Împreună, atât de departe … Bach – Brandenburgic 5, partea a II-a


O piesă muzicală fascinantă în austeritatea ei melodică. Sugerează acel freamăt al distanțelor dintre astre care se revăd ocazional pe orbita aceluiași Centru, apoi iar se îndepărtează … Este multă singurătate, dar și armonia unei relații care transcede formele într-o expresie pură, intangibilă …

Avem de-a face, cred, cu una din rarele pagini ale muzicii lui Bach în care muzica nu trăiește prin ea însăși: chiar și atunci când o fredonez în minte, simt instrumentele, vocile lor distincte; deși – alternativ – cântă același lucru, ele nu transmit aceeași emoție.

Culoarea singurătății și monotonia curgerii printre pâlcuri de căutători ai liniștii care transcende fluxurile de postări și de distribuiri pe o rețea care ar face bine să moară mai des dintre noi; bucurie mocnind sub aparența unui incurabil abces de sobrietate puritană, ca-n portretele acelea ale lui Rembrandt.

Restul e armonie. Nu cea a lui Bach, inegalabilă, ci urma lăsată de muzica lui pe retina inimii tale …

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s