În șase zile, oameni buni. Așa scrie în Carte[1], așa mărturisesc. Îmi e imposibil să explic o mulțime de lucruri cu privire la Creație, admit că pot să am (pre)concepții greșite în anumite privințe; totuși, acest punct de plecare este nenegociabil. Toate pleacă de aici.
M-a pus serios pe gânduri pisica lui Teofil. M-am gândit, în primă instanță, că dacă atâția specialiști într-ale reflecției teologice au o părere destul de tranșantă pe subiect, răspunsul cu privire la vârsta pământului ne este, măcar în linii generale, la îndemână. Aproape că aș le-aș da dreptate acestor teologi și apologeți, numai că sunt câteva iremediabil nerezolvabile nedumeriri care îmi boicotează atașamentul față de aceste concepții menite, printre altele, să păstreze mărturisirea credinței creștine într-un status încă acceptabil de competitivitate pe piața ideilor (post)moderne.
În acest episod, voi da glas unei prime întrebări existențiale: cine a ținut cronometrul în mână?
Vreau să zic, până la facerea omului, cine a măsurat durata unei zile? La fel de important: de unde? Teoria Relativității ne dă dureri de cap (deși eu zic că s-ar putea construi paradigme zăpăcitoare în această privință plecând și numai de la mecanica clasică). Între altele, ea ne spune că timpul nu trece la fel peste tot; contează unde te afli cu cronometrul tău atunci când măsori durata unui eveniment. Care este reperul în acest Univers, recunoscut, cel puțin deocamdată, ca fiind privat de existența unei axe absolute timp-spațiu, pentru evidențierea celor șase zile ale Creației? Încă din vremea lui Arhimede omenirea a înțeles că totul e în mișcare, că nu există nici un punct fix în Univers. Singurul care este de neclintit în măreția-I copleșitoare e Însuși Creatorul, însă destul de repede citim și despre renunțarea Sa la acest privilegiu al nemișcării[2]. E rezonabil să presupun, atunci, că orice evaluare spațio-temporală a unui eveniment, făcută prin mijloace omenești, e cu totul relativă. Mai trebuie luată în calcul – chiar dacă nu ne va plăcea, poate – și gravitația, favorita lui Hawking. N-avem habar cum a folosit-o Dumnezeu în Creație. Din pricina ei, clipele și veacurile se îmbină prin negura constelațiilor în moduri pe care nici o minte luminată a acestui veac nu a reușit să le descâlcească. Gravitații, constelații, găuri mai mult sau mai puțin negre, o lumină mult prea lentă pentru a cuprinde în timp util întinderea Creației: iar unii dintre voi îmi ziceți că au fost fo` cinșpe` miliarde de ani, alții că doar șase zile absolute, bătute pe muchie. Serios? După al cui calendar?
Dumnezeu ne-a oferit unul. Pentru El – singurul care ne-a lăsat o mărturie cu privire la aceste lucruri petrecute înainte de intrarea noastră pe scena istoriei – toate s-au petrecut în șase zile. Cât de lungi vor fi fost aceste zile pentru un (ipotetic) observator de pe Centaurus A[3] nu mă întrebați, căci nu știu să vă răspund.
Nu am înțeles niciodată cum ar putea măsura cineva timpul necesar derulării unui eveniment anterior nașterii sale, fără a avea acces informații de încredere obținute din exterior, de la cineva care a făcut deja acea măsurătoare. Știința istoriei se bazează pe interpretarea datelor furnizate de înaintași. Așa se procedează corect. Din câte știm, nu avem înaintași care să fi observat primele cinci zile ale Creației. Cum putem vorbi despre felul în care a curs timpul atunci?
Mai avem la îndemână, veți zice, metodele de datare științifică, interpretarea atâtor date culese de aproape și de departe, folosind microscoape și telescoape. Se pare că măcar ele reușesc să afirme vârste ale unor obiecte care au existat înaintea noastră pe pământ sau în spațiu. Remarc însă că toate se bazează pe aceeași tacită presupoziție, cea pe care o pun astăzi sub semnul întrebării aici: că timpul a curs dintotdeauna la fel, peste tot. Da, timpul pare să curgă în același ritm pe pământ, de o bună bucată de vreme; nimeni nu poate garanta că lucrurile au stat întotdeauna așa. În afara unei prezențe care să-i consemneze curgerea, paradoxal, nu putem vorbi despre timp. Nimeni nu poate spune cât durează o partidă de fotbal disputată fără jucători, fără arbitri și fără spectatori.
