Despre Je suis or je ne suis pas. Pe românește


De ce-i plângi doar pe cei uciși în Paris? Au fost atentate și în Kenya. Ai plâns atunci? Dar pentru cei din Nigeria, hm? Dar pentru cei din Palestina? Dar …

Există destule voci care întrețin în spațiul public un astfel de discurs. Problema de fond care ne este semnalată, la pachet cu un guilty feeling consistent, este că simțim discriminatoriu cu nenorociții acestei lumii. Nu ne dor în mod proporțional toate dramele pe care le auzim. Tratăm diferit tragedia de la Colectiv față de majoritatea celorlalte evenimente care au loc pe continentul african sau în alte depărtări. Ne pasă mai mult de un avion care se prăbușește în tinda casei noastre decât de unul care își găsește sfârșitul prin nisipurile Egiptului. Haideți să recunoaștem: nu solidarizăm cu toate victimele tuturor dezastrelor de pe mapamond. Întrebarea pe care o pun e: suntem, din acest motiv, niște nesimțiți?

Trebuie spus, există aspecte legitime asupra cărora merită să luăm aminte când suntem luați la ochi printr-o astfel de interogare moralizatoare. Vom aminti aici două dintre ele, manipularea media și reala indiferență a oamenilor față unele tragedii care au loc uneori atât de aproape. Prima e capabilă să creeze și să întrețină stări de spirit. Media este creatoare de realitate; are la îndemână capacități nebănuite de a ne îndrepta atenția pe „adevăratele probleme ale lumii”, în detrimentul celor triviale, pentru a ne asocia trăirile ideologiilor pe care le slujește. Media ne oferă campanii de viețuire, acele angajamente colective în care se prind milioane de oameni în fața ecranelor pentru a se atașa de niște produse proprii – știri, emisiuni de analiză etc – livrate adesea, asemeni băuturilor alcoolice sau țigărilor, cu avertisment (urmează scene care pot avea un impact emoțional asupra spectatorilor …). Indiferența? Ea e semnul cronicizării lipsei de iubire din lumea noastră. Cei ce au văzut filmul Hotel Rwanda înțeleg dimensiunile cutremurătoare ale dramei nepăsării față de soarta unor oameni aflați prea departe de noi. Și aici, nu uitați, rolul media este decisiv. Faptul că a putut crea o așa imensă isterie în jurul morții prințesei Diana, trecând cu vederea o tragedie care a cauzat peste un milion de victime ar trebui să ne avertizeze asupra caracterului ei despre care tocmai am pomenit mai sus. Am simțit și eu, uneori, că tragedia de la Beslan a trecut mult prea ușor printre noi, lăsată pe nedrept în umbra altor drame, de mai mici dimensiuni (mă refer aici la număr de victime, căci alt mijloc de evaluare nu cred că am; mai pot să spun că în Beslan au fost uciși vreo 300 de copii …), însă care au avut loc în locuri mult mai expuse mediatic (Londra, Madrid, Paris).

Așadar, da, sunt de acord: trebuie să fim atenți cu ce solidarizăm. Să fim sensibili, nu naivi. E bine, măcar din vreme în vreme, să aruncăm priviri atente și asupra celor care par să ne scape. Dar nu ar trebui să plângem cu toți și pentru toate. Nu putem, oameni buni, treziți-vă: asta nu e altceva decât o altă mare gogomănie mediatică și trebuie tratată ca atare.

Așa suntem noi. Nu vă grăbiți cu judecata. Ne plângem părinții altfel decât vecinii, prietenii cu mai multe lacrimi decât concitadinii. Simțim mai intens cu cei de-un sânge cu noi, abia apoi cu camarazii, apoi cu cei din neamul nostru și tot așa … după context. Solidarizăm la nevoie cu cei ce împărtășesc meserii sau preocupări similare cu ale noastre. Așa sunteți și voi, presupun. Le trăim pe toate, bune sau rele, în contextul lor. Dacă 50 de persoane ar fi murit arse într-un club din Bettendorf, Iowa, nici măcar nu sunt sigur că știrea asta ar mai fi ajuns până la noi. Iar dacă, totuși, printr-o minune, Cătălin Radu Tănase ne-ar fi pus la dispoziție informația despre eveniment, sunt convins că am fi uitat-o în mai puțin de o oră. Iar asta nu pentru că suntem niște porci insensibili, ci poate doar pentru că Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, a așezat suficienți americani pe acele meleaguri care să-i plângă pe cei ce nu mai sunt și să-i mângâie cum se cuvine pe cei apropiați. Apoi, mi se pare că e cuminte și înțelept să văd cum fiecare nație își cinstește în primul rând proprii eroi căzuți în luptă. Respectul față de eroii altora se arată adesea prin telegrame oficiale. E formal, dar poate că nici nu e nevoie de mai mult. Nu e cazul să ne confirmăm participarea la toate înmormântările de care avem cunoștință. Ni s-a dat un Domn, o credință, un cămin, o familie, o slujbă și o cauză pentru care să ardem pe lumea asta. Unii, poate mai înzestrați decât majoritatea, par să poată duce mai mult. Dar nimeni nu le poate duce pe toate.

