Ce vrem să vedem în filme și ce nu (11) – Charlie and the Chocolate Factory (2005)


Un film pentru copii sau pentru aceia dintre noi care încă se mai lasă purtați, măcar ocazional, pe valul fanteziei, al visării. Imagine și culoare, muzică și efecte: o feerie cinematografică în toată regula, adaptare a unei cărți de aventuri destinată celor mici …

… sau (inclusiv?) …

Imaginea este totul, iar nesfârșita înșiruire de imagini spectaculoase poate sta alături de orice altă ecranizare, în termeni de extravaganță. Sub acest aspect și în multe altele fel, Charlie and the Chocolate Factory este, ca întreg, reprezentativ pentru filmul postmodern, incontestabilul său sens de spectacol fiind într-un perfect ton cu lumea postmodernă, după celebra descriere a ei, aparținând lui Guy Debord, de „societate a spectacolului”. Fabrica este în sine un fel de Disney World de imagini cinematografice, fiecare fiind mai mult o reprezentare a altor imagini, decât a ceva aparținând realității. Filmul exemplifică astfel viziunea lui Jean Baudrillard despre societatea postmodernă ca fiind dominată de forme de cultură și de experiență generate tehnologic, fapt care aduce cu sine moartea realității convenționale și creșterea „hiper-realității”, mediu în care totul este simulare, întreaga experiență fiind mediată prin imagini – în special „simulacre”, imagini care există numai prin ele însele, fără a reprezenta ceva în realitate.

(M. Keith Booker, Postmodern Hollywood)

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s