Risipitorul


Ce risipește?

Ce nu îi aparține.

Darul bucuriei.

Așteptările.

Plecat departe, devenit un proscris, risipitorul nu mai are așteptări. Le-a cheltuit pe toate. Schimbă speranțele de mâine pe certitudinea momentului și, pentru că necazul zilei de mâine îl urmărește fără preget, investește în uitare. Apoi, privește în jur, să vadă dacă mai e cineva pe lumea asta în așteptarea lui. S-ar putea, dar e departe …

Cel rămas acasă e și el departe, cu prietenii. Trăiește și el cu amărăciunea de a-și fi îngropat așteptările în visul altuia; nici măcar așteptarea, în bucurie, a rodului muncii sale pline de abnegație n-o mai are. E criză de speranțe în lume.

Risipitorul – oricare dintre ei, tot una e – gândește ca un ateu. Pe ateu nu îl așteaptă nimeni, nu îl cheamă nimeni. El este cel care pretinde onorarea unei așteptări a nimănui, de nicăieri, despre care știe că nu va fi împlinită. Niciodată.

Risipitorul așteaptă. Dar nu mai are așteptări.

Asta-i certitudinea lui, restul e religie …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s