Nu-mi rămâne, deocamdată, decât să mă mir și eu, alături de Lucian Boia, de siguranța cu care oamenii pretind că știu mai multe despre primele trei minute ale Universului – și, aș adăuga eu, despre orice alt eveniment care precede istoria propriu-zisă a omenirii – decât despre moartea lui Kenedy …
… și să mă întorc de unde am plecat. Oricine mă va întreba va primi din partea mea același răspuns, cu fermitate, dar și cu umilința celui care știe mult prea puține, deopotrivă: Domnul a făcut lumea în șase zile. El așa pretinde, iar eu sunt mult prea mic pentru a-L putea contrazice.
[1] Exod 20:11 – Cãci în șase zile a fãcut Domnul cerurile, pãmîntul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S’a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnã și a sfințit-o. (sublinierea mea)
[2] Genesa 1:2
[3] Galaxie apropiată de a noastră, aflată la ”doar” 10 milioane ani lumină distanță
dyo 
Imi place ca adoptati acest punct de vedere atat de hotarat. In plus, Teofil Stanciu preia in articolul sau anumite informatii false. De exemplu „batranul” Darby si in general fratii din Plymouth (William Kelly, C. H. Mackintosh, etc.) nu erau de acord cu teoria „pamantului batran” ci sustineau sus si tare ca nu avem niciun motiv sa nu luam literal cele 6 zile.
Și Teofil mi se pare hotărât, doar că scopul articolului său este mai degrabă informativ (nu discut acuratețea informațiilor, cine vrea poate să facă verificări, asemeni ție), în timp ce al meu implică un angajament a priori față de o anumită poziție. Mă bucur că n-am fost subtil … 😉
Cineva, un fel de mare inchizisionist freelancer, remarca de curând că emanaţi un ecumenism subtil. Mai subtilă chiar este nota de subsol nr. 3, probabil din categoria scientologitei cu apostaze cerebrale. Cum adică „10 milioane ani”? Poate de aici înainte, dar nici aşa nu scăpaţi prea uşor, pentru că lumina vine, nu se duce, cum ştia până şi Eminescu. Degeaba încercaţi să vă ascundeţi printre Martorii lui Dubii şi să convingeţi lumea că aţi devenit literalist bibliolatru, subtilitatea citită literal vă condamnă la subsol, acum şi într-un quatralion de ani după calculele mele relative.
Da, știu despre ce inchizitor este vorba, Domnul să aibă milă de el.
În ce privește nota 3, te rog să remarci – alături de inchizitori, deși nu cred că îi interesează astfel de aspecte – subtilitatea cu care am vorbit despre distanța dintre noi și acea galaxie, nu despre timpul în care lumina ei a ajuns până la noi. Sunt tare, nu? 😉
…distanta timp intre ioan8 si ionica8 tine de diferenta de litere intre inchizitor si inchizitorica…
Motivul pentru care Biblia spune ca lumea a fost facuta in 6 zile NU este unul STIINTIFIC. NU putem folosi istoria creatiei din Geneza ca punct de plecare in dezbaterile stiintifice, ca sa justificam faptul ca soarele ar avea doar mii de ani vechime sau ca pamantul ar fi mai batran decat soarele. Unii spun ca lumea a fost facuta in exact 6 zile literale, altii spun ca in miliarde de ani. Cartea Geneza NU poate fi folosita ca si criteriu stiintific in dezbaterea acestor chestiuni, din simplul motiv ca NU a fost scrisa cu acest scop. Dumnezeu NU a creat lumina, ziua si noaptea in 1-a zi a creatiei, ca apoi sa creeze soarele, luna si stelele doar in ziua a 4-a. NU ordinea zilelor in care sunt prezentate evenimentele este importanta, nici daca au fost exact 6 x 24 ore sau mii de ani. Mai precis, Dumnezeu nu are nevoie de 6 zile sa creeze tot ce exista, si apoi sa se odihneasca in ziua a 7-a, pentru ca s-a obosit. El este Atotputernic si poate crea totul intr-o secunda, prin Cuvantul sau. Nici nu oboseste. Nici nu are nevoie de odihna. Multi interpreteaza ca „batranul” Dumnezeu a obosit dupa atata munca si truda. Absurd!
