Jocul miturilor – God is not dead (2014)


Prima parte a articolului, AICI.

Integritatea mesajului

Încep prin a evidenția imaginea arhetipală pe care este clădit întreg scenariul, prin intersectarea diferitelor planuri ale acțiunii în evenimentul hierofanic constituit de concertul Newsboys; pe ea este așezată ideea de bază a filmului, anume că Dumnezeu nu este mort. Cu ea rămâi în memorie după vizionare. Este vorba de viziunea Apostolului Ioan, așa cum o citim în cel de-al șaptelea capitol al Apocalipsei:

Dupã aceea m-am uitat, și iatã cã era o mare gloatã, pe care nu putea s’o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbã, care stãtea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrãcați în haine albe, cu ramuri de finic în mîni; și strigau cu glas tare, și ziceau: „Mîntuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!”

(Apocalipsa 7:9-10)

Filmul încearcă să adune caractere reprezentative pentru neamuri, seminții și noroade cât mai diverse pentru a mărturisi un Dumnezeu viu, exact ca în viziunea ioanină. Fiind vorba de un demers imitativ, o actualizare a unui motiv ce ține de mitologia creștină (NU în sensul elenizat al termenului, de μύθος, de poveste inventată), practic el este un act ritualic, un gest prin care omul experimentează chiar acum o realitate care își are originea într-un moment și spațiu inaccesibile ființei sale, mult prea depărtate în trecut sau în viitor.

Personajele din God is not dead reactualizează prin acest grandios ritual al proclamării publice – e adevărat, folosind niște instrumente insipide precum SMS-urile – măreția căreia i-a fost martor Apostolul Ioan. Cred că acesta este unul din punctele tari ale filmului. În linii mari, finalul filmul își atinge scopul urmărit, fără a face un rabat vizibil la fidelitatea față de punctul de referință al hierofaniei.

Această calitate a filmului este eclipsată însă de felul în care autorii au pus în scenă un al doilea mit, cel al aducerii lui Dumnezeu sub scrutinul dreptei judecăți a oamenilor. Povestea este veche și apare îmbrăcată sub diverse forme, în contexte diferite. Nu numai în narațiunile ideo-creștine găsim ființe supranaturale supuse judecății omenești; de pildă, în mitologia greacă găsim zeități precum Atena, Afrodita și Apolo – ca să dăm doar câteva exemple – care au trecut prin așa ceva.

Revenind la Scripturi, se poate spune că trimiterea celor douăsprezece iscoade în explorarea Țării Făgăduinței (vezi istoria din Numeri 13-14) era în primul rând o judecată asupra lui Dumnezeu (chiar dacă El Însuși a inițiat procesul). El i-a adus pe Israeliți acolo. El le-a descris țara. El a promis și cucerirea ei. Iar când au venit cu verdictul, cele zece iscoade nu au făcut altceva, în fapt, decât să-L judece pe Dumnezeu pentru ideea foarte proastă pe care a avut-o cu acest exod, să conducă un întreg popor spre pierire în pustie. Rezultatele judecății lor au fost foarte costisitoare, lucru vizibil în istoria ulterioară.

Totuși, istoria care ”ține” cel mai bine ca mit (din nou, mai bine repet: nu în sensul de istorie neadevărată, ci de istorie cu semnificație sacră) pentru povestea din filmul nostru – suficient de profundă pentru a constitui în sine o propunere de hierofanie în film – este alta, una mult mai apropiată în caracter și în miză de povestea lui Josh: este vorba de cuvântarea Apostolului Pavel în Areopagul atenian. Josh este un Pavel al zilelor noastre, pledând în fața unei lumi academice ostile cauza unui Dumnezeu foarte puțin cunoscut, mort pentru ea.

Deși asemănătoare în mai multe privințe, cele două istorii diferă prin verdictele pronunțate: în timp ce Apostolul Pavel a fost scos oarecum pe ușa din dos a sălii de judecată, mărturia sa fiind respinsă de cei mai mulți dintre înțelepții atenieni, ”jurații” din campusul american îi acordă, într-o glorioasă unanimitate, câștig de cauză lui Josh. Este nevoie să privim mai îndeaproape acest triumf, mai ales că el asigură sarea și piperul întregii povești a filmului.

