Voia lui Dumnezeu și nevoința oamenilor – Noah (2014)


Sursa: wikipedia.org
Sursa: wikipedia.org

Nimic nu stă în calea celui ce face voia lui Dumnezeu, nici cei ce au fost, nici cei ce-i sunt acum alături, nici cei ce îi vor urma pe cale. Când omul este copleșit de un imperativ divin – nici măcar nu contează dacă el este un dat real sau o închipuire – nebunia stă lipită de inima lui și pândește fiecare ocazie pentru a-i arunca destinul în gheena lipsei de umanitate. Obsesia transformării sale într-un instrument al cerului îl poate apropia fie de îngeri (poate că Wilberforce este un exemplu, în privința asta; vezi Amazing grace (2006)), fie de demoni (un exemplu clasic în acest al doilea sens este Salieri, din filmul Amadeus (1984)).

Noah este povestea unui om copleșit peste măsură de povara voinței divine, pe deoparte, și, pe de alta, de sentimentul deplinului eșec al stirpei sale în a-și împlini rosturile primite prin mandatul creației. Pe măsură ce se înhamă la construirea măreței ambarcațiuni, iar fii săi cresc și încep să mijească primii lăstari ai firescului din ei, el realizează că nu este mai bun decât restul omenirii, că a fost ales pentru nici un alt motiv decât acela că el este cel care va putea duce la îndeplinire misiunea salvatoare. Iar salvarea, pentru Noe, se conturează tot mai mult în termenii creației de până în ziua a cincea, inclusiv. Omul nu intră în plan, nu mai e nimic de recuperat din rasa lui.

La polul opus, Tubal-Cain îl privește pe om, chiar răzvrătit fiind față de Cel ce l-a creat, drept coroană a Creației, făcut să domească peste ea. Dacă e suficient de tare, de isteț și de tupeist, poate să întoarcă făgașul istoriei chiar în alte direcții decât cele intenționate ce Creator.

A fost creat omul pentru pământ sau pământul fost-a zidit pentru om? Noe și Tubal reprezintă răspunsuri diferite, ambele de găsit în tratate ale teologilor creștini. Frumusețea conflictului construit de autorii filmului pe această tensiune ideatică este că ea nu are nici un sens pentru ateu: pentru el întrebarea subliniată mai sus este pur speculativă. Suspectez din acest motiv că Noah, așa excentric cum este el narațiunii biblice, nu se adresează agnosticilor. (De fapt, nu există în film nici măcar un personaj care să pună la îndoială existența Creatorului!)

Apoi, dacă tot am adus vorba de astfel de întrebări care au sens numai într-un context ce ține cont și de existența unei dimensiuni metafizice a eticii, o altă provocare, mai profundă chiar, mi se pare că asigură sarea și piperul unei astfel de producții: ”Doamne, vorbește-mi!”.

Da, am putea să fim asemeni lupilor care ceartă luna în miez de noapte atunci când cerem cerului cuvinte inspirate, privind asta dintr-o perspectivă pur naturalistă asupra lumii. Omul religios caută să-L audă pe Dumnezeu; adesea el pretinde că acest lucru se și întâmplă, dar pentru ateu totul este pură industrie de iluzii și închipuiri.

Ar fi fost simplu și de-a dreptul plictisitor să vedem în film cum Dumnezeu îl conduce pe Noe pas cu pas și îi răspunde prompt la solicitări, în timp ce El rămâne închis oricărei comunicări cu Tubal-Cain. Dar fimul nu este simplu. Cea mai complexă parte și, trebuie spus, mai enervantă pentru cel ce încă mai tânjește după acuratețea față de narațiunea Potopului cu care a venit de acasă implică decizia lui Noe cu privire la copilul care urmează să se nască pe arcă, dacă să îi cruțe viața sau să îl ucidă pentru a se asigura că omenirea depravată nu va continua să viețuiască pe pământ.

Noe are de luat o decizie grea; Îl întreabă pe Dumnezeu și crede că a auzit un răspuns. Este un răspuns greu de asimilat, atât de către noi, spectactorii, cât și de către celelalte personaje ale filmului. Dar Noe este neînduplecat și știe ce are de făcut.