Istoria creatiei din Geneza urmareste alt scop. Moise incearca sa explice poporului evreu motivul pentru care trebuie sa tina a 7-a zi de sabat, sa nu lucreze si sa o dedice doar Domnului. Ziua a 7-a este destinata sa fie sfanta si inchinata doar lui Dumnezeu. In acest context, el descrie un intreg sir de evenimente, pe care astazi il cunoastem ca „cele 6 zile de creatie”, ca sa termine prin faptul ca insusi Dumnezeu s-a odihnit in a 7-a zi. Deci, evreii trebuie sa se odihneasca in ziua a 7-a si sa o inchine doar lui Dumnezeu. Nimic stiintific, nimic mai complicat de atat.
Mie mi se pare că atunci când Moise scrie ”Cãci în șase zile a fãcut Domnul cerurile, pãmîntul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S’a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnã și a sfințit-o.” el nu scrie cuvintele sale, nici nu explică ceva anume, ci reproduce întocmai ce îi spune Dumnezeu. Cuvinte care se primesc cu Da și Amin, fără alte comentarii. Dacă Dumnezeu zice că a făcut lumea în șase zile, apoi șase sunt.
În rest … sunt de acord cu ce spui, scopul Genesei este altul decât cel științific, numai că asta – din nou – nu cred că ar trebui să ne conducă cu necesitate la o mitizare excesivă a caracterului primelor două (trei?) capitole ale cărții.
Moise a scris primele 5 carti ale V.T., inclusiv Geneza si istoria creatiei. Toate acele evenimente au fost descrise cu scopul de a justifica dedicarea zilei a 7-a lui Dumnezeu. Saptamana din 7 zile a fost „inventata” mult dupa ce Dzeu a creat lumea. Iar Moise a folosit acest argument ca sa descrie cum Dzeu a creat lumea in 6 zile iar a 7a s-a odihnit, tocmai ca sa justifice dedicarea zilei a 7a.
In cartea Geneza exista multe lucruri pe care Moise a incercat sa le descrie in mod simplist, pentru a justifica si argumenta anumite aspecte pe intelesul oamenilor de atunci. De exemplu, istoria caderii omului in pacat este descrisa simplist, prin faptul ca omul nu asculta de Dzeu, mananca din fructul oprit, din copacul interzis, si este alungat din gradina Eden. Dar acestea sunt doar metode prin care, Moise incerca in mod simplist, sa explice razvratirea omului si alegerea sa de a se impotrivi lui Dumnezeu. Pomul vietii este folosit ca un simbol artistic, nu ca un pom literal. Lucrurile sunt putin mai complicate in realitate, dar Moise le-a descris intr-un mod foarte simplist, pe intelesul tuturor.
Desigur, acum fiecare este liber sa interpreteze si sa creada absolut tot cea ce doreste. 🙂
Mda. Şi Moise le-a dat evreilor ditamai lista de alimente interzise ca să trăiască sănătos, şi cele 10 porunci ca să întemeieze o societate bine temperată, ştiind că altfel nu vor putea crea mijloacele de producţie necesare pentru a extermina eficient populaţiile vrăjmaşe, cu care se aflau în competiţie pentru resurse. Poate ne mai spuneţi şi cum e cu Isus Cristos, genialul reformator care a prefigurat societatea de consum bazată pe pace socială.
Exod 20:9-11 Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
Aștept urmarea. Și (nici nu mă așteptam altfel 😉 ) mulțam fain că ai semnalat că tema textului meu e alta decât punctul meu de vedere vizavi de creație.
Dyo, este periculos sa adoptm o metoda de interpretare literala a Scripturii, de genul, „asa scrie, eu asa cred”.
Psalmul 2:7. Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut!
Acest text, folosit de arieni, ar putea fi inteles ca afirmând ca Hristos are un început, deci nu este vesnic, deci nu are o natura divina.
În acest caz, este necesar sa-l interpretam prin prisma teologiei crestine traditionale. În cazul Genezei, este important sa luam in considerare teoriile stiintifice moderne, fara a pierde continutul teologic a Scripturii.
În primul rând, Mihai, prin exemplul tău amesteci nițel lucrurile, în acest caz literatura poetică cu cea narativă. Trec peste asta și spun că indiferent de felul în care interpretează ereticii vreun verset anume eu cred că sunt dator să iau cuvintele Domnului în serios, așa cum mi s-au dat. Altfel, ce metodă de interpretare vom folosi pentru ”Să nu ucizi”?
