

    Uite așa ajung la concluzie: să nu confundăm plăcerea provocată de celulele cenușii cu creșterea spirituală și nici rutina ritualurilor zilnice, formatoare de oameni întregi, cu intratul și ieșitul din peștera neandertaliană.
    Adevărul e ca de obicei nu la mijloc ci la intersecție.

    1. Se consemnează ”non-problema” ca răspuns. Dacă va merita sau nu un regat, în veacul ăsta sau în cel viitor, vom vedea ceva mai târziu. Asta dacă nu vine regatul peste noi, înainte de vreme …

  5. Dacă o idee complicată nu poate fi explicată și simplu, pe măsura lu Gicuțu, este o problemă. Iar problema nu e la Gicuțu, cu părere de rău.

      1. Ah, dar asta este altceva. Eu mă refer la idei inflamabile, ”complicate”, cum ziceai, care poate că nici nu pot fi spuse într-un așa fel încât Gicuțu să nu se smintească.

      2. Atunci ție cum ți se pare mai bine să procedezi?
        Mie cred că mi s-ar părea o idee bună să nu i-o spun lu Gicuțu în biserică, ci s-o public în ziar, unde am speranța că cineva o va înțelege.

      3. Adică, dacă ții neapărat să-l faci pe Gicuțu să se simtă prost, poți să i-o spui, dar nu știu dacă mai dai dovadă de dragoste.

      4. Încerc să adun un răspuns din ce mi-ai spus: recunoaștem existența unei prăpăstii, dar nu cerem nimănui să facă un salt nebunesc pe deasupra-i, că e periculos. Se poate trăi și așa, în dragoste și unitate creștină.
        Am înțeles corect?

      5. da, mi se pare că da.
        Nu cred că trebuie să aștepți și în biserică să ai parte de nivel academic. Nivelul academic îl poți avea în alte locuri, spații special dedicate acelui scop.

      6. De acord, dar mă întreb dacă între nivelul academic și cel al bisericii de toate zilele există, trebuie să existe, este acceptabil să existe, este inevitabil să existe un spațiu gol, sau chiar se poate construi acea punte. Fain ar fi să știm cum se procedează.

      7. Se poate. Dar eu văd asta numai ca un proces individual. Prin manifestarea/ trezirea interesului. Ori cel învățat îl momește cu ceva interesant pe viitorul învățăcel, îi dă un ”trailer” îi transmite nevoia de a afla restul detaliilor, ori învățăcelul este deja cu nevoia în sân și își găsește în sfârșit mentorul care i se pare potrivit.

        Eu îs acuma într-una dintre situații, însă interesul a fost trezit fără nicio regie, s-a întâmplat pur și simplu. Nu o văd ca pe ceva programat. Cu cât e mai programat, cu atât îmi pare mai fals și mai lipsit de rost.

        Și nu o văd ca pe ceva necesar. Poți să te închini lui Dumnezeu și fără puntea academică. Diferențe între generații au existat și vor exista întotdeauna, însă omogenizările de perspective nu vor veni dacă sunt aplicate pur și simplu de alții, ca o impunere. Trebuie să vină din interior, iar asta cred că se întâmplă cu schimbarea generațiilor ”majoritare” din comunitate. Puntea spirituală nu cred că ar trebui să depindă de puntea academică. Dacă nu vorbim despre o căsătorie între asemenea indivizi, cred că se poate conviețui.

        Deci ceva individual. Atunci când partea care are de primit conștientizează că are ceva de primit care i-ar fi benefic. Dar ca ceva înregimentat, de proporții, de mase… mi se pare că e ca mântuirea colectivă. Pe deasupra și oarecum forțată.

      8. Mai este ceva.
        Ar fi păcat să avem impresia că numai cel citit are ceva de transmis celui necitit. Învățarea se produce și invers. Dacă nu învață și cel citit de la cel necitit, cred că e o jumătate de iluminare. Este de învățat, asta este sigur. Oricine are copii va înțelege asta.

      9. Din nou, de acord: dacă e să fie o prăpastie de trecut, ea poate fi biruită pe ambele sensuri. Dar tot n-am ajuns la miezul problemei.

