teologia-cinema


Citesc zilele acestea o carte despre gândirea-cinema, despre acea deprindere a intelectului de a gândi în timp, de a lăsa ideile să curgă în albii adâncite sub privire noastre, de a trăi într-un paradox reflecție-trăire, fără a le putea deosebi pe una de cealaltă …

Scuzați derapajul; mai încerc odată, da capo: citesc din cartea lui Cezar Gheorghe[1] despre alunecarea – adesea involuntară – înspre filosofie a celor care încearcă să priceapă și să explice discursul cinematografic. De fapt, citându-l pe Deleuze, autorul ne amintește că ”toți criticii de film, cei mai mari cel puțin, se trezesc filozofi în momentul în care își propun să realizeze o estetică a cinematografului”. Se pare că datorită caracterului său, în special al faptului că realitatea pe care ne-o oferă discursul cinematografic este una în mișcare, lumea filmului a impulsionat și influențat felul în care filosofia a început să se ocupe de mișcarea în gândire. Tot mai mult se vorbește în analiza artei cinematografice despre o fenomenologie a interpretării filmelor și despre nevoia de a lua în considerare mai mult ca oricând până acum experiența vizionării. Paradoxul pe care orice film ni-l așterne înainte, acela de a fi concomitent realitate consfințită (”predestinată” de la facerea filmului)  și realitate trăită (care poate fi alta, la vizionări diferite ale aceluiași film), rămâne deocamdată pentru omul contemporan pretextul comod și plauzibil pentru a-și accepta captivitatea în fața pretențiilor fabricii de vise de a vorbi cu dreptate: ”Cinematograful este adevărul de douăzeci și patru de ori pe secundă” (Godard).

Devine interesant de observat cum se vede acest lucru dinspre teologie. Este teologia dispusă să facă efortul de a observa mișcarea ideilor și conceptelor sale specifice, sau ea își asumă în principal menirea apologetică și, eventual, de a păstra în aceleași albii dogmatice reflecția religioasă, cât mai puțin alterată de mersul vremurilor? Îmi pare că aici teologul are o misiune ingrată: luptă pentru păstrarea credinței dată sfinților odată pentru totdeauna, dar trăiește acum, alături de alții ca el, pe un câmp luat cu asalt de o tot mai intimidantă armată a celor care deja pretind că au atins cerurile cu mințile lor.

Astfel, una dintre cele mai greu de gestionat iluzii ale sale este aceea că el poate face abstracție de propria sa viață în timp ce buchisește paginile Scripturii pentru a cerceta Viața care a fost arătată în vremurile apostolice. E ispitit să uite că nu poate cerceta Cuvântul fără a se lăsa atins de el, că interpretarea – asemenea vizionării unui film – este un fapt de viață, nu un proces mecanic. Pentru a privi înăuntru, el trebuie să facă o incizie, adică ”să altereze” obiectul studiului său în feluri pe care nu le va putea niciodată contabiliza pe deplin.

Cercetăm un Dumnezeu cu mult mai mare decât cuvintele ce-L descriu, un Dumnezeu temut și frumos, același și totuși altfel în atingerea-I. Nici pietrele, nici imaginile, nici cuvintele nu ni-L dau: doar Duhul Său poate face asta. De aceea, ca mărturisire, teologia însăși nu poate fi decât vie, în mișcare. (Mi-aduc aminte, când l-am întrebat pe Fiddes despre asta, că el mi-a pus în cârcă paradoxul reflecției teologice contemporane, în frumoasa ei înțelepciune: fără a cădea vreodată în relativism, se redescoperă pe sine omului în cuvintele cele mai potrivite pentru a-i lumina pe cei ce însetează după Dumnezeu – evident, am parafrazat.)

Ș-atunci revin, reformulez și mă gândesc ce subiect fain ar fi acesta într-o lume care ar privi cu atenție nu doar la ceea ce izbește ochiul, ci și la substanța culturii în care trăim: cum ne provoacă filmele să gândim teologic? Mai crede cineva în ziua de astăzi că poate buchisi Scripturile într-un mediu aseptic, protejat de ”zgomotele de fond” ale culturii în care trăiește? Care sunt adevăratele omilii ale zilei? Este oare islamul marele dușman al civilizației occidentale sau căderea tot mai accentuată a vesticului – creștin sau ateu, nu importă – în virtual? Câte rugăciuni pe zi este adevărul?

[1] Cezar Gheorghe, Gândirea-cinema (București: Cartea Românească, 2014)

Anunțuri

Un gând despre “teologia-cinema

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s