În al doilea rând: cine a vorbit până acum despre vreo metodă de interpretare?
În al treilea: sugerezi cumva că teologia creștină tradițională va trebui să-și recunoască nevoia de reactualizare, sub presiunea descoperirilor științifice moderne? Nu că m-ar deranja neapărat ideea în sine, dar aveam impresia că ești ortodox …
Eu am atras doar atentia ca nu orice text al Scripturii trebuie luat literal. Chiar si în exemplul tau, „Sa nu ucizi” trebuie calificat. Când David l-a ucis pe Goliat, a încalcat oare acesta porunca? Nu vreau sa relativizez sau sa devin sofist, ci doar sa aplic ratiunea si sa folosesc interpretarile traditionale.
În ce priveste zilele creatiei, ele nu sunt subiectul unor dogme, si interpretarea lor este deschisa discutiei, mai ales în lumina astrofizicii moderne. Nu este vorba deci de o reformare a credintei crestine traditionale.
Daca te intereseaza subiectul, am postat recent un articol la http://despre-creatie.com/.
Mulțumesc, îl voi citi.
Scriptura nu are nevoie de stiinta pentru a fi interpretata. In primul rand pentru ca scopul ei este altul. Sunt de acord, poti avea ca preocupare gradul in care stiinta confirma cele scrise in Biblie. Dar Dumnezeu nu dezvaluie detalii stiintifice in cartea Sa. De acord si ca nu putem lua orice lucru absolut literal. Dar in felul acesta ce vom ajunge sa nu mai luam literal? Caderea in pacat a omului? Nevoia lui de pocainta si de Hristos? Unii au ajuns sa nu mai ia literal pacatul homosexualitatii …
ps 2 e explicat de pavel,,,astazi Te am nascut,, e vorba de invierea Domnului Isus in F.A.13 .33.fratilor nu de intrupare sau altceva,tare as fi curios daca d voastra sau cum sa va zic credeti ce zice pavel de acest psalm
32 Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
34 Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: „Vă voi împlini, cu toată credincioşia, făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David.”
35 De aceea mai zice şi în alt Psalm: „Nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.”
36 Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea.
Spun doar ca imi place ceea ce ai scris , ca , de ,,de consumat” , m-am ,,consumat” la Teofil pe blog … 🙂 Doamne, Doamne , cum incearca creatura sa-L ,,traduca” pe Creator … De neinteles pentru mintea mea ! Oare nu-si cunoaste omul limitele ???
…daca un an pentru reprezinta 365 de rotatii ale Pamintului in jurul axei sale…timpul nu este altceva decit distanta parcursa cu o viteza constanta fara sa te faci praf…
Foarte interesant subiectul!
Atrage foarte multe categorii de oameni, mai mult sau mai puţin (ori chiar deloc) credincioşi, mai mult sau mai puţin vehemenţi, nesiguri, nehotărîţi, toleranţi, pragmatici şi aşa mai departe. Pe mine m-au fascinat cele două articole (unul fiind despre o pisică indestructibilă şi altul despre ce trebuie să-i dăm lui Einstein şi ce lui Dumnezeu) pentru că m-au făcut să-mi pun probleme cu totul neaşteptate. Nu asupra a ceea ce ar trebui să zic în anumite momente, probabil insignifiante la scara oricărui fel de durată divină, după „Je suis”.
De exemplu: problema ritmului ca semn şi catalizator al vieţii, problema ciclicităţii pozitive (viaţă, lumină) şi negative (destrămare, revenire în punctul de plecare), a reperului alunecător mereu disponibil ca speranţă sau capcană a devenirii, problema nevoii de sincronizare, a rezonanţei, a evadării din tirania re-facerii urmînd pulsul desăvîrşirii, problema odihnei prin care se celebrează plusvaloarea şi a energiei constructive care se acumulează şi se eliberează progresiv, gradual, şi totuşi prin evenimente majore, uneori catastrofice. Şi altele, mai sunt.