Sunt convins că s-ar putea găsi motive temeinice să plângem pentru ceva în fiecare clipă a existenței noastre. Se moare crunt, dintr-o mie de motive, în felurite colțuri ale lumii. Putea-vom noi să le jelim pe toate acestea? Eu zic că există loc pentru o diviziune socială a jelirii.

Nu e o problemă de logistică deficitară a emoțiilor exprimate în spațiile publice. Nu e nevoie nice de instituționalizarea mângâierii? E suficient să fim ca un trup – ca trupul lui Hristos, de ce nu – în care nu trebuie ca un singur ochi menit să verse toate lacrimile, căci mai e și o mână care poate să dea mângâiere și o gură să spună o vorbă bună și-o inimă care să le dăruiască pe cele ce nu se transmit prin viu grai …

Mie mi se pare că există un lucru mai trist decât acela de a te solidariza doar cu unii din cei ce suferă precum cei din Paris acum: acela de a nu fi aproape de nimeni, niciodată. Adică, ori să fii indiferent și insensibil la tot ce mișcă în jurul tău, ori să fii atât de disponibil la a te conecta tuturor dramelor lumii încât să nu ai nimic de oferit celor care au nevoie de sprijinul tău, asemeni unui pahar de apă care în loc să astâmpere setea unei persoane este oferit în mijlocul pieței, pentru ca întreg poporul să poată sorbi din el, așa cum se cuvine.

Dar Tu, Isuse, pentru galileenii aceia măcelăriți de Pilat de ce n-ai plâns?

Anunțuri

18 gânduri despre “Despre Je suis or je ne suis pas. Pe românește

    1. Mai degrabă cred că alegem cât să suferim, fiecare după harul care i-a fost dat de sus. Dar trebuie să începem de undeva; de cel ce e în nevoie și pe care îl întâlnești personal până la cei de care auzi dintr-o postare prizărită pe un perete oarecare există o mulțime de invitații la suferință. Sau chiar la slujire …

  1. NU stim, Dyo, daca Isus n-a plins pentru galileenii macelariti de PiIat (ca om care stie ceva hermeneutica, esti constient de inconsistenta argumentului prin absenta). Daca Isus este cel care a murit pentru pacatele tuturor (nu doar pentru pacatele celor alesi, conform doctrinei eretice a ‘ispasitii limitate’), atunci e aproape sigur ca a plins pentru ei.
    Cred ca ai perfecta dreptate si in legatura cu manipularile media si in legatura cu faptul ca avem, in mod legitim, grade diferite de compasiune, functie de multe motive.
    Ce mi se pare insa ca nu pricepi (sau nu vrei sa pricepi, din motive pe care le ignor), este ca obiectia legata de spolidarizarea masiva cu victimele din Paris si quasi-ignorarea victimelor de la Beirut nu poate fi explicata in mod legitim, si cu atit mai putin scuzata, de niciunul dintre argumentele tale. O spun ca unul care, asa cum bine stii, a remarcat aceasta discriminare, si a recunoscut ca, inconstient, am facut-o eu insumi.
    Realitatea, cred eu, oricit de putin comoda ar fi ea, este ca ne pasa de parizieni, fiind ca sunt europeni, ‘de-ai nostri’, si nu ne pasa de cei de la Beirut, fiindca sunt arabi si, mai rau palestinieni, si, ca atare, vinovati de toate pacatele lumii.
    Justificind aceasta nedreptate strigatoare la cer, nu faci decit sa o maresti in mod inutil. Oare nu ne spunea Isus ca daca ii iubim doar pe ‘ai nostri’ n-am facut nimic neobisnuit?

    1. Păi tocmai asta e problema, Dănuț: nu facem nimic neobișnuit, doar sporovăim, dăm share, like și actualizăm profile. Un lucru neobișnuit este cel făcut de Adel Termos; restul sunt demersuri vitejești care merită să piară odată cu distribuirea lor. Nu merităm să ne afirmăm identitatea creștină, în nici un caz cu emfaza de care dăm dovadă zilele astea: pentru ca rândurile pe care le-am scris mai sus să fie cu adevărat nedrepte ar trebui să fim în stare să-i iubim și pe musulmani și pe zeflemitorii de la Hebdo și pe rockerii de la Colectiv și pe cei ce pupă icoane și moaște și pe nefericiții din Parlament și pe Alin Cristea și pe Paul Negruț … Dar nu putem, nu pe toți în același timp. Eu unul îmi recunosc limitele. Cele citite de tine mai sus, Dănuț, sunt scrise pentru creștini care funcționează cu avaria pornită: vreau să-i ajut să-și recunoască baseline-ul cu totul rudimentar al angajamentului lor față de Învățător, nu să se împopoțoneze cu pretenția că țin pe umeri corola de minuni a lumii; pentru toate celelalte metehne netratate ale mărturisirii noastre probabil că doar Măruță să aibă o soluție. N-o căutați aici. Nu acum.

