Împreună, atât de departe … Bach – Brandenburgic 5, partea a II-a


O piesă muzicală fascinantă în austeritatea ei melodică. Sugerează acel freamăt al distanțelor dintre astre care se revăd ocazional pe orbita aceluiași Centru, apoi iar se îndepărtează discret. Este multă singurătate, dar și armonia unei relații ce transcende formele într-o expresie pură, intangibilă …

Avem de-a face, cred, cu una din rarele pagini ale muzicii lui Bach în care muzica nu trăiește prin ea însăși: chiar și atunci când vreau să o fredonez în minte, simt instrumentele, vocile lor distincte. Deși – alternativ, într-o sfântă rânduială – cântă același lucru, ele nu transmit aceeași emoție.

Culoarea singurătății și monotonia curgerii printre pâlcuri de căutători ai liniștii care transcende fluxurile de postări și de distribuiri pe o rețea care ar face bine să moară mai des dintre noi; bucurie mocnind sub aparența unui incurabil abces de sobrietate puritană, ca-n portretele acelea ale lui Rembrandt.

Restul e armonie. Nu vorbesc despre cea a lui Bach, inegalabilă, ci despre urma lăsată de muzica lui pe retina inimii tale …

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s