Sugestii de filme pentru Săptămâna căsătoriei (R – ed.III)


The story of us

Ne-am obişnuit să-l vedem pe Bruce Willis ca greu de ucis în filme de acţiune trase bine de păr. Filmul menţionat mai sus şi The kid sunt excepţii în cariera actorului. The story of us este unul dintre favoritele noastre ( al meu şi al soţiei mele) în materie de filme ale vieţii de cuplu; majoritatea problemelor care pot apărea în diferinte momente ale unei căsnicii sunt descrise cu realism, cu sensibilitate şi cu un neostentativ umor. Ideea care merită subliniată este că până la urmă provocările sunt inerente convieţuirii în familie şi că ele pot fi întotdeauna rezolvate dacă există voinţă şi dedicare din partea ambilor parteneri pentru a continua drumul împreună.

Shall we dance

Fără îndoială că lui Richard Gere îi stă bine la patru ace, pe post de cavaler îndrăgostit. A dovedit-o şi în An officier and a gentleman (scena finală este una de referinţă în memoria femeilor mai romanţioase). În filmul de faţă el întruchipează un bărbat aflat în criza vârstei mijlocii care îşi găseşte o surprinzătoare alinare a însingurării în pasiunea pentru dans. Recâştigându-şi plăcerea pentru ceva semnificativ în viaţă, el se va reîntoarce către soţia sa cu o iubire mai proaspătă ca oricând. Iese în evidenţă înţelepciunea soţiei (interpretată de Susan Sarandon) care deşi nu înţelege pe deplin ce se întâmplă cu soţul ei, reuşeşte să păstreze un echilibru în căsnicie şi îi lasă bărbatului libertatea de a se regăsi pe sine; este vorba de momentul acela critic, în care multe femei eşuează în a-şi înţelege bărbaţii şi, prin reacţii exagerate, nu fac decât să mărească şi mai mult prăpastia ce le desparte de soţii lor.

Click

Ceea ce risca la început să fie o comedioară prostuţă având ca pretext un gadget care întoarce pe dos lumea unuia dintre personaje, se transformă repede într-o provocare la preţuirea lucrurilor din viaţă care au de-a face cu relaţiile: căsnicia, copii, relaţiile cu părinţii …

Un mesaj simplu şi concis, comunicat într-o manieră creativă; un film de văzut împreună cu întreaga familie.

A walk in the clouds

Un film romantic, parcă dintr-o altă lume … Un tânăr întors din război, întruchipat de Keanu Reeves, se întoarce acasă şi, prin forţa unor împrejurări, ajunge să cunoască o familie tradiţionalistă mexicană din Napa, jucând rolul de logodnic al unei fete disperate. Privind filmul, mi se pare cumva nerealist: cu greu mai găseşti în această lume oameni atât de loiali precum acest tânăr, şi familii atât de unite în jurul unor valori tradiţionale sănătoase, precum familia Aragon. Totuşi, ar fi păcat să renunţăm de tot la ceea ce credem că e drept, doar pentru că lumea de astăzi pare să îşi fi pierdut de tot reperele …

A good woman

O adaptare după o piesă de-a lui Oscar Wilde, filmul prilejuieşte reflecţii asupra importanţei aparenţelor, a reputaţiei dar şi a rolului şi rostului percepţiei publice asupra relaţiei de căsătorie. Deşi la prima vedere, multe din prejudecăţile epocii în care piesa a fost scrisă au dispărut între timp, problema orientării partenerilor în primul rând unul asupra celuilalt, şi apoi în afară, rămâne una deschisă. Trăim sub asaltul unei presiuni exagerate din partea mediului înconjurător, prin anturaj, media şi cultura în care suntem plasaţi; de aceea ne este tot mai greu să fim uniţi în căsnicie, să formăm un parteneriat real pentru viaţă şi nu să ne pierdem sub greaua povară a bârfelor, a standardelor nedrepte şi a propriilor noastre prejudecăţi.

A walk on the moon

Avem un cuplu pus în faţa unei probleme reale, grave: adulter. Femeia, interpretată de Diane Lane, este cea care, într-o tabără de vară, îşi pierde minţile după un vânzător ambulant. Suntem provocaţi să reflectăm asupra cauzelor infidelităţii dar, mai important, asupra modului în care mai este posibilă restaurarea.

Nerecomandat minorilor.

