Sunt ieri ce-am fost încă de mâine (4) – ed.2


Primele trei părţi pot fi citite AICI 1, AICI 2 şi AICI 3.

Nu cred că se poate vorbi despre iubire la trecut. Este adevărat că gramatica limbii noastre ne oferă compromisul unor timpuri trecute; putem spune am iubit, presupunând, aşa cum am învăţat la şcoală, că este vorba de o acţiune la timpul trecut, încheiată deja. Gramatica, asemeni geometriei, ne spune că anumite construcţii sunt posibile: ea nu poate însă să ne certifice semnificaţii. Eu cred că, cel puţin în acest caz, ea, gramatica, îşi dovedeşte limitele în faţa conţinuturilor pe care propoziţiile, frazele și construcţiile gramaticale încearcă să le transmită în comunicare.

A mânca este un verb care merge fără probleme la un, să zicem, perfect compus. “Am mâncat.” Era un măr pe masă iar acum nu mai este acolo, dovadă că verbul a mânca poate exprima fidel la un timp trecut o realitate incontestabilă, posibilă, de bun simţ. La fel stau lucrurile cu am scrisam cititam votat …

Cu iubirea lucrurile stau altfel. Spui: am iubit. Ca şi cum ai putea încheia iubirea, ai putea trage la un moment dat o linie şi să concluzionezi că ai împlinit-o, că ai consumat acea iubire aşa cum se consumă un fruct sau cum se citeşte o carte. Ceva nu merge aici: iubirea de ieri, prin încheierea ei, colapsează în ea însăşi, asemeni unei găuri negre, negându-şi prin asta propria-i esenţă.

(Asta îmi aduce aminte de un slogan din Piaţa Universităţii din 1990, adresat lui Iliescu: “Ce-ai iubit în tinereţe, n-o să uiţi la bătrâneţe.”. Corect, nu-i aşa?)

“Iubirea nu va pieri niciodată” ne spune Apostolul în a sa primă epistolă trimisă corintenilor. De regulă înţelegem că se vorbeşte despre o iubire abstractă, despre un obiect cu esenţă proprie, obiectiv, independent realității ființei. Nimic mai trist decât să credem aşa ceva. Iubirea e în noi, dacă o avem într-adevăr. Ea există prin simplul fapt că iubim. Ea nu va pieri niciodată din inima lui Dumnezeu, iubitorul de oameni, căci primeşte veşnicie din veşnicia Lui. Ea nu va pieri niciodată în cel ce iubeşte într-un prezent continuu, aflat în părtăşie cu Cel fără de început şi fără de sfârşit. Iată de ce creştinul nu poate spune niciodată am iubit.

Frângerea unei iubiri – presupunând prin absurd că am putea vorbi despre aşa ceva – ar trebui să însemne şi frângerea celui ce pretinde o astfel de grozăvie. Iubirea te leagă de o persoană cu lanţuri ce îţi sunt peste puteri în ale le zdrobi. Iar tu, după ce ai iubit, o iei de la început şi spui că iubeşti din nou. Pesemne că îţi arde de glume.

Iubim la timpul prezent. Continuu. În caz contrar, vorbim despre simple emoţii trecătoare, superficiale, aidoma răcelilor de primăvară. Iubirea este impermeabilă curgerii timpului, incapabilă să îmbătrânească sau, asemeni lui Benjamin Button, să devină tot mai tânără.

Dacă este adevărat că ne trăim în plinătate omenia datorită faptului că iubim – căci fără de iubire suntem nimic, asemeni apostolului Pavel – atunci ne-ar prinde bine să înţelegem că veşnicia noastră are culoarea veşniciei iubirilor noastre. Iubeşte-L pe Dumnezeu şi vei creşte în asemănare cu Fiul Său. Iubeşte oamenii şi vei avea dreptul de a te considera om cu adevărat. Iubeşte dolarii şi viaţa ta va căpăta culoarea lor.

Nu uita însă că fiecare dintre aceste iubiri poartă cu sine o eternitate în timp, nemărginite orizonturi în spaţiu şi nemăsurate provizii de suferinţă. Cu o mică diferenţă aici: vom putea spune odată, cu încredere şi cu bucurie deopotrivă, fără teama de a greşi în vreun fel: am suferit. Acţiune petrecută în trecut, încheiată.

Anunțuri

Un gând despre “Sunt ieri ce-am fost încă de mâine (4) – ed.2

  1. Aici as avea ceva de spus : iubire – trecut , prezent si viitor , prezent continuu … Poate ea mintea umana sa cuprinda aceasta realitate transcendenta si sa spuna iubesc , avand in vedere ca experienta trecutului ii da cu adevarul peste nas iar viitorul e asa cum e , nu cum am vrea noi sa fie ! Noi doar trebuie sa fim raportati doar la noi insine iar atunci poti sa spui cu o sinceritate de copil : – Imi doresc sa iubesc , ma straduiesc sa iubesc iar pe tine nu te iubesc cum mi-as dori sa te iubesc , dar ma straduiesc ! Numai bunul Dumnezeu stie cat si cum …. Eu doar voi putea sa spun inainte de-a ma petrece din aceasta lume : – Am iubit !!! Confirmarea mi-o da linistea din suflet cu care ma petrec dincolo de existanta …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s