Păsări călătoare (6) – ed.2


Trăind odinioară în Edenul obiectiv, nedialectic, sfinţit de cuvintele ce l-au plămădit, omul ştia că lumea este împărţită între grădina dată lui spre administrare, cea concretă, şi abstractele necuprinsuri ale unui Dumnezeu ”din afară”. Îi era de-ajuns, n-avea nevoie de introspecții, de căutări ”în inimă”, de alte siropuri din astea.

Izgonit fiind apoi dintre pomii aceia minunaţi, hărăziți fiindu-i de-acum încolo picurii de sudoare ai trudei printre spini şi pălămidă, el a fost nevoit să se deprindă repede cu dulcele miraj al subiectivităţii.

Şi uite-aşa, de atunci încolo, s-a împărţit lumea în sacru şi profan …

Anunțuri

3 gânduri despre “Păsări călătoare (6) – ed.2

  1. Da , lumea s-a imparti in sacru si-n profan , putini insa stiu ca restabilirea starii primordiale inseamna sa constientizezi si sa-ti insusesti realitate ultima ca sacrul se afla in profan … Greu , foarte greu , doar daca intelegi ca Lumea aceasta este creatia mainilor lui Dumnezeu se poate sa-ti si insusesti acest mare Adevar care de fapt exista in tine , doar si tu esti parte componentadin plamada aceleiasi Lumi !!! Rele sau bune , dupa cum o vezi …?!

    1. eu zic chiar mai mult: sa constientizezi ca niciodata nu a existat profan, ca tot cei ai facut a avut semnificatie intr-una dintre imparatii, desi de dorit ar fi sa fi fost in cea a lui Dumnezeu.

      1. Ma provocati sa sap si mai adanc : desi de dorit ar fi sa fi fost in cea a lui Dumnezeu , totusi fapta omului capata o semnificatie sacra doar daca este raportata la sinceritatea cu care este facuta , buna sau rea , nu conteaza … Exista un mic amanunt , o mica cheie in toata aceasta sinceritate , fiind facuti din Bunatate , raul n-are putere creatoare ci doar distructiva , privind totul cu sinceritate , chiar si raul facut este justificat tot printr-o intentie buna , ajungi in final la concluzia , vrand-nevrand , ca totul , absolut totul este intemeiat pe Bine si pe Adevar … Pana si Iadul se supune Adevarului Suprem ! Ce s-ar intampla daca demonii s-ar mintii intre ei ? Mergand pe aceasta logica conchidem ca Iadul se autoanuleaza prin aceasta subordonare la o Lege creata de catre Altcineva ! Prin urmare exista doar o singura realitate , realitatea Legii Dumnezeiesti , restul e doar iluzie si denaturare …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s