Mă intrigă mai ales faptul că vibraţia, ciclicitatea, însăşi posibilitatea duratei, a măsurii şi mai ales a devenirii ce nu are sens fără repere în curgere dar nici nu poate subzista ca rod deplin decît în absenţa ciclurilor, toate par să aparţină Duhului şi să emane de la acesta în toată creaţia, fizico-chimică şi spirituală, alcătuind un covor roşu, înapoi şi înainte, de la El spre El şi despre El. Despre El, pentru că nu era neapărat nevoie de gradaţie (nu este echivalentă cu evoluţia! omul nu a fost făcut chiar în prima zi) şi paşi succesivi în creaţie, deşi e necesară în devenirea ulterioară a acesteia. Cum spunea un controversat personaj, Dumnezeu nu a vrut să pară magician, măcar pentru că a scos totul din pălărie în şase spectacole consecutive pe care le putem gîndi de o durată nepămîntească. E o extrapolare riscantă, clar. Mai ales pentru că zilele din Genesa sunt evident zile pământeşti, ca şi cum planeta s-ar fi învârtit pe atunci, sincronizată, în ritmul în care lumina şi întunericul pulsau în Duh, fiind, nefiind, fiind iară în tot ceea ce nu era El. Oricum, pentru cei cu aplecare spre subtilităţi inutile, Genesa pare să lase literalmente neclar dacă nu cumva suntem acum în ziua a opta ori poate a zecea a Creaţiei, măsurate după oscilatorul dumnezeiesc primar de până în Genesa 1-13, pentru că săptămâna de zile pământeşti apare de abia pe la capitolul 29, şi e măsurată după oscilatorul sistemului nostru solar. Care sigur că poate lucra cu un mutiplu sau submultiplu al frecvenţei divine, dar nu neapărat. (În electronică se practică uneori mărirea sau micşorarea frecvenţei ceasului unui sistem, pentru a se adapta la nestatornicia unui semnal extern, care-şi face de cap. Bietul semnal habar n-are că o putere superioară îi lungeşte sau scurtează „zilele”, ciclurile după care el ştie că a mai trecut o perioadă.) Un lucru e sigur: conform Luca 23:45, Matei 5:45 şi 13:24, acum, dintotdeauna şi pentru totdeauna, ciclul solar este sincron cu voinţa lui Dumnezeu, la fel sunt lumina şi întunericul, ba chiar însuşi ciclul întunericului va dispărea după porunca Lui, atunci când odihna va fi doar în lumină şi prin lumină.
Şi pentru că veni vorba de lumină: nu avem nevoie de o definiţie literală, cuantică, electromagnetică sau filozofică, ci duhovnicească a acesteia ca să înţelegem că domnul Bodiu Dionis doreşte să rămână în lumină, urmând învăţătura explicită a Domnului despre tot felul de lucruri din Genesa. Altfel ar fi amestecat planurile mult mai puţin subtil, şi evident cu totul advers luminii şi căldurii, şi am fi aflat literalmente ce părere au sufletul şi creierul dumisale despre vârsta cea întunecoasă, dar enervant de ştiinţific sau pseudoştiinţific determinată a Pământului. Ferice de cei care găsesc lumina şi ştiu s-o separe de întunericul în care o descoperă!
Iar Domnul ne-a arătat că Genesa se poate înţelege şi altfel decât literal, zicând că El este lumina lumii dar abţinându-se să spună că are vreo legătură cu pomul vieţii sau cu cel al cunoştinţei binelui. Asta dacă nu or fi sărit rânduri scribii, dar rezultatul net e acelaşi: El nu este o undă electromagnetică şi nici o plantă magică, nici vreun elf care se transformă în unul până la trei îngeri, dându-se peste cap, iar literalismul Genesei în care sigur e pomenit Isus Cristos e cam penibil de redus la pluralul „elohim”. Ce poate fi mai metaforic decât asta, să te declari lumină? Sau şi pe El îl stingem un pic, seara, înainte de culcare, ori îl ţinem sub obroc? Nu putem, Dumnezeu a zis să fie lumină în toate înţelesurile! Merge şi cu virgulă după lumină, ca să nu-i supărăm pe cei ce se simt luminaţi doar în condiţii gramaticale stricte. Dar şi dumnealor vor să rămână în lumină, chiar dacă se ţin după o lanternă, e adevărat, tot salvatoare.
