Briza desertaciunilor. Sau a devenirii, cine stie …


Monotone, consecvente, zgomotoase. Fara partinire, fara sa deosebeasca tarmurile intre ele dupa criterii obiective sau subiective, isi vad constiincioase de treaba lor. Nu le intereseaza cum sunt oamenii locului, daca intalnesc un tarm nisipos sau daca se vor sparge de stanci, daca se vor bucura turisti de ele sau se vor pierde in spume de nimeni stiute.

Nu au o cultura a lor, obiceiuri specifice. Traiesc ritmurile marilor curenti; isi accepta cu demnitate conditia anonimatului intr-un ocean consemnat cu meticulozitate pe cele mai importante harti ale lumii.

Pot sa-i racoreasca pe cei arsi de soare, ori sa-i incatuseze pe aventurieri in temnita abisului de ape. Nu stiu sa rada; te pot face sa plangi. Laudele poetilor si armoniile cromatice ale marilor picturi nu le modifica temperatura. Camerele foto nu le pot prinde ritmul, cele video rateaza maretia fiecarui moment in parte.

Nu sunt nimic, dar au totul in dansul lor cel fara de contenire …

Hm, toata marea asta nu e altceva decat o biserica a celor mantuiti printr-un cataclism de nepovestit si de neexplicat din robia unui tsunami care ar putea veni in fiece clipa peste noi, dar care a fost invins de un iscusit marinar care in loc sa umble pe ape – ca doar ar fi fost in stare, nu? – a ales sa fie lepadat pe tarmul neputiintelor noastre de un val caruia oricare dintre noi i-am fi rezistat …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s