În punctul culminant al poveștii Noe are cuțitul în mână, gata să-și ducă până la capăt infama misiune. Dumnezeu ar putea interveni, cum a făcut-o în cazul lui Avraam, dar nu o face. Noe e singur. Nimeni nu-l oprește. Cu toții suntem resemnați, alături de cele două femei care așeaptă și ele, îngrozite, deznodământul fatal.

Nici un tunet, nici un val, nici o voce dintre nori, nici măcar o voce omenească nu mai intervine în conflict. Noe este instrumentul lui Dumnezeu. A mers până acum dintr-o certitudine în alta, iar Dumnezeu i-a confirmat fiecare pas: de ce s-ar opri acum? Mi se pare că acest conflict, unul care, din nou, nu are sens decât privit dintr-o perspectivă existențială creștină, răscumpără prin profunzimea sa iritarea produsă de nerespectarea scriptului biblic. El ridică o sumedenie de întrebări cu privire la resorturile teologice și psihologice ale deciziei lui Noe, de la recenta – pe blogul meu – (ne)inchizitorială constatare a faptului că (uneori) părem mai buni decât Însuși singurul care este cu adevărat bun, Tatăl din ceruri, și până la capitularea smerită în fața misterului care rămâne pentru om pe mai departe sub această grea povară existențială: voia lui Dumnezeu.

Iată și o a treia provocare a filmului, scrisă de asemenea într-o cheie supărătoare pentru un ateu: responsabilitatea omului față de Creație. Este evidentă diferențierea făcută între Noe și a săi față de restul omenirii prin prisma relației acestora cu natura. Pământul se strică literalmente, cu o repeziciune uimitoare; într-o epocă în care nu existau noxe de la gaze de eșapament, de la avioane, de la fabrici și uzine, și nu se perindau nici deșeuri atâtea toxice câte avem astăzi în urma atâtor procese industriale, natura din vremea lui Noe arăta dezolant, în armonie cu dezastrul moral al umanității. Dar, relația omului cu natura este în filmul Noah privită, în termeni destul de curajoși, zic eu, în strânsă legătură față de modul în care omul se raportează la Creator. Noe caută voia lui, încearcă să protejeze, să nu strice ce i s-a încredințat. Tubal-Cain, împreună cu cei de teapa lui, sunt simpli exploatatori de resurse, tocmai pentru trăiesc într-o fățișă răzvrătire față de Cel ce a făcut toate lucrurile.

Nu poți explica dimensiunile dezastrului ecologic – în film, vreau să zic – fără să iei seama la dezastrul moral al umanității. Este tocmai această condiție morală cea care îl deresponsabilizează pe om în propria-i conștiință de mediul în care trăiește. Omul pretinde în continuare, tot prin glasul lui Tubal-Cain, chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar se rupe pe sine de ordinea Creației, de responsabilitatea păzirii ei; în acest fel, el devine el însuși un dumnezeu, pentru că privește la lumea în care este plasat de sus, cum numai un dumnezeu (în sensul larg al noțiunii) o poate face. Omul se îndumnezeiește (tot într-un sens larg al termenului vorbesc) prin putere, nu prin  virtute. Deocamdată, însă, n-am ajuns acolo: doar la o privire retrospectivă asupra întregii epopei prin care a trecut, Noe pare să priceapă ceva despre ce va fi vorba în continuare. Curcubeul din final nu este un semn al vreunui legământ între Creator și om, ci confirmarea de sus a unui parcurs cu rost, o notă de trecere la examen, mai ales că omul nostru este împovărat de gândul eșecului, al ratării misiunii (fapt care explică, în acest context, și înecarea amarului în mustul cel grabnic fermentat).

Dar ce a confirmat Dumnezeu acolo, dincolo de recunoscutele rateuri, îndeosebi acelea care îl vor îndepărta pe eroul nostru de respectul și iubirea fiului său Ham? O stare de fapt care a ieșit cumva bine până la capăt? Faptul că Noe era totuși altfel decât ceilalți? Noul început? Decizia aceea? Că Noe s-a achitat de responsabilitate și că e vrednic de ducerea ei pe mai departe? Nimic?