Dyo, întrebări ca cea ridicată de tine aici sunt întrebări la care, ai dreptate, în ultimă instanță nu putem răspunde și poate nici nu trebuie să ne batem capul să răspundem în mod absolut. Totuși, relevanța lor merge ceva mai adânc decât în a declara simplu: „șase zile, zice Biblia, și asta este.” Dincolo de această întrebare sunt cele adiacente: ce fel de lume este lumea în care trăim? Care este natura creației și a revelației, și cum se raportează rezultatele investigării umane cu privire la creație la ceea ce este revelat în Scripturi? Ce înseamnă acestea pentru viața de zi cu zi? Etc. etc.
Fapt este că societatea contemporană își reglează standardele pe baza investigării proprii a lumii, nu pe ce „pretinde Dumnezeu.” Știu, știu, dă rateuri, dar cei ce zic că se bazează pe ce „pretinde Dumnezeu” nu dau rateuri? Sau, se învârte soarele în jurul pământului?
Cred, deci, că în ultimă instanță întrebări ca cea de mai sus nu pot fi evitate cu simpla declarație că Domnul pretinde că a făcut lumea în șase zile, și asta pune capăt discuției. Adică, pentru un credincios în viața lui privată, problema este relativ simplă, dar pentru credinciosul care trăiește integrat în contemporaneitate, nu chiar.
Oricum, după cum bați și tu, nici cu ce „pretinde Dumnezeu” nu este treaba chiar simplistă. Dumnezeu nu pretinde că lumea a fost făcută în șase zile de 24 de ore, nici că vârsta pământului ar fi relativ scurtă. Și în ultimă instanță, de ce s-ar cere o vârstă scurtă? Zece sau o sută de milioane de ani, la Dumnezeu, nu este o perioadă fffffff… scurtă?
Cred că Teofil are dreptate pe undeva. Generația copiilor noștri își vor regla standardele ca toată lumea, pe baza investigației umane, și dacă nu știm să o raportăm pe aceasta la revelație într-un mod convingător, s-ar putea să o sfârșească în confuzie totală. Cel puțin, trebuie să ne angajăm în dialog în mod competent.
Dragă Eugen, eu nici eludez nici nu minimalizez problematica în discuție: acesta este doar primul episod. Am ales totuși să fiu mai tranșant cu privire la cele șase zile pentru ca cititorul să știe de la bun început cu cine are de-a face. E ca și cum v-aș invita să vizionați un film căruia îi cunoașteți deja deznodământul; marea problemă pentru mine va fi să pot menține suspansul pe tot parcursul derulării acestor episoade, dar asta e o cu totul altă mâncare de pește, nu vă mai umplu capul și cu ea … 😉
Țin să subliniez faptul că nu se poate vorbi de timp în afara unui măsurător personal: într-un Univers în care nu ar exista nici o ființă care să simtă curgerea timpului în vreun fel sau altul – subliniez, în care am avea certitudinea absolută a faptului că nu există viață – cinșpe` miliarde de ani sau cinșpe` secunde sunt totuna.
E clar ce vreţi să spuneţi. Totuşi, chiar dacă nu ar exista viaţă, atomii de cesiu şi de rubidiu ar exista, foarte probabil. Iar omenirea îşi măsoară acum timpul după frecvenţa cu care astfel de atomi au tranziţii cuantice, tranziţii care, chiar dacă nu depind de vreo fiinţă atotputernică, îşi pot schimba caracteristicile în timp, foarte îndelungat sau infinitezimal, atât de rapid sau atât de lent încât să nu le sesizăm vreodată, neavând încă acces la un ceas mai rapid şi mai stabil decât aceste tranziţii, sau neavând suficient timp de trăit în univers. Sau hai să nu zicem că se pot schimba „în timp”, ci după foarte multe astfel de tranziţii, nenumărate de cineva şi totuşi petrecute într-un ritm care se accelerează sau reduce, posibil, treptat. Există şi o teorie a evoluţiei forţelor (electrică, magnetică, gravitaţională, de atracţie nucleică) care par să fi avut o schimbare în acel timp atât de relativ, totuşi foarte obiectiv prin numărul crescător de evenimente periodice, pentru „distanţa” ce le separă sau „viteza” cu care se repetă nefiind cu putinţă un reper fix. Practic, nu prea putem şti dacă timpul „oboseşte” sau „o ia la picior”, decât cu aproximaţie aflată între nişte limite destul de concrete, care nu ştim cât de mult pot fi depăşite de realitate, atât înspre inifinitul „mic” cât şi spre cel „mare”. Asta ne duce spre o „relativitate absolută” a timpului faţă de un reper tot absolut, fiinţă sau pulsaţie care „ţine” acel cronometru şi îl lasă să ticăie independent de ceasurile altora, cu sau fără rubidiu sau rubine.