  2. Reblogged this on Persona and commented:
    Acest text al lui Dyo est o sarja acutita asupra celor, ca mine, care socotesc ca solidarizarea masiva cu victimele de la Paris, si ignorarea totala a victimelor recente de la Beirut este condamnabila sub raport moral. Argumentele lui Dyo, care sunt rationale si legitime, nu sustin, cred eu, concluziile lui. Iata raspunsul pe care i l-am lasat pe blog:
    NU stim, Dyo, daca Isus n-a plins pentru galileenii macelariti de Pilat (ca om care stie ceva hermeneutica, esti constient de inconsistenta argumentului prin absenta). Daca Isus este cel care a murit pentru pacatele tuturor (nu doar pentru pacatele celor alesi, conform doctrinei eretice a ‘ispasitii limitate’), atunci e aproape sigur ca a plins pentru ei.
    Cred ca ai perfecta dreptate in legatura cu manipularile media si in legatura cu faptul ca avem, in mod legitim, grade diferite de compasiune, din multe motive.
    Ce mi se pare insa ca nu pricepi (sau nu vrei sa pricepi, din motive pe care le ignor), este ca obiectia legata de solidarizarea masiva cu victimele din Paris, si quasi-ignorarea victimelor de la Beirut, nu poate fi explicata in mod legitim, si cu atit mai putin scuzata, de niciunul dintre argumentele tale. O spun ca unul care, asa cum bine stii, a remarcat aceasta discriminare, si a recunoscut ca, inconstient, am facut-o eu insumi.
    Realitatea, cred eu, oricit de putin comoda ar fi ea, este ca ne pasa de parizieni, fiind ca sunt europeni, ‘de-ai nostri’, si nu ne pasa de cei de la Beirut, fiindca sunt arabi, ba mai rau, palestinieni, si, ca atare, vinovati de toate pacatele lumii.
    Justificind aceasta nedreptate strigatoare la cer, nu faci decit sa o maresti in mod inutil. Oare nu ne spunea Isus ca daca ii iubim doar pe ‘ai nostri’ n-am facut nimic neobisnuit?

    1. Deci, Dănuț, dacă era să nu fie ipocriți, Obama și ceilalți șefi de stat trebuiau să zică, „Bine le-a făcut! O merită francezii, pentru ce au făcut după Primul război mondial!” Și să îi roage frumos pe teroriști să vină și prin UK și pe aici, pentru că nici UK sau America nu se poartă frumos?

      Sau ne apucăm acum să revendicăm istoria, și trimitem și noi niște teroriști să execute câțiva care își beau cafeaua în vreo cafenea în Ankara pentru ce ne-au făcut otomanii în Evul Mediu?

      Nu zic, textul lui Ramachandra nu este un text rău, dar în contextul de față parcă vine să legitimeze un act inuman.

      ISIS nu este o organizație care urmărește îndreptarea răului istoric pentru poporul lor (care este poporul lor?), ci o expresie a unei ideologii islamice fundamentalist-apocaliptice care dorește să creeze un anumit viitor pentru omenire. Isis nu dorește să revendice ceva ce a existat istoric și a fost distrus de colonialismul vestic, nici să îndrepte un rău istoric, ci să creeze un stat utopic opresiv tocmai împotriva acelora care au fost nedreptățiți de înaintații ipocriților, și care acum se refugiază de ei tot între ipocriți. Aceia care sunt locuitorii legitimi ai spațiului distrus de ei.

      Mi se pare aberant să aștepți ca niște șefi de state care nu au nimic de-a face cu Împărăția să se poarte după principiile împărăției. Că plopul nu face mere, nici răchita micșunele. Nu, vesticii nu sunt consecvenți cu valorile pe care le proclamă. Dar măcar ce proclamă sună un pic mai atractiv decât de proclamă ceilalți.

      1. Da, Eugen, raul nostru e mai utin rau ca raul lor. 😦
        Nu, Eugen, nu astept ca cei care nu sunt crestini sa traiasca valorile evangheliei (ma tem ca acerasta asteptare este din ce in ce mai deplasata si in ce-i priveste pe crestini), dar mi se pare corect sa-i tragem la raspoundere pe lideri pentruca proclama fatarnic una si iau decizii exact opuse. ASta nu este acceptabil pentru oameni decenti indiferent ce religie au (sau n-au).

