Mișcarea de Integrare a Știrilor în Absolut (MISA)


Domnul Cristian Tudor Popescu, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de pe la noi, a dat drumul în zilele trecute unui experiment mediatic, menit să scoată la iveală apucături deloc noi ale cătunului nostru virtual de toate zilele. Puteți citi despre asta AICI. Faptul în sine mi se pare totuși desuet; mai incitant este pentru mine fondul problemei, unul care transcende chiar și amplitudinea mitică ce sălășuiește pitită șmecherește în spatele celor trei litere de poveste, CTP. Nu mă mai mișcă calomnia, nici lipsa de profesionalism, nici efectele acestora asupra unor persoane adesea nevinovate de acuzele ce li se aduc. Nu mă mai mișcă o istorie anume, ci temperatura ei. Iar în zilele noastre știrea, de orice fel, este un produs fierbinte.

S-au dus zilele în care știrea, identificată nemijlocit cu conținutul ei, se subordona mediului de distribuire. Astăzi știrea este ea însăși un mijloc, adăugat celor convenționale, presă scrisă, radio, televiziune, afișaj vizual. Internetul a depășit de mult rangul de mijloc, el este un mediu de mijloace care a adus o dimensiune nouă percepției noastre asupra statutului ontologic al informației. Pe Internet persoanele – îndeosebi cele publice – devin efecte: lor le sunt asociate obiectele comunicării, fotografii, clipuri, știri, picanterii, polemici etc. Aceste obiecte sunt transportate prin intermediul efectului deformant – care poate fi asemuit celui gravitațional produs de corpurile gigantice din spațiu, după cum (pre)zicea Einstein – pe care un nume îl produce în jurul său. Iar lumea de astăzi este înebunită după efecte cât mai bombastice ale comunicării.

Suntem prizonierii unei diabolice spirale căreia nu i se întrevede un sfârșit anume. Este multă gălăgie în jurul nostru și, din această pricină, avem impresia că nu ne mai auzim. Atunci strigăm, dar prin asta nu facem decât să creștem nivelul de zgomot. Ș-atunci nu avem altceva de făcut decât să căutăm mijloace de o definiție și mai înaltă pentru a ne face auziți. Deocamdată nu s-a inventat, în ciuda progresului tehnologic evident al omenirii, un nivel de definiție mai ridicat într-o comunicare media decât cel constituit de însăși experiența contactului cu acel mediu.

Iar știrea nu (mai) este informație despre un eveniment, despre o persoană, despre fapte ale vieții, ci experiență. Nu aflăm noutăți decât foarte rar (cele mai multe sunt evenimente vechi turnate în contexte noi). Suntem tot mai mult invitați să trăim poveștile altora.

De aceea, contează tot mai mult ambalajul. Ați observat, poate, că unele posturi de televiziune adaugă chiar un fond sonor sugestiv  pe fundalul relatării unor știri. Uneori se apelează și la efecte video, văzute odinioară doar în filme. Știrea nu mai este un mediu inodor din punct de vedere emoțional. Uneori știrea concurează poezia. Se pune tot mai mult accent pe emoție, pe inefabilul fior justițiar, pe resorturile trezite în noi de dramele sau minunile ce ne invadează mediul cotidian prin canale tot mai sofisticate. (Vă recomand, spre comparație cu oricare din programele de știri de pe la noi, să urmăriți felul în care este zugrăvită munca de informare prin televiziune în filmul Good Night, and Good Luck .)

Atenție, însă: sunt trezite în noi (re)sentimente, nu ni se facilitează alte modalități de a percepe. Participăm prin emoție, nu prin cunoaștere, la tot ce ni se spune că se întâmplă. Ni se confirmă prejudecăți sau adeziuni. Ne sunt alimentate proviziile de iubire sau de dispreț pe care le avem pentru diverse personalități. Cu precădere trăim evenimente, nu luăm act de desfășurarea lor.

Viața bate filmul, iar știrea le bate pe toate. S-a insinuat adesea că informația înseamnă putere. Unii dintre noi am acceptat cu o suspectă docilitate această stare de fapt. Până când am ajuns, datorită meandrelor concretului din virtualul nostru de toate zilele, să cunoaștem o putere cu mult mai mare: cea a dezinformării. Iar dezinformarea, ca să își poată produce cât mai în profunzime efectele, trebuie să fie livrată în primul rând ca experiență. Ea trebuie învelită în lacrimi, în indignare, în justițiarism, în oprobiu, în satisfacție. În dogmă, uneori. Neapărat cu majuscule.

Altfel, experimente ca cel realizat de dl. Cristian Tudor Popescu nu fac decât să dovedească încă odată caracterul rural – în sensul conferit de Marshall McLuhan acestui termen pentru efectul culturii bazate pe tehnologia electrică asupra umanității – al unui spațiu democratizat excesiv și, astfel, tot mai deprofesionalizat, în care oamenii se identifică tot mai  mult prin rolurile lor, nu prin expertiza dobândită. Acest fapt nu e unul neapărat rău, dar nici de bun augur nu este. Ce putem face? Să fim atenți, să verificăm, să evaluăm, să cântărim … Să facem ce face orice meșter înțelept, așa cum am fost învățat din pruncie: măsoară de șapte ori și taie odată. Cu convingere deplină.

Anunțuri

3 gânduri despre “Mișcarea de Integrare a Știrilor în Absolut (MISA)

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s