Toate astea sunt valabile în afara unei intervenții din exterior, nu? Mi se pare că în momentul în care Dumnezeu se atinge de Creația Sa nici atomii de cesiu, nici cei de rubidiu nu ne mai pot oferi garanții. Nu știm prea multe despre frecvențele unor procese sau tranziții cuantice petrecute înainte de apariția noastră pe pământ. Dumnezeu era cam singurul prezent pe acolo … restul e speculație.
Cam asta spuneam şi eu, gând la gând.
Înțeles! Aș vrea să pot răspunde așa de repede ca tine la comentarii!
…noi traim pe o planeta al carei print planetar sa razvratit…de la razvratirea luciferica miscarea ondulatorie a luminii ,vibratia fotonilor in care se scalda arealul sistemului nostru solar,s a modificat in sens invers …la caderea in pacat in corpul uman s a produs acelasi lucru la scara atomica…eternitatea este lipsa timpului….
Reblogged this on Persona and commented:
Dyo se aventureaza intr-un teritoriu minat. Si s-ar putea ca unii sa priceapa ce vor ei, nu ce vrea el sa zica.
Manastireanu …nu mai incerca sa da I replici cu pretentie de adevar definitiv..mai ales ca traim intr o lume in care pina si timpul e relativ…
Dyo, parerea mea este ca autorul n-a intentonat vreodata sa ne faca sa luam 6 x 24 ca si litera de Evanghelie. Zilele astea sunt date ca sa avem o masura a progresiei intr-un proces care nu-i de nasul nostru sa-l despicam in patru, fiindca nu ni se lasa vreo usa deschisa pentru asa ceva.
In acelasi timp, nu sunt de acord cu tine ca Geneza este strict naratiune. Daca nu ar avea metafore as fi indemnat sa cred ca, atunci cand dai de-un sarpe pe camp, scuipi in san ca ai dat de dracu’. Nu crezi ca ar fi asa de simplu sa-l rezolvam pe scaraotchi?
Si Evangheliile sunt naratiuni dar au o gramada de pilde si metafore. Valoarea lor nu sta in slova rece, luata pe nemestecate, ci in mesajul pe care-l comunica. Daca mesajul pe care-l intelegem este ca 6×24 e perspectiva omului spiritual, ma tem ca Cel de Sus n-a anticipat in ce liga jucam si ar fi trebuit sa ne dea mai bine o carte cu benzi desenate. 🙂
Două observații Mihai:
1. Credeam că am sugerat destul de ”subtil” că sunt sceptic în privința lui 6 x 24.
2. Nu am afirmat nicăieri că Genesa este ”strict narațiune”
Sunt de acord cu tine că nu în 6 x 24 stă miezul primului capitol din Genesa. Dar Dumnezeu a zis – când a dat cele 10 porunci – că a creat lumea în șase zile, iar eu îi dau crezare.
O intrebare totusi,daca ziua nu era de 24 ore cum era cu fotosinteza,in ziua a treia verdeata pomi,etc,iar in ziua a patra soarele…….Poate un expert ma lamureste.
Ai nevoie de credinta mantuitoare sa crezi adevarurile simple ale scripturii,credinta care vine in urma auzirii si convingerii facute de Duhul Sfant si a recunoasterii iertarii de pacate si numai dupa aceea poti crede si restul scripturii.Nu ai nevoie de experti sa crezi ci de descoperirea Duhului Sfant a adevarurilor deja scrise.Nu m ar deranja sa fiu subtil ridiculizat dar nu toti primesc adevarul.Zilele sunt zile cu durata unei zile normale de 24 ore chiar daca nu era inca soarele.Un amanunt frumos as vrea sa remarc prima data Dumnezeu a facut Gen1.1,a doua oara a zis si a facut 1.6,7 iar a treia oare a zis si s a facut 1.9,10,11,12.
Exista o viteza care intrece viteza luminii si aceasta explica totul. http://incomemagazine.ro/articole/nasa-vrea-sa-modifice-teoriile-lui-albert-einstein
sunt ceva indicii cum ca primele capitole din Genesa nu sunt o descriere istorica, indiferent cum socotesti timpul. Se pare ca ar fi de fapt o alegorie,