În cât timp a creat Dumnezeu lumea? (7) – Argumentul minimei credințe necesare


Avertizare: acest articol este un intermezzo în cadrul seriei, cauzat de (ne)întâmplătoare interacțiuni recente cu idei și fapte din domeniul apologetic creștin autohton.

„… to believe the biblical teaching that God created the universe in the week of creation requires less faith than evolution.”

(Ieremia Rusu, în Jurnal Teologic, Vol. 13, pag. 113 – AICI)

Nu e pentru prima oară când întâlnesc o astfel de afirmație într-un demers apologetic. Există și o carte al cărei titlu sugerează o idee similară, cu valoare de argument: Nu am destulă credință ca să fiu ateu (autori Norman Geisler și Frank Turek). Sugestia de bază este că ar fi mai ușor, mai logic, mai rațional, mai de bun simț, mai lesne de crezut ș.a.m.d. că lumea a fost făcută în șase zile (de regulă, literale, deși tocmai cartea menționată mai sus sugerează o perspectivă diferită) decât să crezi universul acesta este așa cum este, împreună cu ființele ce-i populează doar o fărâmă din întinderea-I copleșitoare, datorită unui proces evolutiv cauzat de factori impersonali (legi fizice, accidente cu grad scăzut de probabilitate sau, dimpotrivă, legități încă tainice care fac obligatoriu saltul înspre existența vieții etc).

Acum, nu este greu de înțeles că orice asumare a unei teorii sau perspective despre lume și viață, în condițiile absenței tuturor datelor necesare întocmirii unei demonstrații de necombătut, face apel – este absolut necesar să o facă – și la un bob de credință. Sunt acele nevăzute lucruri pe care nu omul le poate scoate în evidență, nu le poate demonstra sau explica. Creștinul le are pe ale sale; el este unul dintre fericiții care n-au văzut ce-a văzut Toma împreună cu ucenicii, dar care crede în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu știe de unde și-a luat Cain nevastă, nici cum au încăput toate animalele din vremea lui Noe pe o singură ambarcațiune, nici cum se face că există mai multe rase de oameni pe un pământ atât de tânăr, dar crede că lumea, împreună cu tot ce este în ea, a fost făcută de Dumnezeu, după cum scrie în Scripturi. Ateul, deși cel mai adesea nu o va recunoaște, își are propriile nevăzute de crezut. Se va hrăni – cum altfel? – cu prezumția extrem de optimistă că lacunele zilei de astăzi din cercetarea sa asupra tainelor universului își vor găsi o explicație științifică într-o bună zi. Cu o credință suntem fiecare dintre noi datori limitărilor impuse de condiția umană.

De ce folosesc apologeții creștini acest argument al minimei credințe? Se insinuează că orice altă convingere – religioasă, filozofică, ideologică etc – trebuie să facă apel la mai multă credință din partea celui care o adoptă decât cea creștină. Mi se pare un paradox de proastă calitate, să vezi pe cineva venind din spațiul mântuirii care se dă (numai) prin credință fluturând în apărarea, mă scuzați, credinței sale tocmai un argument cantitativ. Căci, nu-i așa, mântuirea este prin credință, o credință mică, mai mică decât a ateului convins că lumea asta a început prin Big Bang. Punem împreună merele cu perele și le vindem ca portocale. Alăturăm credința unora chiar în aceste clipe își pierd viețile pentru Hristos undeva, nu foarte departe, în Orientul zbuciumat, cu încredințările mai mult sau mai puțin fundamentate științific ale (trebuie să ne hotărâm odată și cu privire la terminologii) necredinciosului vestic. E mai mare cea a celui din urmă, vă vine să credeți?

O astfel de strategie promovează nu valoarea credinței, ci mai degrabă o credință văzută ca cel mai mic compromis pe care un om necredincios și-l poate permite în fața misterelor Universului. Ateul fuge de credință și disprețuiește această slăbiciune a intelectului uman. Noi, creștinii, îi spunem că nu se poate fără ea și i-o oferim pe cea mai mică. Ca pe un măr stricat. Ca pe Iliescu în locul lui Vadim, în 2000.

S-o mai numim apologetică?

Anunțuri

Un gând despre “În cât timp a creat Dumnezeu lumea? (7) – Argumentul minimei credințe necesare

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s