Să recunoaștem un lucru de bun simț, anume că Josh n-a dovedit existența lui Dumnezeu (el admite, de altfel, că acest lucru nu se poate face), ci faptul că „ipoteza Dumnezeu” nu este incompatibilă cu știința și cu rațiunea bine cumpănită. Ca să fim și mai preciși – iar în astfel de discursuri precizia este esențială – el trebuia să demonstreze că Dumnezeu nu e mort. Iar afirmația ”Dumnezeu este mort”, în termenii profesorului, însemna că pur și simplu El nu a existat niciodată, că este o invenție omenească menită să răspundă unor întrebări care depășeau capacitatea de înțelegere a oamenilor din vechime.

Cum argumentezi că Dumnezeu nu este mort? Fără îndoială că provocarea este suficient de palpitantă pentru a asigura tensiunea necesară unui film, spre a-i ține treji pe spectatori până la final. Nu intru în argumentație, trebuie să vedeți filmul. Veți recunoaște argumente clasice, destul de cunoscute, pe care poate le-ați mai auzit, mai ales dacă ați urmărit pe youtube dezbateri în medii academice dintre creștini și atei sau agnostici.

Ceea ce mă interesează este construcția discursului cinematografic, menit să încerce a ne furniza întâlnirea divină odată cu pronunțarea verdictului. Se dovedește faptul că profesorul nu este un ateu veritabil: el îl urăște pe Dumnezeu, afirmându-I tocmai prin asta existența pe care i-o contestase în tot acest timp. Un truc ieftin avocățesc, pe care l-am mai văzut în A Few Good Men (1992), probează absența unui caz din partea ”procuraturii”. De aceea verdictul dat de studenți este nerealist și utopic; el sparge balonul integrității filmului în transmiterea mesajului și pulverizează mitul paulin. În mod normal, trebuia ca ”înalta curte” să declare nepronunțare asupra cauzei din lipsă de probe. Asta pentru că – vă mai amintiți, sper – tocmai am stabilit că în acest film Dumnezeu este viu în cei ce cred în El. Or studenții noștri …

Dacă ați rămas cumva cu impresia că Josh tocmai a convertit un întreg amfiteatru de studenți, e cazul să vă dezumflați repede, căci singurul care apare acolo făcând proba unei întoarceri la Dumnezeu este simpaticul student chinez. Deși filmul nu sugerează acest lucru, din felul triumfalist în care este redată scena verdictului – cu studenții proclamând deschis nu un verdict per se, ci taman mesajul filmului – nu ar fi fost deloc aiurea să credem că toți acei studenți s-au dus în acea seară la concertul Newsboys și au devenit creștini. Dar așa ceva se întâmplă numai în filme. Și acolo … extrem de rar.

Să fie asta o tardivă răzbunare a realizatorilor filmului pentru aparenta înfrângere a lui Pavel din Areopag? Tocmai într-un spațiu în care domnește necredința să fie recunoscut faptul că Dumnezeu nu a murit, că încă mai are sens să vorbim despre El? Ispita e mare, trebuie să recunoaștem.

Eu cred că realizatorii lui God is not dead au ratat o șansă imensă, aceea de a face un film curajos pe o temă cât se poate de actuală. Un verdict lăsat în nepronunțare ar fi menținut câteva punți de dialog reale între creștini și sceptici pe tema relației dintre credință și știință. Așa, spectatorul netrecut pe la biserică simte că a fost păcălit, că pe un fond sonor bine temperat – asemănător în nuanță și efect cu cel din finalul lui Dead Poets Society – îi sunt fluturați laurii unei false victorii. De data asta elevii nu se mai urcă pe mese de dragul unui om pe care îl prețuiesc, ci proclamă un mesaj profund despre un Dumnezeu pe care nu îl cunosc, pe care l-au lepădat fără să clipească în primele secvențe al filmului. Nu-mi vine să cred așa ceva, cum nu-mi vine a crede nici destule dintre cele văzute filmele cu Cichi Cian …

Ce să-i faci. Sunt convins că filmul a fost pe placul finanțatorilor lui. Nu este un film de autor, în care un caracter puternic, curajos și vizionar să își poată permite zidirea unor portițe neferecate în mesajul său principal. De la vizionarea lui God is not dead nu se pleacă cu nedumeriri, ci cu certitudini. Filmul este o parabolă, în ciuda faptului că unele procedee folosite sunt inadecvate genului, și trebuie tratat ca atare, pentru a rămâne cu ceva vrednic de neuitare din el.

Dar – mai știi? – poate că de aia au dat verdictul în felul acesta, pentru a-i face filmului și o continuare, cu povestea de la Curtea de apel. Dar cine să ceară recursul?

Reclame

Un gând despre “Jocul miturilor – God is not dead (2014)

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s