Cinepastilă (28) – Being There (1979)


Original_movie_poster_for_Being_There
Sursa: wikipedia.org

Unul dintre cele mai sarcastice filme realizate vreodată despre media și puterea ei de a crea „realitate”, Being There este o expresie postmodernă a unui tip de povestire special, cel în care personajele nu devin, nu învață nimic, ci sunt desenate pe nisipurile mișcătoare ale vremurilor care vin și trec fără un rost anume. Este ultimul film al lui Peter Sellers și ar trebui să fie o comedie, chiar dacă una foarte amară; mă rog, are un haz anume, nu contest acest lucru, însă cred că pentru o astfel de producție ar trebui inventat un gen special, unul care să unească sub aceleași auspicii dulcele și amarul, surâsul și ridul deznădejdii, comedia prostiei și tragismul acesteia. E adevărat că nu sunt prea multe filme care să poată pătrunde lesne într-o astfel de categorie; îmi vin în minte, totuși, câteva posibile candidate: Kraftidioten, Good Bye, Lenin!, Wag the Dog și, cu un pic de indulgență, Truman Show.

Cinematografic, filmul este un răspuns mundan la 2001: A Space Odyssey. Unul dintre elementele simbolice de legătură între cele două filme este includerea în coloana sonoră a unei parodieri a celebrului intro din Așa grăit-a Zarathustra, poemul lui Richard Strauss. Dar și tema este similară: istoria omenirii privită în condiții de laborator, dintr-o perspectivă a unei civilizații superioare. În acest caz, mediul superior nu aparține unei alte dimensiuni, ci este cel mass-media. Momentul de criză este zugrăvit în tușe similare: un obiect creat artificial de către om (în filmul lui Kubrik era computerul HAL, în acest film este însăși mass-media) capătă conștiință de sine și începe să influențeze într-un mod dramatic viețile oamenilor, depășind cu mult granițele scopurilor pentru care a fost creat.

Chance, personajul principal din Being There, este călătorul singuratic printre astre cu totul străine înțelegerii sale. La fel ca David Bowman, el va ajunge în final renăscut într-o stare superioară a existenței. Provocarea filmului este, cumva, cinică, pentru că ultimul lucru pe care vei dori să îl accepți după vizionare este cel al „evoluției”, al progresului ființei umane înspre o treaptă superioară în relaționare, datorită tehnicii moderne. Dimpotrivă, te apasă sentimentul unei involuții, al unui parcurs invers proporțional al percepției față de definiția mediului de comunicare. Cu cât aflăm mai multe, cu atât relațiile dintre noi se debilizează și își pierd substanța, pentru că ne cunoaștem mai puțin.

Dacă e să rețin o idee cinematografică din acest film, tocmai aceasta este: în contextul modern, omul nu se construiește pe sine, nu mai are puterea de a-și defini identitatea, ci este zămislit de imaginea sa publică. Omul este prizonierul unei alte forme de inteligență, pe care chiar el a creat-o, dar care i-a scăpat din mâini. În fața acestei realități nu există decât o singură cale de eliberare: mersul pe apă. Funcționează el, oare? Nu știu, n-aveți decât să încercați …

Ratings (1-5): Artistic  4,5;  Moralitate  3,5;  Relevanţă  4,5;  Apreciere generală  4,5

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s