Cinepastilă (23) – Pleasantville (1998)


Sursa: wikipedia.org
Sursa: wikipedia.org

Nu cred că am mai întâlnit până acum în filme o parabolă mai directă și mai sinceră despre resorturile care au influențat trecerea decisivă a culturii umane de la paradigma tradițională de gândire a pre-modernității, bazată pe o încredere în posibilitatea unei raportări decente la absolut, și cea (post)modernă, călăuzită de o singură certitudine fundamentală, aceea că că nu există absolut.

Aceste resorturi sunt, ce să vă mai țin în suspans: sexul, gratificarea neîngrădită a nevoii de împlinire personală și eliberarea de obsesia parcurgerii unui drum drept în viață. Lumea din Pleasantville, modelată de ritualuri și de cutume care îi asigurau de bună bucată de vreme o nefirească liniște existențială, este acum demolată sub tăvălugul ”noului spirit tineresc”, asociat ideologiilor care au luat la bani mărunți, pe rând, fiecare din bastioanele moștenirii creștine europene și le-au găsit nevrednice de a ne mai sluji ca repere pentru viitor.

Filmul ne trântește în față acest paradox pe care, probabil, nimeni nu-l va putea desluși vreodată într-un mod inteligibil. Pe deoparte, suntem puși în fața unei evidente transformări calitative: vedem lumea în mult mai multe culori. E mai frumoasă așa. Pe de altă parte, modul în care s-a ajuns aici este demn de anecdotele care circulă pe seama teoriilor lui Freud, cele pe care savanții zilelor noastre oricum nu mai dau prea mulți bani; chiar și dintr-o perspectivă care dezavuează moralitatea creștină – în special cea pe tema castității – ideea de a ajunge la o trăire plenară a vieții prin a face sex după cum dictează hormonii este una bășcălioasă de-a dreptul. Iar metoda nici măcar nu este garantată 100%. Unul dintre personajele filmului se miră: ”Am făcut de zece ori mai mult sex decât orice altă persoană de aici, și tot sunt în alb și negru …” Da, sexul este doar un pretext: ținta finală este eliberarea de orice altă implicație asupra acțiunilor umane care ar putea induce sentimentul de inadecvare, de vinovăție, de eșec. Aici aș spune că filmul ratează ideea, pentru că nu ne sugerează în nici un fel de ce ar trebui ca un eveniment precum cel al uciderii ziariștilor de la Paris să fie respins ca un corp străin într-o lume care ar putea fi, după cum zice și cântarea lui John Lennon, una de vis. Sau am putea spune că acesta e un risc ce merită asumat, având în vedere beneficiile … Riscă cineva un pariu pe o așa miză?

Dacă tot am ajuns în acest loc frumos, putem implica din asta că drumul parcurs a fost cel corect? Nu cred că voi putea răspunde vreodată la așa ceva …

Anunțuri

Un gând despre “Cinepastilă (23) – Pleasantville (1998)

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s