În cât timp a creat Dumnezeu lumea? (2)


Asupra unui lucru putem ajunge la un consens, noi toți cei ce credem că Dumnezeu a creat lumea: nu este vorba de o creație instant. Dumnezeu n-a făcut un ”puff!” și toate au luat ființă. A durat. Șase zile, cincisprezece miliarde de ani sau șase secunde, ce mai contează: n-a făcut-o într-o fracțiune de clipită, și asta nu pentru că n-ar fi fost în stare, ne-ar spune un Ioan Gură de Aur, ci pentru că nu-i stă în caracter. Vezi bine, Dumnezeu este ca un agricultor; El vrea să ne învețe și pe noi că orice creație cere o investiție în timp, o devenire în procesul zămislirii și, ceea ce uităm adesea, un sabat care să consfințească închierea lucrului bine făcut.

Ni se spune însă că Dumnezeu este în afara timpului, că pentru El clipa și veacul sunt totuna. Așa o fi, numai că dacă citești cu atenție povestea Creației, observi la El ceva ce nu te-ai aștepta să vezi decât la fiii oamenilor: evaluarea periodică a progresului făcut. Aceasta ne mărturisește un Dumnezeu care nu-Și făurește lucrarea din afară, ci intră în timpul Universului din palma-I, lărgindu-i baierele în toate direcțiile posibile. Numai așa pot înțelege imensitatea acestui Cosmos de necuprins cu mintea și cu instrumentele sofisticate ale astofizicienilor: o urmă a unui Creator în măreața-I operă, o semnătură, dacă vreți. În cât timp Și-a semnat Dumnezeu lumea pe care a creat-o? Nu cred că vom ști vreodată. Eu unul cred că penița Lui se preumblă încă pe coala imaculată.

Dar nu toți au ajuns la cunoștința aceasta … Ne-am obișnuit cu autografe mâzgălite ilizibil în fracțiuni de secundă; cei din generația mea însă își aduc aminte de filmul Cervantes, care începea cu o caligrafiere în timp real, domoală, senină și placidă ca o zi de august în Andaluzia, a numelui scriitorului spaniol. Nu ne-am catadicsit prea mult cu evaluarea timpului în care Dumnezeu își caligrafiază Numele pe opera Sa: o poate face cât ai clipi, o poate face pentru o veșnicie: doar e Dumnezeu! Totuși, psalmistul când vede cerul, lucrarea mâinilor Sale, luna și stelele, se miră că Domnul mai are loc să vadă și altceva în măreața-I capodoperă, bunăoară, pe om. Ce suntem noi pe lângă toate astea? Găsesc în el o uimire similară cu cea a băietanului care după ce a răzbit cu chiu cu vai prin mulțimea de admiratori, reușește să ajungă în fața vedetei visurilor sale (să zicem, Messi) cu o fotografie pentru autograf. În acele clipe scurte – o eternitate pentru micuțul băiețel – el trăiește frumusețea aceluiași paradox existențial: urmele stiloului transced veșnicia din visul său adolescentin și desfid pe cineva să-i spună în acele momente că întâlnirea sa cu vedeta a durat șase secunde, șase zile sau șase milenii bătute pe muchie.

Vedeți, dragii mei, unii dintre noi vorbim despre o istorie a Creației care are un sfârșit bine precizat, cel de la sfârșitul zilei a șasea. De atunci, spun teologii, se inaugurează o altă etapă a istoriei, Căderea, apoi lunga narațiune a Răscumpărării, apoi … Alții, mai puțini, au mers pe ideea unei interpretări paradigmatice a zilelor Creației, una în care Sabatul ne stă încă înainte. Ei sugerează că ne aflăm încă în ziua a șasea, Sabatul fiind, de fapt, mântuirea lui Dumnezeu. Cu toții însă uităm de intrarea lui Dumnezeu în veac. Nu vorbesc de Întrupare, să ne fie clar, ci de plăcerea cu care Cel ce ne-a creat plonjează în timp, se botează în epoci și veacuri, făcând în ciudă teologiilor noastre care încearcă să Îl separe de istorie, așa după cum un copil este, în sensul cel mai propriu al termenului, separat de orașului pe care el și l-a construit din jucării, căsuțe, mașinuțe și oameni. Cel Îmbătrânit de Zile evaluează: e bine, e foarte bine, nu e bine. Îi pare rău pentru unele din cele întocmite (oare cum ar proceda dacă ar lua-o de la început?). Oferă termene ale răbdării Sale. Se răzgândește. Planifică ziua de azi, având-o în vedere pe cea de mâine.

Și nu, nu regretă faptul că își pune semnătura peste ce a făcut. Da, noi oamenii I-am imputat adesea faptul că n-a creat cea mai bună lume posibilă, că apermis prezența răului în ea, a suferinței, a nedreptății și a minciunii. Dar asta este lumea Lui, și n-o dă la schimb pe nici o alta. Dimpotrivă, dă totul, dar absolut totul, pentru a o transforma în ceea ce noi n-am visat vreodată că ar putea fi.

… și să mă întorc de unde am plecat. Oricine mă va întreba va primi din partea mea același răspuns, cu fermitate, dar și cu umilința celui care știe mult prea puține, deopotrivă: Domnul a făcut lumea în șase zile, numai că, din pricina intrării Sale în aventura acestei săptămâni minunate – după o vorbă a lui Traian Dorz, ca soarele într-un strop de rouă – nu cred că vă pot spune cât durează cu adevărat acele zile.

(to be continued)

Anunțuri

3 gânduri despre “În cât timp a creat Dumnezeu lumea? (2)

  1. Pe mine cel mai mult ma fascineaza in Creatie purtarea de grija a lui Dumnezeu ! O vezi in fiecare secunda , cu fiecare inspiratie de aer , cu fiecare strop de ploaie care saruta pamantul ….. daca vrei s-o vezi ! Si chiar daca n-ai ochi s-o vezi , chiar daca ti se pare fireasca , ea tot e acolo …., pentru fiecare , credincios sau necredincios , curios sau superficial , bun sau rau …. Multe incearca sa ne invete , cu fiecare secunda incearca , cu rabdare si cu dragoste ……, doar aratandu-ne creatia mainilor Sale !!!!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s