Poate că au fost doar niște focuri de artificii cu care merită să închei un astfel de film …

Acestea sunt câteva gânduri scrise în pripă, la puțin timp după vizionarea filmului. Voi reveni și cu alte observații asupra lui, când timpul mi-o va permite.

(va urma)

Reclame

17 gânduri despre “Voia lui Dumnezeu și nevoința oamenilor – Noah (2014)

  1. Noe – Povestirea Adevarata
    1. Nu existau monstri de piatra
    2. Noe nu a trebuit sa incerce sa inteleaga ceea ce Dumnezeu voia de la el – Dumnezeu i-a vorbit si i-a spus
    3. Noe nu se lupta pentru a tine oamenii afara din arca; he invita pe orice voia sa intre in ea
    4. Toti cei trei fii ai lui Noe aveau sotiile impreuna cu ei pe arca
    5. Nu existau pasageri clandestini in arca
    6. Noe era un om bun si nu a incercat sa ucida pe niciunul din nepotii sai
    7. Slujba lui Noe nu a fost cea de a hotari asupra extinctiei (stingerii) rasei umane, ci de a asigura o cale de salvare pentru oameni.(Si el a inteles asta de la bun inceput)
    8. Intr-un fel similar, Dumnezeu a oferit o cale de salvare pentru intreaga omenire prin Fiul Sau Isus Cristos. Esti dispus sa urci la bord sau vei pierde barca?

    1. Nu vad nicio paralela intre personajul vechi testamental Noe si Isus din Evanghelii, mai degraba o mare discrepanta. Isus prefera sa moara el decat intreaga omenire, in timp ce Noe e preocupat sa isi scape pielea. Noe a ajutat la distrugerea omenirii, Isus la castigarea ei.

    2. Tim, încă odată îți spun pentru ultima oară(!), de data asta pe limba ta: NU ACCEPT COMENTARII NEPOLITICOASE PE BLOGUL MEU. De aceea te-am moderat. Respectă-ți partenerul de discuție, chiar dacă nu e de aceeași părere cu tine. Poți? Dacă nu … PA.

  2. Dyo, uite ce spune un prieten de-al meu despre film. Eu zisesem că e lipsit de logică, printre altele.

    „Da nu de lipsa de logica, dimpotriva, imi pare ca are una, dar inversata, rasturnata: gradul de decenta, moralitate, etica, inteligenta, puritate, etc, merge invers decat in Biblie, scade pe masura ce urci in ierarhia fiintelor: de la animale, cele mai pure, inocente etc. la om, debusolat moral, buimac, mai mult animalic – in sens rau – decat animalele (aici iar am vazut o inversare, in sensul ca adultii sunt mai adolescenti si zapaciti la cap decat adolescentii, care au totusi o umanitate mai robusta, capabila de rezistenta la fanatismul orb , crud, inuman al parintilor) la fapturile ceresti, de o uratenie grotesca, diforme si fizic. si moral, si culminand cu Creatorul, care ar fi Raul absolut, implacabil.

    El „poate” ucide copii oameni etc. de-a valma, pe cand Noah, cu ultima licarire de umanitate nestrivita inca de supunere zice „I can’t do that”. Asta mi se pare sensul filmului, plus un fel de eco-evanghelie, despre grija fata de natura si animale. Deci am iesit cu o stare ambigua, de confort si disconfort.”

    1. O fi lipsit de (inconsisstență) logică, nu zic … dar se poate discuta despre el, chiar foarte bine, teologic. Am văzut asta și cu colegii mei de la școală.

      1. Eu am enunțat în articolul meu trei idei teologice propuse de film. Din ce categorie fac ele parte: sunt puncte minus teologice ale filmului sau vag-pozitive? Răspunsul tău este și al meu, promit să nu te contrazic. Nu poate ieși balanță echilibrată, pentru că sunt trei. 😉
        Îmi pare rău, în articolul tău am identificat doar minusuri. Dar poate că celelalte erau prea vagi, de aceea am întrebat.

      2. Aha, acum am înțeles. Sper că răspunsul la întrebare va veni odată cu publicarea celui de-al doilea articol, aflat în lucru chiar acum.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s