      10. În (strânsă?) legătură cu elitele şi plebea, iată o verigă către un articol interesant. Este vorba în subsidiar despre Psalmul 82 şi acei şocanţi „dumnezei”, identificaţi cu elitele cunoscătoare, cărturarii însărcinaţi nu cu cercetarea academică de tip ştiinţă pentru ştiinţă, ci cu împărţirea dreptăţii, revărsarea milei şi exemplificarea credincioşiei prin fapte. Se poate face abstracţie, eventual, de propaganda lui Bart Ehrman contra întrupării Fiului Omului ca Dumnezeu adevărat.
        http://dustinmartyr.wordpress.com/2014/04/02/review-of-bart-ehrmans-how-jesus-became-god-part-2-psalm-82/

      11. Mda, interesantă disputa pe Psalm. Remarc totuși că accentul meu este pus nu pe exponenții elitelor sau ai ”plebei” (termenul îți aparține), ci mai degrabă pe mărturisirea acestora. De vină or fi, bănuiesc, unele elemente reziduale ale evanghelismului în propria-mi mărturisire: voiesc să accentuez importanța caracterului mărturisitorului și a relației sale cu cei cărora le vorbește, dar tot asupra autorității celor rostite îmi scapă mai grabnic ochii.

    1. Poate că o construcţie intrinsec esoterică nu trebuie „soluţionată”, adică transformată în republică democratică, ci acceptată şi implementată ca atare. În această ordine, desigur – dacă esoterism nu este, se trece direct la votul popular în probleme doctrinare. Bisericile istorice par să fi acceptat pe deplin esoterismul esenţial al creştinismului – deşi modul de alcătuire a canonului biblic nu face lucrurile mai uşoare, dimpotrivă. Oricum, esoterismul implică iniţiere, elite, pături, clase, ucenicie, supunere. Deci totul se soluţionează prin supunere – cu condiţia ca elitele să funcţioneze corespunzător şi să se ridice la înălţimea cerinţelor. Iar aici se potriveşte reflexul condiţionat al garanţiei Bisericii triumfătoare.

    1. Religie inseamna sa rostesti adevaruri mari cu cuvinte simple ! ,,…Uitati-va la pasarile cerului …” Simplu , nu ? Cel intelept trebuie sa arunce punti de cunoastere peste prapastia ipocriziei , pentru cei ce-si doresc cunoasterea … doar pentru ce isi doresc , pentru cei care sunt convinsi ca au dobandit-o , prea mici sanse , convingerea lor este ca ei stiu deja … Pacatoasa treaba , am crezut ca am gasit raspunsul, scriind imi dau seama ca incurc mult mai rau itele … Pas …

  6. Fratilor, deja santem prea complicati, sofisticati ( vedeti cele doua melodii cu titluri similare, devenite hit-uri).De ce ne place oare sa complicam asa lucrurile? Cred ca tine in primul rand de cultura noastra (ca romani, ca popor, ca natie), suntem si ne place sa fim sofisticati, flozofi; face parte din natura noastra (carpato-danubiano-pontica).Mai este un RASPUNS si anume MANDRIA.Toti santem mandri, toti santem destepti, toti vrem sa fim (parem) mai mult decat santem. Sa stiti ca SIMPLITATEA este o trasatura de baza in apanajul celor „mari”.Haideti sa ne uitam la predicile Domnului ISUS, nu veti gasi mesaje mai simple si directe; predica de pe munte, rugaciunea „Tatal Nostru” care e atat de simpla si bine structurata. De ce oare vrem noi sa fim altfel; nu ne spune Biblia sa n-o luam inainte. Recent un frate pastor spunea si intreba; „Credeti ca pastorii din generatia trecuta nu stiau sa predice, nu stiau sa tina un serviciu de inmormantarea, o cununie, un priveghi, saptamani de rugaciuni sau evanghelizare, fara doctorate si fara masterate? Ba stiau si inca foarte bine. Atunci care e diferenta? Astazi studiem, invatam, vrem sa predam teologia, iar ei, acea generatie traiau teologia. „Doamne ajuta-ne sa crestem mari, sa crestem in asemanare cu Tine. „Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la ISUS”(Evr.12:2), noi sa ne vedem mai mici ,El sa se vada mai mare, astfel sa traim „spre lauda slavei harului Sau” (Efes.1:6)

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s