Cinepastilă (25) – Zbor deasupra unui cuib de cuci (1975)


Sursa: wikipedia.org
Sursa: wikipedia.org

Ce mă uimește la acest film este măiestria cu care ne este zugrăvit un conflict între bine și rău fără a se face apel la o paradigmă moralizatoare clasică, bazată pe virtuți și idealuri. McMurphy nu are nimic sfânt în el, veți zice. Poate că așa este. Cu toate acestea, el este „personajul pozitiv”; spectatorul îi ia partea instinctiv, pe parcursul vizionării, intuind în spatele măștii impenetrabile a sorei Ratched răul absolut, demonul robiei instituționalizării. Nimic nu se citește în acest film prin vedere, totul se intuiește în baza conflictului dintre oameni și spațiile între care sunt nevoiți să viețuiască; trupul, sanatoriul și lumea sunt niște închisori cu care ne-am obișnuit, din care puțini îndrăznesc să evadeze, iar cei care o fac adesea eșuează lamentabil. E nu doar iluzoriu, ci și dăunător ideii de libertate să crezi că poți aduce eliberare din interior, subminând sistemul. Este o idee care apare și în alte filme realizate de Milos Forman (nu spui care, n-aveți decât să căutați). Ori treci peste rânduiala cea crudă și strâmbă cu buldozerul, ori te te autodetonezi în mijlocul ei, luând totul cu tine: propria-ți viață și iluziile celorlalți, vaduri și înălțimi, pretenții și dogme. În acest al doilea mod procedează, oarecum instinctiv și nedeliberat, McMurphy. Fără să privească înapoi. Fără socotirea costurilor, ci doar a rezultatului imediat. Fără să cumpănească ce e bine și ce nu. De deasupra. Din interior, totuși de dincolo.

Găsesc, în acest sens, similitudini între One flew și Leviathan (2014). Ambele filme circumscriu drama luptei dintre om și fiară unei măreții fascinante și, în același timp, înspăimântătoare a lumii puterilor de neînțeles: e un mysterium tremendum et fascinans dizolvat în disperarea lipsei de orientare morală. Priviți, de pildă, cum încep și cum se termină cele două filme, apoi încăpățânarea de „a juca” totul pe cartea anti-virtuților: proiectele, nu persoanele și calitățile lor morale, ne revelează adevărul, dreptatea, calea spre nemurire a fiecăruia dintre cei înrobiți. Oamenii ajung în cer – în cazul fericit – doar în virtutea faptului că le este la îndemână. Dacă Dumnezeu a murit, omul rămâne prizonier imperativului (de care nu se poate devarasa, în ciuda antireligiozității sale) de a-și găsi în această lume izbăvirea. Totuși, deosebirea dintre cele două filme este și ea demnă de luat în seamă. Finalul filmului lui Forman se dorește a fi unul izbăvitor, deși el este construit, așa cum am sugerat, pe o cale imanentă, umanistă: piatra este ridicată de pe mormânt, boldul morții a fost înfrânt, cei înrobiți se bucură în nădejde, iar izbăvitorul îi deschide privitorulului calea către Cer, alergând liber către un orizont abia visat, inaccesibil parcă în primele secvențe …

Cum nu cred în întâmplări, faptul că a rulat aseară în același timp cu Titanic (pe un post concurent) își are pentru mine propriile lui semnificații. O altă poveste a izbăvirii, una încheiată cu „happy end” mitologic evident. N-am stat să-l revăd, dar am prins o secvență de mare har. După încheierea filmului lui Forman, am schimbat canalul. Aici, Titanicul își trăia ultimele clipe de măreție. Între toate micile mari drame ale oamenilor aruncați încoace și încolo de pohta fără leac a oceanului, îl văd pe acel preot citind din Apocalipsa: „El va șterge orice lacrimã din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici țipãt, nici durere, pentru cã lucrurile dintîi au trecut.” Nu pot să uit felul în care obiectivul camerei de filmat se odihnește pe chipul său, iar el privește departe, dincolo de ape, de beznă, de disperarea din jurul său. Nu pot să nu-i citesc pacea. Ș-atunci înțeleg – încă odată – că nu despre scufundarea unui vapor este vorba în film, că ne lăsăm prea mult furați de text: s-a cufundat o întreagă lume în marea deznădejdii, a lipsei de sens și de har în acest cerc mult prea stâmt pe care îl numim generic „umanitate”. Jack e, de fapt, un McMurphy mai puțin cizelat, iar noi suntem prizonieri ai (încă) unui mit. Asta până ridică cineva piatra, nu ca să îi strivească sub greutatea ei pe păcătoși, ci să zdrobească pentru vecie scăfârlia Leviathanului …

Anunțuri

4 gânduri despre “Cinepastilă (25) – Zbor deasupra unui cuib de cuci (1975)

    1. Există o întreagă teorie în acest sens. Anton Karl Kozlovic propune nu mai puțin de 25 de elemente prin care îl poți identifica pe Cristos în filme precum E.T., Superman, Rocky etc. Dintr-o perspectivă mitologică e posibil să aibă dreptate, dar am rezervele mele …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s