Transcendență


Te invită să stai la fereastră. E fereastra altuia, o fereastră deschisă către o lume în plină mișcare, totuși încremenită în aceleași ritmuri, rostogolită în aceeași albie de fapte, vorbe și decoruri. În fața ta, trecători grăbiți, eroii își poartă pașii către orizonturi confecționate manual, deasupra cărora soarele răsare uniform, după norme. Cei mai mulți dintre ei te ignoră, se comportă de parcă n-ai exista, deși cei ce le animă dorințele îți intuiesc existența. La tine s-au gândit când au creat toate astea. Ca niște oameni care nu cred nimic, dar speră totul. Sunt niște agnostici care se mulțumesc cu plăcerea de zburda printr-o lume în care nimic nu e întâmplător …

Uneori, însă, dar nu foarte des, imaginea devine neclară și nu mai poți desluși nimic prin geam. Își pierde transparența și devine oglindă. Te vezi pe tine, dar nu așa cum ești, ci cum ai putea fi. Câte oglinzi, atâtea dedublări ale ființei tale. În mai puțin de un deceniu ai toate șansele să construiești propria ta sală a oglinzilor, una numai bună pentru inimioara ta.

Trecutul crește în urma ta, pentru că toate cele văzute acolo s-au întâmplat deja. Nu există viitor, ci o permanentă regăsire într-un univers în care ai fost ales încă dinainte de întemeierea lui pe perete spre a-i fi devotat spectator, participant activ  – totuși, atât de detașat! –  la izbăvirea celor pierdute și la înfăptuirea unei glorioase răscumpărări a întregii adunări din deșertăciunea celor neprevăzute de zi cu zi. Viitorul nu îl vei găsi în fereastra aceasta; el așteaptă să-ți devină trecut în cea încă nezidită, doi metri mai la dreapta …

Când pleci, nu uita să arunci punguța din care ai consumat popcorn, împreună cu paharul de suc, în coșul de gunoi de la ieșire. Ochelarii poți să îi păstrezi.

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s