De la The Hobbit 3, pe calea măreției în cele mărunte și puține …


Un film cu un scenariu subțirel – o cronică a unei mari bătălii, cam asta a fost tot – dar presărat cu destule momente emoționante, menite să inspire în privitor reflecții asupra unora valori tot mai puțin credibil reflectate de cinematografia contemporană, precum devotament, curaj, iubire necondiționată … Bătălia, prin ea însăși, se erijează în context, într-un peisaj capabil să care găzduiscă în albia unor orizonturi fluide, condiționate de dinamica raportului de forțe între opozanți, o istorie nu lipsită de suspans. Sunt momente în care simți emoția celor de acolo, fie că e vorba de speranță și de bucurie, fie de cruntă deznădejde și sinceră dezamăgire.

Chiar și așa, fără a fi solicitat prea mult de curgerea faptelor, m-am lăsat furat de două impresii de fond, achiziționate pe retină taman din freamătul și zbuciumul încleștărilor de pe câmpul de bătălie. Nu vi le menționez pentru a vă dovedi cum știu eu să descopăr câte o lecție după fiecare colț de uliță, ci pentru a exemplifica felul în care unele imagini transced, inexplicabil, domenii de reprezentare a realității care nu par să aibă prea multe legături unul cu celălalt. The Hobbit nu este singurul film în care aceste impresii / imagini apar deslușit, însă parcă niciodată până acum ele nu mi-au fost atât de limpezi zugravite înaintea ochilor.

Excesiva dibăcie în luptă a celor care s-au pus în slujba dreptei cauze

Ai observat, nu-i așa? Un gnom care abia îi ajunge la bărbie (cu mâinile ridicate) unui orc luptă și biruie împotriva a șapte dușmani în același timp. Hobiți care, deși nu sunt obișnuiți cu mânuirea săbiilor, țin piept unor namile ”profesioniste” în ale războiului. O trupă mică de viteji – sunt atât de puțini că deja ai ajuns să îi cunoști pe nume – ține piept unei oștiri în toată regula.

Apoi, nu e un secret: armatele care luptă de partea binelui sunt întotdeauna mai mici și mai rudimentar echipate decât cele care luptă de partea răului. Răul năpădește toată întinderea ecranului cu hidoasele-i odrasle: izvorăsc de peste tot în valuri și par să nu se mai termine. Nu-i nimic, cei ce luptă pentru dreptate, deși sunt mai puțini, vor avea parte de victoria finală. Garantat 100%!

Ne-am obișnuit să zicem că ”așa-i în filme”. Anumite fapte sunt ”trase de păr” pentru a spori efectul dramatic. Nu ne-ar plăcea să vedem filme în care binele învinge datorită avantajului numeric și a superiorității tehnicii de luptă de care dispune. Nu ne-ar fi de mare folos. Nu ne-ar fi inspira câtuși de puțin, nici pe cei mari, nici pe cei mici, un David mușchiulos și bine antrenat, ca Stallone sau ca Schwarzenegger, învingând un luptător ceva mai răsărit din armata filisteană.

Ar fi păcat să nu zăbovim puțin asupra semnificațiilor acestui construct narativ, să rămânem cu impresia că e vorba de un simplu clișeu cinematografic. De regulă, el scoate la iveală o realitate camuflată de aparențe înșelătoare sau, cel mult, din sfera posibilului. Ne revelează limitele umanității noastre: ”Cred că uneori este foarte uman cel care nu-și poate imagina că cineva poate face lucruri inimaginabile.” (Alan Turing în The Imitation Game) Nu credem că un Goliat poate fi învins cu o praștie, că un gnom poate bate șapte orci odată sau că o fătucă oarecare poate îngenunchia în instanță ditamai corporațiile dolodora de parale și de avocați. Cu toate astea, sunt poveștile care ne inspiră: suntem atrași de ele, ne fascinează, dar, în același timp, suntem îngroziți de implicațiile lor. Locul lor este pe eran, nu în viețile noastre normale.

Potențialul hierofanic[1] al acestei imagini este imens. Ni se oferă o suprapunere a unor contraste[2], care nu încetează să ne captiveze: slăbiciune, și totuși o tainică putere stă gata să izbucnească din ascuns, aparența deznădejdii, alături de o supranaturală încredere într-un final glorios, îndoială … împletită cu o credință care mută munții, frumusețe fragilă și grozavă mânie deopotrivă, o exterioritate deloc încurajatoare, care ascunde un izvor lăuntric copleșitor în frumusețe și slavă … și aș putea continua în acest fel mult și bine … Sorbim din cupa acestei paradigme film după film, pe lângă The Hobbit și Lord of the Rings: Kingdom of Heaven, The Last Samuray, Erin Brockovich, Gladiator, Braveheart, 300, Avatar, Star Wars – The Return of Jedi, Schindler`s List, The Imitation Game, Independence Day sunt doar câteva titluri care îmi vin în minte acum, în care acest paradox al întâlnirii unor contraste în același loc și în același moment al existenței unei realități deloc promițătoare iese în evidență într-un fel sau altul.

Apoi: dragostea biruie o sumedenie de dușmani, ai îndoielii, ai neiertării, ai lenii într-ale purtării de poveri. În plus, e invincibilă.[3] E asemeni jumătății de om care cu sabia în mână face prăpăd între orcii însetați de sânge și de nelegiuire. E slabă, fragilă, riscantă, proastă, naivă, indestructibilă.

Desigur, unii dintre voi vă veți fi gândit deja la Hristos, Cel singur și năpădit de cuie și de batjocuri pe o cruce înălțată pe un deal obscur de la marginea unui insipid orășel antic aflat sub ocupație romană, cu toate astea mai puternic decât orice lanț al robiei păcatului, devenit Alfa și Omega existenței fiecărui credincios care a simțit în propria-i viață atingerea … Dacă ați făcut-o n-ați greșit, pentru că toate celelate izbucniri ale cerului între noi, de acolo își încep curgerea …

(și altădată)

[1] Mă refer aici, în sens larg, la capacitatea unui obiect de a facilita accesul spre o realitate tainică (sacră), transcendentă banalului cotidian

[2] În alte cuvinte, coincidentia oppositorium, concept folosit și de Mircea Eliade în studiile sale asupra experienței sacrului

[3] Vezi 1 Corinteni 13:7-8

Anunțuri

2 gânduri despre “De la The Hobbit 3, pe calea măreției în cele mărunte și puține …

  1. In acord deplin cu cronica mai sus prezentata a acestui film. Daca scenariul e cam subtirel, cred ca de vina e tocmai faptul ca e creatia nu a lui Tolkien, ci a scenaristului. Daca nu ma insel – am citit Hobbitul cand eram mult mai tanar – aceasta a treia partea a seriei Hobbit nu mai are aproape nici o legatura cu cartea…

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s