    2. Din cate am citit, daca nu ma insel, atentatele de la Beirut erau indreptate in primul rand impotriva unui lider Hezbollah. Sigur, au murit si o multime de nevinovati pe langa el. Unii ar zice ‘collateral damage’. Dar pentru teroristii de la ISIS probabil asta s-ar putea numi mai degraba ‘essential damage’. Ei adora un verset din Coran, anume: ‘Strike terror in their hearts’. Sigur, s-ar putea argumenta, in mod corect de altfel, ca acest verset apare prima data in Vechiul Testament, in contextul razboiului dintre evrei si canaaniti. Insa jihadistii, spre deosebire de majoritatea oamenilor intregi la minte, fac din acest verset cheia hermeneutica a Bibliei. Dupa parerea mea, una din principalele motive pentru care media europeana nu a aratat deosebit interes pentru atentatele de la Beirut, dincolo de faptul ca nu s-au intamplat in inima Europei, e faptul ca cu acest gen de atentate deja ne-am cam obisnuit in Orientul Mijlociu: au loc in fiecare an cateva (daca nu cumva chiar in fiecare luna). E vorba de nesfarsitul carusel al violentelor dintre siiti si suniti, iar in cazul de fata dintre teroristii suniti de la ISIS si tero(ristul) siit de la Hezbolah, omul lui Assad, deci un reprezentant important al inamicilor Statului Islamic.

      1. Problema, Vali este si acolo au murit oameni nevinovati. Si nu cum ii prioveste Daesh pe acestia este important, ci cita valoare au in ochii nostri. Dat fiind ca si ei poarta chipul lui Dumnezeu prin creatie si ca si pentru ei a murit Cristos, ar trebui sa-i primim la fel cum privim victimele de la Paris. Insa, daca suntem cinstiti cu noi insine, si cu Dumnezeu, trebuie sa recunoastem ca nu-i privim asa. Eu cel putin asta marturisesc despre mine. Si ma caiesc. Voi, sunt sigur, sunteti mult mai buni.

      2. Pentru mine nu valoreaza un palestinian care a murit in Beirut mai mult sau mai putin decat un francez omorat la Bataclan. Insa ce pot sa fac eu ca sa opresc atentatele de la Beirut sau Paris? Nimic in afara de a ma ruga. Ce e grav cu Parisul e ca odata cu aceste atentate nebunia din Orientul Mijlociu vine si in Europa. Pana acum nu prea am avut in Europa atentatori sinucigasi. Se pare ca de acum incolo vom avea si din astia.

      3. Valoarea celuilalt fie roman, francez sau arab este si trebuie sa fie aceeasi. Cred ca trebuie distins insa intre valoarea unei persoane, care este infinita in ochii lui Dumnezeu si trebuie sa fie infinita si in ochii nostri, si inevitabila diferenta de atasament care vine fata de o persoana prin proximitate, prietenie sau familie. Daca mie sau oricaruia dintre noi ni s-ar intampla o nenorocire in familie, am trai o durere sufleteasca atroce. Insa cand se intampla un accident pe autortrada 1, la Pitesti, cu victime pe care nu le-am intalnit vreodata in viata, nu sufar decat la nivel teoretic: asa e lumea in care traim. Daca ar fi sa sufar atroce pentru fiecare persoana care a murit in vreun accident, n-as mai putea avea o viata emotionala normala. Numai Dumnezeu poate fi atasat sufleteste de fiecare persoana; cred ca in acest sens doar El poate suferi pentru toti. Noi ceilalti suntem altfel claditi. Cred ca cineva care spune ca el seamana la acest punct lui Dumnezeu este un ipocrit.

      4. Si poate, ca sa ma fac mai explicit (in cazuri ca acestea, mai ales unde intervin diferente de continent sau religie, aproape oricum te-ai exprima ceva tot ar putea suna insensibil), sa comparam atasamentul emotional (cat o fi fost si acela) fata de victimele de la Colectiv, cu atasamentul fata de victimele din America, de la un concert asemanator acum cativa ani. Media romaneasca poate nici n-a pomenti de acel concert. Si daca ar fi pomenit, oare la fel de mult ne-ar fi atins aceasta problema cat cea a romanilor de la Colectiv? Insa e adevarat pe de alta parte ca la capitolul abundenta de empatie fata de altii nimeni nu se poate lauda ca sta foarte bine; intodeauna exista spatiu pentru mai mult, si motive de cainta pentru lipsa. Oscar Wilde scria candva ca cel mai mult il impresioneaza la Isus capacitatea iesita din comun de a empatiza cu ceilalti, nu doar cu saracii, ci si cu bogatii, nu doar cu vamesii, ci si cu fariseii – in sensul ca intelegea si deplangea starea de alienare si pierzare a tuturor.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s