Una dintre cele mai cunoscute arii din istoria muzicii de operă, mereu actuală prin mesajul ei …
Interpretarea lui Robert Lloyd este magistrală.
Ţi se facea pielea găinii auzind-o …
Calomniatori, luaţi seama!
Iată şi o traducere a versurilor:
Calomnia e un vânticel,
o briză slabă ce adie dulce
care, domol, pe nesimţite,
uşurel şi cu blândeţe
începe să murmure.
Încet, încetişor,
ici şi colo,
pe şoptite, şuierând,
se prefiră, se strecoară.
În urechile multimii
pătrunde cu viclenie,
capetele şi minţile
le tulbură şi le-nfierbântă.
Ieşind pe gură,
zvonul creşte,
prinde putere puţin câte puţin,
zboară din loc în loc.
Pare tunet, ba furtună
ce în inima pădurii
şuieră, bolboroseşte
şi de frică te îngheaţă.
La sfârşit izbucneşte cu furie,
se răspândeşte, se-nmulţeşte,
iscând o explozie …
ca lovitura unui tun …
ca lovitura unui tun!
Un cutremur, o tornadă,
un tumult general
ce răsună în lumea largă.
Iar nenorocitul calomniat,
terminat şi desfiinţat,
în dispreţul general, de-i norocos,
sufletul şi-l va da.
Sufletul şi-l va da!
Sărmani calomniați! Vai de voi, calomniatori …
Frumoasa arie ! pacat ca nu se canta prin biserici…sau poate-i prea dificil de …”interpretat” ?
Să fie ăsta este un exemplu de domeniu în care stăm mai bine cu practica decât cu teoria, poate?