Experiență trinitariană. Una cât se poate de subiectivă


Un fapt existențial – și profund personal – intrigant: mi-e mai greu să asimilez în credință, reflecție și relație existența unui Dumnezeu monopersonal decât a Sfintei Treimi. În primul caz, este vorba de un Dumnezeu care are nevoie de subiecți exteriori prin intermediul cărora El să își poată revela caracterul; în Trinitate … totul e acolo, iar ceea ce se răsfrânge în exterioritate – în Creație, de pildă – este har, iubire, măreție. Nu pot explica „Trei și totuși Unul singur”; totuși, mi-e infinit mai greu să cuprind monopersonalitatea: Dumnezeu devine un fel de super-erou dotat cu toate cele necesare pentru a-și împlini voia într-o lume creată din necesitate. Apoi, pentru că am pomenit aspectul relațional, nu e același lucru să trăiești zi după zi realitatea perfectei sinergii dumnezeiești, cea care te mântuie de moarte și păcat, cu provocarea unei relații nemediate, cu acel suspect acces direct al omului la o singură persoană, cel mult mediată de ființe create (îngeri etc.).

Dumnezeu totul în toți, unul dintre cele mai frumoase deziderate biblice, este o invitație la bucuria părtășiei dintre Tatăl, Fiul și Duhul. Cel ce respinge doctrina Trinității este nevoit să creadă într-un fel de disoluție a persoanei umane în persoana perfectă. Căci Dumnezeu în noi este un alt fel de a descrie starea binecuvântată a perfectei armonii de care ne vom bucura o veșnicie în El.

Încă și mai mult, poate pentru o altă ocazie: nici măcar grozava doctrină a predestinării nu se prezintă la fel în cele două cazuri. Nu e totuna ca cele rânduite înainte de întemeierea lumii să izvorască dintr-o singură persoană sau din perihoreză, nu credeți?

Anunțuri

2 gânduri despre “Experiență trinitariană. Una cât se poate de subiectivă

  1. E ciudat modul în care gravităm pe lângă doctrina sau experiența eclesială a lui Dumnezeu în devenirea creștină.
    Eu am început cu un trinitarianism vag, am trecut printr-un deism superficial, am poposit într-un isusism vibrant, după care m-am mișcat iar spre un trinitarianism de școală veche, condimentat cu experiențele intense trecute. Totuși, înțelepciunea Bisericii ne învață că și Sfânta Treime are niște particulariți esențiale printre care filiația dinainte de veci a Fiului din Tatăl, purcederea (diferită de filiație) dinainte de veci a Duhului DOAR din Tatăl, la care se adaugă Filiația în timp și spațiu a Fiului din om, din Maria. Cele două filiații ale Fiului sunt și rămân pentru veșnicie, astfel că în permanență Fiul trebuie gândit/imaginat/adorat atât ca Dumnezeu deplin, fiul al Tatălui, cât și ca Om deplin (care are inclusiv trup întreg, bărbătesc, dar transfigurat, îndumnezeit), fiu prezent al Mariei, care (Maria) rămâne permanent și este acum mamă a Sa.
    Fără aceste coordonate esențiale care ar fi bine să fie permanentizate în cultul public și în devoțiunea privată suntem în pericol de a devia de la calea dreaptă și îngustă.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s