În cât timp a creat Dumnezeu lumea? (3)


În șase licăriri. Acesta este răspunsul meu. În șase lungi și minunate lumini, izvorâte din rostirea unui Creator căruia îi plac atât de mult diminețile, încât începe să le țină socoteala începând chiar cu prima dintre ele …

 Actul I

Zilele și nopțile, ne spune Cartea, au existat înainte de a fi creat soarele. Nu rotația Pământului în jurul propriei sale axe a fost etalonul în baza căruia s-au măsurat primele trei zile ale Creației. De fapt, lumina este ziua însăși (chiar Dumnezeu o numește așa), pe când întunericul este numit, tot de către Creator, noapte. Fiecare zi este o lumină. Numită așa de Dumnezeu Însuși. Iar lumina primelor zile ale Universului pare să nu fi avut sursă; în mod sigur, lungimea primei zile/lumini n-a depins de poziția Pământului față de soare. Cu toate astea … s-a petrecut o zi! Dumnezeu a zis ”Să fie lumină!”. Și lumina – sau ziua, putem să-i spunem și așa – a fost. Pur și simplu. Astfel, a fost o searăã, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost lumina întîi. De ce n-ai scris așa, prietene Moise?

Intermezzo: Iosua 10:13 Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, și nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. Câtă dulce și divină ironie în aceste cuvinte!

Actul II

Dar, ne întoarcem la primele zile. După o noapte fără lună, fără stele și fără licurici, iată că s-au ivit zorile. Oare cum o fi arătat prima dimineață din istoria Universului? Ah, v-ați deșteptăcit acum, ați prins ideea: este nevoie să mai punem o întrebare. Unde? Și încă una, la fel de importantă: pentru cine?  Dacă răspunsurile nu sunt AICI și ATUNCI, ci ACOLO și LA ÎNCEPUT atunci se poate spune că prima dimineață a Universului, al cărei martor suprem I-a fost Însuși Creatorul, a fost cea lungă clipită dintre toate veacurile. Cât o lumină …

… și, uite-așa, dacă mă va întreba cineva în câte zile a creat Dumnezeu lumea va primi din partea mea același răspuns, cu fermitate, dar și cu umilința celui care știe mult prea puține, deopotrivă: Domnul a făcut lumea într-o lumină, preț de șase licăriri ale acesteia. Nu mai multe. În a șaptea e rândul nostru să strălucim.

Epilog:

DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz).[1]

[1] Sursa: http://dexonline.ro/definitie/diminea%C8%9B%C4%83

Anunțuri

5 gânduri despre “În cât timp a creat Dumnezeu lumea? (3)

  1. Îmi place comentariul tau despre zilele creatiei. Este pe departe superior teoriilor despre sase zile literale de 24 de ore, pe care unii le sustin din dorinta de a „apara” Scriptura. Pe de alta parte, ne place sau nu, o persoana cu înclinatii spre stiinta continua sa-si puna întrebari despre creatie. Studentul din anul II de la fizica ar vrea ceva mai mult decât poezie, altfel lumea lui devine schizofrenica.

    1. Studentul are nevoie de o bază filozofică, cred eu, numai că de când Hawking a constat decesul filozofiei, acum vreo trei-patru decenii, fizica a devenit o disciplină autonomă, o adevărată religie în sine. Eu cred că s-a pierdut dimensiunea filozofică a reflecției asupra Genesei, în detrimentul unor apologetici supraraționaliste puerile, fie literaliste, fie evoluționiste, fie ideologice. E cazul să o readucem la viață, pentru că în perioada patristică ea a fost cât se poate de productivă în planul cercetării teologice. Și al poeziei, căci cele două se întrepătrund …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s