De la The Hobbit 3, pe calea măreției în cele mărunte și puține … (2)


PARTEA I: De la The Hobbit 3, pe calea măreției în cele mărunte și puține …

Nu se negociază cu cel rău.

M-a frapat în The Hobbit 3, pe deoparte, dezbinarea dintre cei ce nu sunt iremediabil pierduți de partea întunericului și, pe de altă parte, lipsa oricăror tratative cu orcii. Deși au o istorie dureroasă și deloc simplă de rezolvat, gnomii și elfii încă mai pot să stea la discuții și chiar să încerce realizarea de coaliții împotriva unui dușman comun. Cu orcii nu se discută: prima încrucișare a privirilor e urmată în câteva clipite și de cea a săbiilor.

Cu dracii nu stai la negocieri, nu împarți teritorii, nu faci armistiții. Când duhoarea iadului te învăluie, știi că nu-i vreme de cântărit oferte: scoți sabia și te pregătești pentru ce e mai rău. Stai la tratative și rezolvi probleme cu cei aflați pe aceeași poliță existențială a conflictului dintre bine și rău, cu cei ce cred în construirea lumii (chiar dacă nu împărtășesc viziunea ta asupra istoriei), nu în distrugerea ei. Închei înțelegeri cu prieteni, cu vecini, cu inamici politici. Dar atunci când împielițatul a ieșit în cătarea armei tale … apeși pe trăgaci. (De aici și problema lui Chris Kyle, în American Sniper, pus în fața crudei misiuni de a ucide fără drept apel orice țintă inamică: nu i se dă întotdeauna harul de a deosebi lucrurile în acest fel.)

Tabloul celor cinci armate din The Hobbit 3 are un farmec aparte, tocmai din pricina dinamicilor relaționale pe care le ilustrează. Cireașa de pe tort este, însă, prezența ireconciliabilului, a conflictului ce nu se va soluționa decât prin totala anihilare a răului. Ca să îi înțelegi valoarea, compară acest univers cu cel al Piraților din Caraibe, o binecunoscuta producție Disney care tatonează punerea în scenă a unui univers ne-maniheist, în care binele și răul nu sunt niciodată ceea ce par a fi, în orice caz, nu pot fi urmărite în baza paradigmelor narative clasice. Parlay? În aceste filme se poate întotdeauna găsi timp pentru o negociere, pentru un armistițiu temporar, pentru o nouă afacere. (Nothing personal, Jack… it’s just good business.”) Dimpotrivă, în seria The Hobbit, lucrurile sunt luate cât se poate de personal, uneori în detrimentul binelui comun, alteori tocmai în baza amplasamentului ireconciliabil al părților pe harta morală a lumii. Autorii Piraților ne oferă o afacere. Nimic personal. Tolkien și cei ce i-au ecranizat cartea ne vorbesc despre o lume în care contează în primul rând relațiile, dar nu oricum, ci dintr-o perspectivă a conflictului dintre bine și rău. În timp ce filme de acest fel se mai fac încă, dar mai mult din amintiri, mi se pare că viitorul este al acestor producții în care nu mai poți deosebi cu adevărat ce e bine și ce e rău. O dovadă în acest sens este și The Games of Thrones. Viitorul nu sună bine. De fapt, nu produce nici un fel de zgomot, iar acest lucru îmi dă fiori. Reci, de gheță. Încă mai putem folosi dihotomia termică în evaluările noastre. Până când?

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s