Regarding Henry

Un film atipic pentru Harrison Ford. El joacă în rolul unui avocat dur, adulterin, superficial atât ca soţ, cât şi ca părinte, şi care, în urma unui accident este nevoit să îşi reia viaţa de la zero. Îşi pierde memoria, urmează să fie îngrijit, să înveţe din nou tot ce se învaţă în viaţă … Practic s-a “născut din nou”. E interesant de observat impactul accidentului asupra căsniciei sale care va pleca şi ea, pe noi baze, deşi trecutul nu a fost şters de nimeni …

Mr. Destiny

Un film pe o idee asemănătoare cu Click. Şi mesajul acestuia are de-a face cu preţuirea în primul rând a relaţiilor semnificative din viaţă, chiar în detrimentul carierei sau poziţiei sociale.

*

Merge, într-o seară ceva mai relaxată …

Something to talk about

Tot un film pe tema (in)fidelităţii, de data aceasta într-un mediu social conservator, cu o Julia Roberts, un Dennis Quaid şi Robert Duvall savuroşi. Filmul este totuşi unul uşurel, într-o notă oarecum ironică, în ciuda subiectului grav pe care adulterul pare să îl constituie … grav la nivel teoretic, atunci când problema este a vecinului, însă dramă naţională când se întâmplă în propria-ţi ogradă …

License to Wed

O comedie savuroasă în care Robin Williams este, ca de obicei, cuceritor. Dincolo de tenta lui facilă, filmul atrage atenţia asupra unui fapt tot mai îngrijorător de prin unele biserici de-ale noastre: absenţa unei consilieri premaritale pentru aspiranţii la rolul de însurăţei. Reverendul interpretat de către simpaticul actor amintit mai sus este unul care îi trece pe candidaţii la însurătoare prin provocatoare suplicii; în fericitul caz ilustrat de film, Sadie şi Ben ajung nu numai să se cunoască mai bine, ci şi să conştientizeze tăria relaţiei dintre ei, ca punct de plecare într-un angajament atât de serios şi de bogat în semnificaţii precum cel al căsătoriei.

Dinner

Dinner with friends

Deși este un film în care se vorbește destul de mult, el nu este lipsit de o anume savoare. Dialogurile sunt pe alocuri serioase, alteori ironico-sarcastice. Filmul ridică destule întrebări la fileu, fără să propună răspunsuri simpliste. Rămân, în urma vizionării lui, cu o perspectivă asupra importanței asumării depline a drumului de parcurs împreună, în căsătorie. Eu zic că (filmul) merită o șansă.

Gone_Girl_Poster

Gone girl

Hm, nu strică să vedeți și un film de ”Așa nu”. E adevărat că finalul o să vă cam lase cu ochii-n soare, dar tot merită văzut. Asta ca să nu uitați că drumul de la extaz la agonie poate fi uneori atât de scurt și de dureros …

220px-NottingHillRobertsGrant

Notting Hill

O comedioară facilă. N-aș fi listat-o aici, dacă n-ar fi totuși un superb cuplu de urmărit în film. Nu, nu e cel format din personajele interpretate de Julia Roberts și Hugh Grant (previzibil, nerealist, artificial, neconvingător, plictisitor), ci un altul, mult mai frumos și mai inspirant: Max și Bella, adică un chelios, cam bleguț și neaspectuos, și o femeie paralizată care își duce viața într-un scaun cu rotile. Iubirea dintre ei însă bate filmul, cu toate slăbiciunile lui. Aproape că merită o vizionare … 😉

Anunțuri

2 gânduri despre “Sugestii de filme pentru Săptămâna căsătoriei (R – ed.III)

  1. In general nu sunt o fana a filmelor de acest gen, dar pe cateva tot o sa le trec pe lista de vazut. Si anume:
    – A walk in the clouds – „parca dintr-o alta lume” e factorul magic, in plus sunt curioasa de Keanu Reeves intr-un astfel de rol;
    – A walk on the moon – era deja pe lista mea, datorita lui Viggo Mortensen, my favorite actor 🙂 Dar l-am tot amanat in favoarea altor filme cu un subiect mai incitant.
    – License to Wed – Robin Williams face parte si el din actorii mei preferati, am fost f. impresionata de „Cercul poetilor disparuti”, „Good Morning, Vietnam” si „Regele pescar”, vazute ce-i drept la o varsta destul de mica, nu le-am mai revazut de teama sa nu stric „magia”.

    Din lista propusa de dvs am vazut:
    – Regarding Henry
    – Gone girl : mi s-a parut un film bun, diferit, care te pune pe ganduri si-ti lasa asa, un fel de gust amar

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s