Postmodernismul propovăduirii bine temperate


Iar dreptul din credință va fi viu”

Pavel, către Romani, după cum este scris

Este posibil ca mania fragmentării discursului artistic în piese suficient de mărunte încât să ofere o imagine de ansamblu cu pretenții de realitate, dar îndeajuns de mari pentru a fi semnificative prin ele însele (autonome pe alocuri) – o caracteristică de marcă a culturii postmoderne, identificabilă în diverse expresii artistice, cum ar fi, de pildă, videoclipul de tip MTV sau în filmele care fac abuz de tehnica montajului – să-și găsească o corespondență între evanghelici în fragmentarea propovăduirii; viața de zi cu zi nu mai e integrată în mărturisire metanarațiunii Evangheliei, devenită mesaj la timpul trecut (momentul nașterii din nou), ci e împrăștiată în eter prin decupaje autonome: versete scoase din context, lozinci, imagini kitsch-oase fie cu Isus, fie cu peisaje pline de înțelesuri, patru lucruri importante pentru a ajunge în cer, pasarea lucrării către departamente de misiune în cadrul bisericilor / organizațiilor religioase, profesionalizarea slujbei de misionar cu normă întreagă, fragmentarea timpului de misiune în slujbe speciale, de obicei în timpul săptămânii etc, etc.

Poate că lumea-i cum este … şi ca dânsa suntem noi, nu?

Anunțuri

Un gând despre “Postmodernismul propovăduirii bine temperate

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s