Unde sapi … și unde-i rădăcina!


Încă nu știu ce să cred despre asta. Va să zică nu interesului personal, nu dorinței omului de înavuțire i se datorează dezvoltarea capitalismului – cel puțin în primele sale stadii – ci credinței că el este un slujbaș al lui Dumnezeu (venită, evident, pe filieră reformată). Îmi place cartea lui Weber, e interesantă, dar cu zisa asta de mai jos – auzi colo: evidentă! – greu îmi vine a mă împăca …

… bucuria legitimă pe care o dau bunurile culturale destinate plăcerilor pur estetice şi sportive întîlneşte mereu o limită caracteristică: ele nu trebuie să coste nimic. Omul nu este decît administratorul bunurilor care i-au fost date prin mila lui Dumnezeu, el trebuie, la fel ca şi servitorul din Biblie, să dea socoteală de fiecare bănuţ care i s-a încredinţat şi cheltuirea lui într-un scop care nu este destinat gloriei lui Dumnezeu, ci plăcerii proprii, este cel puţin condamnabilă.

Cine n-a întîlnit chiar şi în zilele noastre reprezentanţi ai acestei concepţii? Ideea datoriei omului faţă de avutul care i-a fost încredinţat, căruia el i se supune ca administrator prestator de servicii sau chiar ca „maşină de cîştigat bani” apasă ca o povară grea asupra vieţii. Cu cît avutul creşte, cu atît mai apăsător devine sentimentul de răspundere pentru acest avut – dacă starea de spirit ascetică se verifică – de a-l menţine neştirbit spre gloria lui Dumnezeu şi de a-l înmulţi prin muncă neobosită . Geneza unora din aspectele acestui stil de viaţă se află încă în Evul Mediu, ca şi a altor componente ale spiritului capitalist modem, dar baza sa etică consecventă nu şi-a găsit-o decît în etica protestantismului ascetic. Importanţa sa pentru dezvoltarea capitalismului este evidentă.

(Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, sublinierea mea)

Anunțuri

9 gânduri despre “Unde sapi … și unde-i rădăcina!

  1. Deci omul nu e decât administratorul bunurilor date de Dumnezeu, iar aceasta nu înseamnă nimic mai mult decât că e ca servitorul din Biblie, el nu se simte cu nimic mai presus decât un om de serviciu, nu se uită de sus la cei care nu fac la fel de mulți bani ca el. El este doar un rob foarte foarte bogat, care stă în primele rânduri și primește cele mai multe aplauze pentru efortul lui, dar toate astea ca datorie și în numele lui Dumnezeu. Da, sună perfect. 😀

    Iar ultima fază cu importanța în dezvoltarea capitalismului… îmi vine să întreb câți ani are domnul Weber și dacă n-a trăit niciodată în comunism.

    1. Domnul Weber n-a apucat să vadă cât de frumos e comunismul: a murit în 1920. A fost un anti-marxist convins, crezând mai mult în influența ideilor asupra unei culturi, decât în dialectica forțelor sociale care modelează orânduiri. Eu zic că între cei doi, Weber a avut dreptate, măcar având în vedere faptul că proiectul marxist nu a fost niciodată verificat în condiții normale de temperatură și presiune, ci impus artificial cursului istoric.

      1. Cred că atît Marx, cît şi Weber se înşală.
        Iar în ceea ce priveşte aprecierile lui Weber despre capitalism, nu am motive să le combat. Spun doar că în momentul de faţă în lume vedem post-capitalismul, astfel încît (da, ştiu, blasfemiez) Weber, cu etica lui protestantă cu tot şi bazele capitalismului, este caduc.

      2. Weber și-a publicat lucrarea înaintea celor două războaie mondiale și înaintea experimentului comunist. Ghinionul lui. Repet însă preferința mea pentru ”ideile care devin eficace în istorie” în detrimentului dialecticii marxiste, măcar pentru faptul că Weber nu și-a permis să ne propună imperative profetice așa cum Marx s-a hazardat să facă, spre nefericirea multora.

      3. Nu acum, că lucrez la o recenzie pe cartea lui. După ce voi primi nota, o să revin mai pe larg. Merită!

  2. Da, e o lucrare bine scrisă, seducătoare chiar şi cu care, în general, nu am motive să polemizez.
    Doar mă înduioşează (sau irită, în funcţie de context) cum o grămadă de „oameni de dreapta” fac referire la Weber (pe care, uneori, nici nu l-au citit) ca sursă de argumente ultime şi irefutabile, în condiţiile în care atît capitalismul, cît şi etica protestantă au dispărut.

  3. or fi fost valabile concluziile omului, pentru vremea lui. acum traim o epoca diferita. totusi diferenta de ethos si etica a muncii intre tarile care au adoptat religia protestanta si cele ramase catolice (ca de alea ortodoxe nici nu are rost sa mai vb) este un fapt incontestabil. poate ca taica weber stia el ce stia!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s